Departe de tumultul civilizației și aglomerației urbane, la poalele a doi giganți care, parcă, se bat cap în cap, Masivele Parâng și Căpățânii, foarte aproape de Mănăstirea Polovragi, locul unde îți poți regăsi liniștea sufletească, am găsit un loc minunat, cu gazde deosebite, Casa de vacanță Macovei.

La prima vedere, din stradă, pare o construcție clasică, dar surpriza vine la interior. Primul lucru când intri pe poartă este imposibil să nu remarci zâmbetul larg, deschis, sincer și, mai ales, veselia și bucuria gazdelor. Familia Macovei, gazdele dumneavoastră, sunt niște oameni deosebiți, dornici de musafiri, ospitalieri și, permanent, preocupați de asigurarea tuturor celor necesare pentru ca dumneavoastră să vă simțiți mai bine ca acasă.

La intrare se dezvăluie privirilor o curte imensă, unde puteți parca mașina, pe partea stângă, o grădină cu flori foarte frumos întreținută și aranjată, iar între flori un leagăn din lemn masiv de unde puteți asculta liniștea și admira peisajul absolut extraordinar din zonă.

Un spațiu acoperit imens ține loc de salon pentru servit masa în aer liber, dar cu acces direct către grătarul dotat cu cuptor, plită, loc pentru ceaun, aragaz, chiuvetă și toate cele necesare pentru prepararea mâncărurilor pe care doriți să le serviți.

Practic, este o bucătărie de vară cu loc pentru servit masa. Stilul rustic al amenajării dar și faptul că spațiul este dotat cu tot ce este necesar pregătirii și servirii mesei face ca acest spațiu să fie foarte dorit de toți oaspeții.

La interior, la parter, Casa de vacanță Macovei pune la dispoziția musafirilor o bucătărie complet utilată cu loc pentru servit masa, care are ieșire pe terasa acoperită, un living spațios și recepția.

De aici, o scară duce către camerele de la etaj.

Intrarea în camere se face dintr-un hol/living frumos decorat, cu ferestre mari, impunătoare care lasă lumina să intre nestingerită și face loc privirilor către peisajul extraordinar oferit de Munții Parâng și Căpățânii.

Camerele sunt organizate și compartimentate în așa fel încât confortul dumneavoastră să fie maxim, iar cuvântul definitoriu pentru ele este curățenia.

Printre facilitățile oferite de Casa de vacanță Macovei se numără și accesul la internet, acesta facându-se printr-o conexiune wireless disponibilă pe toată suprafața proprietății.

Aspectul rustic al casei de vacanță, ospitalitatea gazdelor și decorațiunile folosite cu mult gust încadrează locația perfect în zona montană a Polovragiului.

Dacă stai laCasa de vacanță Macovei, cu siguranță vei dori să vizitezi Mănăstirea Polovragi, Cheile Oltețului și Peștera Polovragi, iar dacă ești pasionat de drumeții este imposibil să nu mergi la Crucea lui Ursache, ruinele vechii cetăți dacice, Oborul Jidovilor, Cabana Bârlogul Lupilor și Peștera Ascunsă.
Până la Crucea lui Ursache este marcaj turistic și se poate ajunge fără probleme. La celelalte obiective turistice poți ajunge cu ajutorul unui ghid local, dar aceste informații le puteți lua de la recepția Casei de vacanță Macovei.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru