De ceva vreme, multe denumiri de “cabană”, au devenit generice, doar pentru că se află pe munte și sunt construite din lemn, dar, la Polovragi, am avut o revelație. Am ajuns la o cabană, unde am stat două zile, o cabană care rivalizează cu statutul de hotel.

Cabana Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

O construcție din trunchiuri de molid cu geamuri imense pentru a lăsa lumina să intre nestingherită, o construcție în stil cabană, dar cu facilități de hotel, o construcție în baza muntelui unde vezi căprioarele și vulpile de la balcon m-a întâmpinat la Polovragi, în satul Racovița, Cabana Izvorul Rece.

Cabana Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

O minune arhitecturală la marginea unei păduri de fag unde doar cântecul păsărilor și foșnetul frunzelor tulbură liniștea nesfârșită, o cabană unde proprietarii, Florin și Oana, fac tot ce este omenește posibil pentru a te simți cu mult mai bine decât acasă.

Cabana Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

De cum intri este imposibil să nu remarci panta pe care o urci pentru a ajunge în curtea interioară a cabanei, semn de altitudine. Altitudine înseamnă aer curat, liniște și, mai cu seamă, verdeață multă. Exact asta am descoperit când am ajuns aici. Liniște, poate prea multă liniște, o pajiște imensă în marginea pădurii, unde se adună căprioarele și vulpile și un zâmbet candid, venit din suflet al Oanei și al lui Florin.

Sala de mese a Cabanei Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

La intrare în cabană, ajungi într-un miniliving unde se află recepția, apoi, la stânga ai salonul pentru servit masa, iar în dreapta, scările pe care ai acces la camere.

Sala de mese a Cabanei Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

Salonul pentru servit masa este imens, decorat, în majoritate cu lemn, cu mult gust decorat și o capacitate de cel puțin 60 de persoane, semn că aici se pot organiza, cu lejeritate, evenimente de mici și medii dimensiuni. Geamurile mari lasă lumina să pătrundă în cameră, iar peisajul ce se deschide privirilor te îndeamnă către relaxare și meditație.

Cameră la Cabana Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

Camerele cabanei, în întregime din lemn masiv, inspiră acea căldură plăcută, naturală, dată de culoarea lemnului, iar decorațiunile din interior accentuează senzația de liniște și relaxare. Băile îmbină perfect modernul cu tradiționalul, iar blaturile chiuvetelor, din lemn de nuc, dau o nuanță aristocratică încăperii.

Cameră la Cabana Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

Și în camere, geamurile imense lasă privirea să hoinărească nestingherită peste dealurile și munții din împrejurimi și asigură lumina naturală atât de necesară nouă. Din când în când, priveliștea este condimentată de apariția unui curcubeu, care nu face altceva decât să sublinieze puritatea aerului și curățenia absolută.

Curcubeu văzut de la fereastra Cabanei Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

La etaj, o terasă acoperită asigură savurarea cafelei sau relaxarea chiar dacă afară condițiile atmosferice nu sunt cele mai prietenoase, iar la parter, o terasă neacoperită asigură relaxarea în razele soarelui. Adiacent Cabanei Izvorul Rece se regăsește un foișor acoperit, în margine unei păduri de fag, care asigură acomodarea a cel puțin 10 persoane.

Loc de joacă pentru copii la Cabana Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

Nici copii nu au fost uitați, astfel, un spațiu de joacă pentru copii este prezent. Astfel, la dispoziția celor mici se află o căsuță pe piloni, un panou pentru escaladă și un spațiu verde imens unde cei mici se pot zbengui în voie.

Pajiștea din fața Cabanei Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

Din punct de vedere gastronomic pot spune că aici, la Cabana Izvorul Rece, am degustat pentru prima oară un preparat tradițional de excepție, sarmale cu piftie de pasăre, un preparat tradițional care se poate servi doar aici.

Bunătăți de la Cabana Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

Gastronomia locației constituie un subiect aparte care va fi dezvoltat în articolele ulterioare, așa că, … fiți pe fază!!!

Bunătăți de la Cabana Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

Printre facilitățile oferite de Cabana Izvorul Rece se numără parcarea în curtea înterioară, accesul la grătar și, bineînțeles, accesul la internet prin intermediul unei conexiuni wireless disponibilă pe toată suprafața locației.

Curtea Cabanei Izvorul Rece, Polovragi, județul Gorj

Locul acesta numit Cabana Izvorul Rece este refugiul pentru o vacanță ideală, petrecută împreună cu familia sau cu prietenii. Natura generoasă, facilitățile și calitatea serviciilor cabanei și, mai ales, ospitalitatea proprietarilor sunt garanția vacanței perfecte.

Cât timp ești cazat la Cabana Izvorul Rece din Polovragi, nu uita să vizitezi principalele obiective turistice din zonă, Cheile Oltețului și Peștera Polovragi, Mănăstirea Polovragi, Crucea lui Ursache, ruinele fostei cetăți dacice, Oborul Jidovilor și Peștera ascunsă. Este recomandabil ca ultimele două obiective turistice să fie vizitate cu ajutorul unui ghid local, dar aceste informații le puteți obține de la recepția cabanei.

Articol scris de Adrian Satmaru

Fotografii de Adrian Satmaru