Cum vii de la București și mergi spre Râmnicu Vâlcea, treci peste Dealul Negru și apuci la stânga către Jiu, prin comune și sate mândre. Ajungi la Horezu și vezi în zare cum se prefigurează înălțimile Căpățânii. Dacă apuci către dreapta, spre poalele munților, ajungi într-o localitate ce se întinde de-a lungul bazei Munților Căpățânii.

IMG_20170708_171012 copy_brd
Peisaj către Munții Căpățânii

Localitatea Vaideeni, prima oară atestată documentar în secolul XVI ca localitatea Vai de Ei, a luat naștere prin migrația câtorva familii de oieri din Mărginimea Sibiului fugiți din Ardeal pe vremea catolicizării forțate. Astfel, influențele etnoculturale sunt vădit asemănătoare cu cele din Ardeal. Ospitalitatea, zâmbetul și voia bună sunt prezente pe tot întinsul comunei cu cele 5 sate aparținătoare, Vaideeni, Cerna, Marița, Cornet și Izvorul Rece.

Pensiunea Vaideeni, județul Vâlcea

Tot hoinărind pe drumuri și poteci, am ajuns într-o seară, târziu de tot, să fi fost mai bine de 11 ceasuri trecute, la poarta unei case cu etaj. Este Pensiunea Vaideeni. Am sunat și, în câteva minute, a apărut proprietarul pensiunii. Deși, se vedea clar că, a fost trezit din somn, a venit cu zâmbetul pe buze și sufletul deschis.

IMG_20170721_115646 copy
Cameră la Pensiunea Vaideeni, județul Vâlcea

Ne-am cazat în 2 minute, ni s-a făcut un tur rapid al Pensiunii Vaideeni și apoi, ni s-a urat noapte bună. Prima impresie a fost că am ajuns acasă, atât era de caldă și familiară camera.

IMG_20170721_115519 copy
Cameră la Pensiunea Vaideeni, județul Vâlcea

Totul simplu, dar cu mult bun gust, curat, miros proaspăt, o fereastră ce dădea într-un balcon orientat către munți, flori în jardiniere și aer curat. Atât am putut vedea la acea oră târzie din noapte. Dimineața avea să ni se dezvăluie adevărata față a Pensiunii Vaideeni.

IMG_20170721_115538 copy
Cameră la Pensiunea Vaideeni, județul Vâlcea

Pe la 7, după ce am făcut ochi, am coborât în sala pentru servit masa. Doamna Iuliana, proprietarul Pensiunii Vaideeni era la datorie, pregătea de zor ceva pentru mic dejun. Imediat cum ne-a văzut, i-a înflorit un zâmbet binevoitor pe buze și ne-a întrebat dacă dorim să servim cafeaua. Bineînțeles că nu am refuzat și, imediat, bucătăria, care este la dispoziția turiștilor, s-a umplut de mireasma unei cafele bune și aromate.

IMG_20170721_115432 copy
Sala de mese de la Pensiunea Vaideeni, județul Vâlcea

Am băut cafeaua în foișorul din spatele pensiunii, unde liniștea dimineții era tulburată doar de ciripitul păsărilor care începeau și ele o nouă zi. După o cafea bună și reconfortantă a venit și rândul micului dejun, brânză de casă, șuncă, ouă, pâine, toate făcute acolo, de proprietari, totul natural, fără adaosuri, un mic dejun cu adevărat sănătos.

IMG_20170721_115334 copy
Foișorul Pensiunii Vaideeni, județul Vâlcea

Pe ziuă, de data asta, am făcut turul Pensiunii Vaideeni și am descoperit cele 5 camere, aranjate cu același bun gust și simplitate, recepția încăpătoare și foarte bine organizată, bucătăria utilată cu toate cele necesare unei gospodării și sala pentru servit masa. În curte, un grătar pus la dispoziția turiștilor și un foișor ascuns după vilă, ferit de ochii lumii, unde te poți bucura de liniște și peisajul din împrejurimi.

Am mai fi stat la povești, dar obiectivele turistice din zonă ne făceau cu ochiul, așa că ne-am luat la revedere de la gazda noastră și am început să luăm, pe rând, Rezervația Naturală Buila-Vânturarița, culele de la Măldărești, atelierele de ceramică de la Horezu, Mănăstirea Polovragi, Peștera Polovragi, Peștera Muierilor, obiective turistice situate în imediata vecinătate a comunei Vaideeni. Distanțele de parcurs sunt de ordinul a câțiva kilometri, Pensiunea Vaideeni fiind locul potrivit pentru a poposi, dacă te hotărăști să vizitezi zona.

Articol scris de Adrian Satmaru

Fotografii de Adrian Satmaru