Pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, România este prezentă cu Ceramica de Horezu. Renumită ca tradiție și păstrată cu sfințenie, mai are câțiva reprezentanți de seamă la Horezu, reprezentanți printre care se numără și Mihai Bîscu, ceramist cu experiență.
Un element important și predominant în ceramica de Horezu este cocoșul, alături de care mai întâlnim roșul și galbenul de Horezu, la fel de renumite ca albastrul de Voroneț. Farfurii de diferite dimensiuni, “taiere” și “ciorbalace”, căni și ulcioare, toate sunt decorate îngrijit, cu motive și simboluri zonale cum sunt șerpii, funiile, soarele, copacii, stelele, oamenii, toate aceste simboluri trăind în perfectă armonie cu deja foarte cunoscutul Cocoș de Hurez.
Inițial oalele de lut au fost folosite ca un bun ordinar, util, necesar în orice gospodărie, dar, odată cu trecerea timpului a devenit o artă și a fost dusă mai departe cu onoare devenind o adevărată tradiție, olarii trecând la rang de artiști.
Tehnic vorbind, procesul tehnologic al olăritului este foarte strict. Distanța de la lutul folosit și până la farfuria utilă și artistic decorată, numai bună de folosit, este foarte mare și implică niște pași clari, arderea oalelor și conservarea lor fiind foarte importantă.
Odată intrați în universul atelierului domnului Mihai Bîscu, acesta cu sufletul la gură, atent și emoționat, ne explică drumul lutului de la carieră până la farfuria sau platoul ce va sta pe masa ta.
Pământul folosit pentru vase este adus din cariere, doar de olari, știute, se sapă toamna și apoi se aduce la atelier, se pune la malaxor și după ce este pregătit la consistența necesară, se acoperă pentru a fi păstrat în condiții prielnice. Mihai Bîscu cunoaște din ochi, ca și cum ar fi pusă pe cântar, cantitatea necesară de lut pentru un anumit tip de vas. După modelare, vasul se lasă la uscat, apoi se decorează. Partea cea mai importantă este “arsul” oalelor.
Într-o fostă magazie, din curtea casei, domnul Bîscu ne arată cuptorul în care sute sau mii de oale au fost arse. Cuptorul a fost construit de tatăl său. Cuptorul în care se ard oalele are o capacitate de câteva sute de vase, în funcție de mărime. Prima dată se încălzește cuptorul, apoi se bagă oalele în el și se acoperă cu cioburi de lut. După ce s-a terminat această operațiune, se mărește flacăra și se lasă oalele la ars timp de 8 ore.
Arderea oalelor în cuptor se face numai cu lemn de fag tăiat la o dimensiune specifică. După scurgerea celor 8 ore, vasele se scot din cuptor, se lasă la răcit și apoi se smălțuiesc din nou și se bagă din nou în cuptor pentru 8 până la 10 ore, în funcție de cum arde cuptorul, apoi se lasă la răcit și “gata-i oala”.
Mihai Bîscu, artistul Bîscu din satul Olari, ne face o demonstrație și, sub ochii noștri și ai câtorva turiști, se naște dintr-un boț de lut o farfurie. Nu degeaba, la intrarea în atelierul său stă scris (literele, bineînțeles, tot din lut ars) Casa Ceramistului. Demonstrația este încărcată de emoție și un fior ne străbate trupurile.
Suntem martorii creației.
Aparent simplu, dar foarte complex procesul, olăritul constituie una din ocupațiile de bază în satul Olari din Horezu. Frumusețea vaselor obținute și utilitatea acestora compensează, de cele mai multe ori, truda și migala cu care ele sunt confecționate. După cum spunea și meșterul olar Mihai Bîscu, “când mă uit la ele îmi trece de oboseală”.
Din păcate, marketizarea acestei meserii a dus la apariția a nenumărate tarabe la care se găsesc tot soiul de „cioburi” care nu au nici o legătură cu tradiția locală. În satul Olari de la Horezu au rămas doar 5 sau 6 meșteri, artiști populari, maeștri ai ceramicii tradiționale care trudesc și duc mai departe cu mândrie și sudoare arta ceramicii de Horezu.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru
Turist prin Romania 