Cunoscut ca centru etnografic și vechi centru de ceramică populară, Horezu este privilegiat pentru concentrarea mare de mănăstiri, considerată a fi cea mai mare din țară, majoritatea dintre ele aflându-se în apropriere.

Horezu se află în centrul depresiunii Horezu, mărginită la nord de Munții Căpățânii, iar la sud de Măgura Slătioarei și dealurile Negruleștilor, Costeștilor și Tomșanilor.

img_20170708_152045-copy-copy
Creație a artistului Mihai Bîscu

Este menționat pentru prima dată în documentul dat la Râmnic, la 5 septembrie 1487 de către voievodul Vlad Călugărul. Satul este donat de Constantin Brâncoveanu Mănăstirii Hurez. Se dezvolta mai mult după 1780, când devine cunoscut sub numele de Târgul Horezu, când devine centru de plasă, apoi reședință de raion. În 1968, Horezu este declarat oraș și, de atunci, se dezvoltă, păstrând notele vechiului târg.

Horezu și împrejurimile sale abundă de peisaje deosebite, având o floră și o faună bogată, Horezu este un tărâm binecuvântat cu oameni frumoși ce își așteaptă și își întâmpină oaspeții în pensiunile lor mândre și frumoase.

_MG_5276 copy
Lacul și parcul din Horezu, județul Vâlcea

În zona aceasta atât de bogată, am descoperit și testat trei pensiuni pe care le recomandăm pentru vacanțele tale.

Pensiunea Coana Leana

Pensiunea Coana Leana este locul rupt din poveştile lui Creangă, unde ești oricând binevenit, fiind întâmpinat de Coana Leana, un om dintr-o bucată, deschis și bun la suflet, un om care dă tot ce are mai bun doar ca să te simţi bine şi să pleci mulţumit.

_MG_6419 copy
Pensiunea Coana Leana, Horezu, județul Vâlcea

Citește mai multe despre Pensiunea Coana Leana, aici.

Pensiunea Ioana

Pensiunea Ioana este pensiunea unde ești așteptat și întâmpinat de o familie absolut extraordinară, o familie care știe cum să te facă să te simți bine în așa fel încât clipele petrecute aici să fie de neuitat.

_MG_6368 copy
Pensiunea Ioana, Horezu, județul Vâlcea

Citește mai multe despre Pensiunea Ioana, aici.

Casa Broscuța

Casa Broscuța este o oază de liniște. Este frumoasă, cochetă, curată și primitoare. Atmosfera de pace și liniște inspirată de liniștea lacului din apropiere face ca vacanța ta de la această pensiune să vrei să o repeți.

_MG_5271 copy
Casa BroscuțaHorezu, județul Vâlcea

Citește mai multe despre Casa Broscuța, aici.

Bineînțeles, nu uita că orașul Horezu este la 40 de kilometri de Râmnicu Vâlcea și 60 de kilometri de Târgu Jiu, străjuit de Vârful Romani și că este spațiul românesc unde lutul a primit rangul de artă prin măiestria olarilor.

Articol scris de Adriana Roman

Fotografii de Adrian Satmaru