Pensiunea Casa Aureliano, Săsciori, județul Alba

Sebeșul, râul care izvorește din Munții Cindrel, aproape de Lacul Oașa, trece succesiv prin județele Sibiu și Alba, alimentează mai multe centrale hidroelectrice, apoi se unduiește liniștit către Mureș. Poartă cu el frumusețile Munților Șureanu, istorii neștiute și imagini ale cetăților transilvane. Dacă mergi de la Sebeș spre Obârșia Lotrului, după localitatea Petrești, la coada … Mai mult Pensiunea Casa Aureliano, Săsciori, județul Alba

Cabana Piatra Bufniței, Harghita Băi, județul Harghita

Din DN13A, de la Miercurea Ciuc, către Odorheiul Secuiesc, spre dreapta, drumul urcă în munte și, după 7-8 kilometri ajungi în stațiunea Băile Harghita. De jur împrejurul stațiunii, Munții Harghita, cei mai înalți munți ai Ținutului Secuiesc, își etalează podoaba bogată de păduri de conifere și peisajele de o frumusețe unică. Aici, ai toate șansele să te întâlnești, pe șosea sau prin pădure cu cerbi sau … Mai mult Cabana Piatra Bufniței, Harghita Băi, județul Harghita

Pensiunea Paradis, Malaia, județul Vâlcea

Valea Lotrului a fost locul de adăstare și isprăvi ai haiducilor lui Voinea, de aici venind și numele stațiunii Voineasa. De altfel, și alte localități sau obiective de pe această vale păstrează încă numele vestiților haiduci din ceata lui Voinea cum ar fi localitatea Valea lui Stan sau Petrimanu. Văile adânci și codrii nepătrunși constituiau … Mai mult Pensiunea Paradis, Malaia, județul Vâlcea

Complex Perla Vlăhiței, Vlăhița, județul Harghita

Din depresiunea Ciucului, de la Miercurea Ciuc, dacă apuci drumul băilor spre Odorheiu Secuiesc ai parte de priveliștea de poveste a Munților Harghita, de apele termale atât de benefice sănătății și de ospitalitatea tradițională a meleagurilor secuiești. Se succed pe rând Băile Harghita, Băile Chirui cu minele de la Lueta, Vlăhița și apoi Băile Homorod. … Mai mult Complex Perla Vlăhiței, Vlăhița, județul Harghita

Hotel Eka, Sebeș, județul Alba

Sebeșul, orașul din județul Alba care, la fel ca și Alba Iulia, mai păstrează atmosfera vechiului burg săsesc, orașul prin care au trecut diaconul Coresi, principele Ioan Zapolya sau poetul corolei de minuni a lumii, marele Blaga, una dintre cele 7 cetăți ale Transilvaniei medievale, ne-a fost sursa inspirației și a cunoașterii pentru mai bine de o săptămână. Am căutat în Sebeș … Mai mult Hotel Eka, Sebeș, județul Alba

Vilele Maria și David, Tocile, județul Sibiu

Când spui Mărginimea Sibiului te gândești la tradiție, cultură, ospitalitate. Mărginimea Sibiului include 18 localități printre care figurează și comuna Sadu. Cu o istorie incontestabilă, Valea Sadului se bucură de prima centrală mixtă hidro-termoelectrică din România. Această centrală datează din anul 1896 și constituie un important obiectiv turistic. La ieșirea din Cisnădie, mergând spre comuna … Mai mult Vilele Maria și David, Tocile, județul Sibiu

Cabana Isa e Gabri, Gheorgheni, județul Harghita

Casa noastră a fost pentru 4 zile de vis, Cabana Isa e Gabri. Ziua exploram Gheorgheniul, după-amiezele, nopțile și diminețile le petreceam la cabană. Aerul proaspăt al pădurii ne-a însoțit răsăriturile și apusurile soarelui. Liniștea ce înconjoară Cabana Isa e Gabri ne-a fost prieten bun ce ne-a conectat și mai mult cu natura. Dar, mai bine … Mai mult Cabana Isa e Gabri, Gheorgheni, județul Harghita

Pensiunea Beluci, Odorheiu Secuiesc, județul Harghita

Oraşulul vechi de aproape 700 de ani, denumit de-a lungul timpului: Atena Secuiască, Areopolis, oraşul-mamă al Secuimii este un motiv mai mult decât evident pentru o vizită istorică. Nu puține orașe se pot lăuda cu o asemena istorie și cu o asemenea importanță ca Odorheiu Secuiesc. Să nu uităm că ne aflăm exact la marginea … Mai mult Pensiunea Beluci, Odorheiu Secuiesc, județul Harghita

Balu Resort, Harghita Băi, județul Harghita

Harghita Băi, stațiune cunoscută pentru apele minerale şi mofetele sale, este paradisul schiorilor. Este locul ideal pentru petrecerea vacanţelor aflându-se în masivul Munţii Harghita, la 46 de kilometri de Odorheiul Secuiesc. Din DN13A, de la Miercurea Ciuc, către Odorheiul Secuiesc, spre dreapta drumul urcă în munte și, după 7-8 kilometri de drum foarte bun în orice anotimp, ajungi în stațiunea Băile Harghita. De … Mai mult Balu Resort, Harghita Băi, județul Harghita

Pensiunea Jobarat – prieten bun, Lupeni, județul Harghita

“Am şi eu un sat. Uneori, dacă mă înfăşor cu sufletul de jur-împrejur, mi se pare că l-am creat chiar eu pe vremea când trăiam doar în gândul lui Dumnezeu. Alteori, îl simt ca fiind părintele meu care m-a conceput într-o seară înstelată, după o poveste trist-amuzantă.” Așa descria Tamási Áron localitatea Lupeni, satul său … Mai mult Pensiunea Jobarat – prieten bun, Lupeni, județul Harghita

Pensiunea Relax, Izvoare, județul Harghita

La 22 de kilometri de Odorheiu Secuiesc, la poalele Munților Harghita, la o altitudine de 795 de metri, o fostă colonie agricolă poartă acum numele de Izvoare. Pe malul pârâului Ivo, satul Izvoare este un exemplu de tradiție păstrată dea lungul timpului. Deși la poalele munților și la o altitudine destul de generoasă, iarba de … Mai mult Pensiunea Relax, Izvoare, județul Harghita

Pensiunea Bodrogeni, Poiana Aiudului, județul Alba

La doar 15 km de Aiud și 40 de km de Alba Iulia, la poalele munților Trascău, stă mărturie din anul 2003 una din perlele Văii Aiudului, Pensiunea Bodrogeni. „Doamne ajută și bine ați venit! ” v-ar ura ardelenii din satul Poiana Aiudului, localitatea unde este situată Pensiunea Bodrogeni. Piscuri pitorești ieșite din frunzișul codrilor, izvoare limpezi … Mai mult Pensiunea Bodrogeni, Poiana Aiudului, județul Alba

Pensiunea Niki Apart, Gheorgheni, județul Harghita

Ne aflam în Gheorgheni pentru a treia oară și eram uimiți, din nou, de frumusețea acestui oraș care nu profită îndeajuns de ceea ce are de oferit. Localizarea sa este un atu de care, încă, nu se profită din punct de vedere turistic. Este amplasat între munți, este în apropierea lacului de baraj natural Lacul Roșu (la 25 … Mai mult Pensiunea Niki Apart, Gheorgheni, județul Harghita

Pensiunea Mountain Rest, Piricske FN, Miercurea Ciuc, județul Harghita

Tihna Muntelui Dacă nu ai făcut încă planuri de vacanță, află că locul pe care l-am descoperit îți poate satisface ție și familiei tale toate dorințele legate de relaxare, mișcare și sport, iar natura se arată darnică, fie că este vară, fie că este iarnă. Aflându-ne în căutările noastre pentru a descoperi locuri noi și … Mai mult Pensiunea Mountain Rest, Piricske FN, Miercurea Ciuc, județul Harghita

Pensiunea Vaideeni, Vaideeni, județul Vâlcea

Cum vii de la București și mergi spre Râmnicu Vâlcea, treci peste Dealul Negru și apuci la stânga către Jiu prin comune și sate mândre. Ajungi la Horezu și vezi în zare cum se prefigurează înălțimile Căpățânii. Dacă apuci către dreapta, spre poalele munților, ajungi într-o localitate ce se întinde de-a lungul bazei munților Căpățânii. … Mai mult Pensiunea Vaideeni, Vaideeni, județul Vâlcea