În nenumăratele drumuri făcute la Moisei, am avut de fiecare dată de descoperit ceva nou. De fiecare dată am avut parte de o surpriză plăcută, și, aș putea spune, că localitatea Moisei este unul dintre puținele locuri din această țară unde cuvântul unic este la ordinea zilei.
Există preparate culinare care se pregătesc doar aici și la sărbătoarea Paștelui, cum este chigala, un soi de budincă cu macaroane făcută la cuptor. Natura oferă surprize unice, tot aici: pe Dealul lui Ciuban, un soi de mlaștină mai mult decât ciudată cu un microclimat specific, Tăul lui Ciumău. În Moisei, există o vâltoare perfect funcțională unde localnicii spală țolurile așa cum se făcea pe vremuri.
Aici, la Moisei, portul țărănesc este la loc de cinste și ocupă cu oanoare același loc cu ospitalitatea și cultura. Pe lângă toate acestea, Mănăstirea Moisei constituie un simbol al localității și al credinței. Pentru cei dornici de natură, Pietrosul Rodnei se deschide tuturor cu renumita Cascada Cailor și cu lacurile glaciare, care în primăvară sunt înconjurate de bujori de munte.

Cu alte cuvinte, localitatea Moisei este un loc unic unde vei găsi de fiecare dată ceva nou, care te va face să revii cu siguranță. În aceeași măsură. sunt importante, însă, ospitalitatea, frumusețea și deschiderea oamenilor.
Aceste caracteristici unice ale oamenilor din Moisei le-am descoperit la Casa Ivașcu.

La doar 500 de metri de centrul localității, dar pe o străduță adiacentă drumului național, Casa Ivașcu este locul unde tradiția și modernul se îmbină într-un mod plăcut, aproape imperceptibil.
Candoarea familiei Ivașcu și ospitalitatea de care dau dovadă reprezintă unul dintre punctele forte ale acestei locații. Curățenia din toate spațiile pensiunii, produsele tradiționale servite aici și liniștea din jurul pensiunii sunt alte elemente care fac din sejurul vostru unul de succes. Aerul tare de munte și liniștea din zonă sunt garanția relaxării totale și odihnei bine meritate.

Interioarele și camerele Casei Ivașcu îmbină foarte frumos și subtil stilul modern cu cel tradițional creând o atmosferă relaxantă. În același timp, elemente de decor îți aduc aminte de tradiția Maramureșului, astfel, se observă ici și colo ștergare sau fețe de pernă cusute manual, toate purtând ca o emblemă motivele, cusătura și culorile maramureșene.

Camerele Casei Ivașcu sunt aerisite, spațioase, având mobilierul modern suficient pentru confortul turiștilor.

Livingul imens pune la dispoziție atât spațiu la interior pentru servit masa cât și un spațiu pentru jocuri de societate sau pentru socializre. Din punct de vedere al facilităților oferite, Casa Ivașcu oferă acces gratuit la internet prin conexiune wireless.

Din punct de vedere gastronomic, preparatele pe care le puteți servi aici fac cinste gazdelor și sunt pregătite cu produse din ferma proprie sau de la producătorii locali autorizați. Dacă doriți să vă pregătiți singuri masa, gazdele permit accesul la bucătărie, iar în curte o terasă acoperită cu grătar dotat cu toate utilitățile vă stă la dispoziție.

Pentru amatorii de drumeții, pe lângă bine cunoscuta Cascada Cailor mai figurează o nouă cascadă, introdusă în circuitul turistic în august 2020, Cascada Măgura, o minunăție naturală ce se află la doar 1 oră și 30 de minute de Casa Ivașcu. Pentru cei ce doresc să savureze peisajele de poveste de pe Valea Vaserului, la doar 10 km se află celebra Mocăniță de la Vișeu.

Casa Ivașcu este locația ideală pentru a petrece un sejur de neuitat în compania unor gazde absolut extraordinare, care fac în așa fel încât șederea aici, la Casa Ivașcu, să vă facă să reveniți de fiecare dată cu plăcere și inima deschisă.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru și Casa Ivașcu