Rusaliile sau Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh este o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament, acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești, la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime.

Semnificația sărbătorii de Rusalii
În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului, numită și „Sărbătoarea săptămânilor” Șavuot.

Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale.
Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.
Tradiții, obiceiuri de Rusalii
În tradiția românească, aspecte reflectate și în cartea lui Marcel Lapteș, „Anotimpuri magico-religioase„, se spune că oamenii care nu vor respecta sărbătoarea Rusaliilor vor avea de-a face cu Ielele, spiritele malefice, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. Alte obiceiuri de Rusalii sunt:

- În zilele de Rusalii nu se lucrează la câmp.
- De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele.
- Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinstește și nu prețuiește cum se cuvine ziua.
- De la Rusalii, timp de 9 săptămâni, nu se vor mai culege ierburi de leac.
- În Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit “udatul nevestelor”. Pentru ca femeile să fie sănătoase și frumoase în tot restul anului tradiția spune că acestea trebuie stropite cu apă.
Sursa: doxologia.ro, Marcel Lapteș, „Anotimpuri magico-religioase„, wikipedia