Aflată la o mică distanță de Mănăstirea Cozia, pe malul Oltului, sub Muntele Cozia, Mănăstirea Turnu este considerată a fi una dintre cele mai reprezentative locașuri creștine din Eparhia Râmnicului. Mănăstirea Turnu a fost sursa inspirației noastre, într-o zi de toamnă târzie, când soarele darnic ne-a fost aliat în vizita prin sfântul locaș.
În prezent accesul către sfântul locaș este comod, existând mai multe variante. Din stațiunea Căciulata se poate ajunge pe jos, peste digul care unește cele două maluri ale Oltului. O altă variantă este cu trenul care are o stație în apropiere sau, varianta aleasă de noi, cu mașina.
Însă, în trecut se ajungea destul de greu la Mănăstirea Turnu. Cu trăsura de la Jiblea, apoi cu barca peste Olt, de la Cozia și apoi pe jos de-a lungul râului. Marele geograf George Lahovari spunea, în secolul al XIX-lea, că doar „piciorul și calul pot pătrunde acolo”, ne informează crestinortodox.ro.
Prin secolul al XV-lea și al XVI-lea câțiva călugări de la Mănăstirea Cozia s-au retras, adăpostindu-se în colibe și case de lemn, trăind într-o desăvârșită sărăcie. Dintre sihaștrii retrași aici au fost și pustnicii Daniil și Misail, ale căror chilii săpate în stâncă se văd și astăzi. Ieroschimonahul Misail a ridicat o mică biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului„. Astfel, s-a întemeiat Schitul Turnu.
Planul reședinței de vară a fost întocmit de arhitectul Anton Grigorievici Lapinscki, un polonez stabilit în țara noastră. Așa se explică stilul nou cu care a fost executat corpul de case, diferit de stilul bisericii românești. Tot Lapinscki a pictat biserica într-un stil modern. Aceasta are forma pătrată, etajată, cu două nivele, parter și etaj.
Fiecare nivel are o biserică în care se ține slujba separat, de un alt preot. Clădirea are o cupolă centrală și, recent, pe fațada de sud, dinspre lacul din apropiere, au fost construite scări de acces exterioare. Cu ocazia sfințirii noului edificiu, pe data de 28 octombrie 1901, Schitul Turnu este ridicat la rang de mănăstire canonică.
Egumenul cozian Varlaam ajunge mitropolit al Țării Românești. Acesta, în anul 1676, construiește o bisericuță din piatră și cărămidă pe vechea temelie, a bisericii de lemn, așezând sub ea moaștele cuvioșilor Daniil și Misail.
În noaptea de 6 spre 7 februarie 1932, un incendiu distruge într-o oră cinci corpuri de case cu 26 camere, două șoproane, trapeza veche, clopotnița, turla de la biserica mică, tâmpla cu toate icoanele și candelele. Pictura interioară și tencuiala sunt degradate.
Ansamblul este refăcut în anul 1933. În jurul bisericuței se păstrează chiliile săpate în piatră, iar în incintă se află două peșteri unde pustnicii se izolau de lume. S-au refăcut biserica, clopotnița și două case. Pictura în frescă a fost realizată de pictorul Belizarie, întreaga lucrare fiind terminată în 1935 – 1936.
După incendiul din 1932, sfântul locaș a beneficiat de o restaurare solidă. Între anii 1935 – 1938, au fost construite chilii cu etaj și întreg ansamblul a fost renovat. Până în anul 1939, aici a funcționat o școală de cântăreți bisericești. Viețuitorii de aici duc o viață austeră, neconsumând carne.
În 1961, urmare a decretului 410 din 1959, mănăstirea a fost desființată și transformată în Casă de odihnă pentru Episcopia Râmnicului și Argeșului. Aceasta situație absurdă a durat până în anul 1975, când a fost numit ca superior, ieromonahul Teoctist Dobrin (1975 – 1990), iar Casa de odihnă a fost evacuată și Turnu devine schit în subordinea Mănăstirii Cozia. Astfel, în jurul său, reîncepe aici o nouă viață monahală.
În 1990 este numit monahul Ioanichie Trifa, hirotonit ieromonah în 1992, este cel care conduce destinele Mănăstirii Turnu și în prezent. La Mănăstirea Turnu viețuiesc peste 25 de monahi și frați, în muncă și rugăciune.
În apropierea acestui așezământ sunt vestigiile Castrului roman Arutela.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografie de Adrian Satmaru
Sursa informației crestinortodox.ro
Turist prin Romania 