„Dacă nu știți și n-ați auzit, să vă spun eu că acolo și-a așternut necuratul cazanele cu smoală clocotită, pe sub pământ gâlgâie și fierbe glodul noroios, mai rece decât ghiața mai negru decât ceața; apoi pe guri căscate, prin tot ocolul acelei văi, fără de scursoare, țâșnesc tina în sus, când de-o șchioapă, când de-un stânjen, și mai mult, la fiecare gură împrejur, s-a durat mușuroi și bale cătrănite , pe care ucide-l toaca, le scuipă. Din văgăune se scurg năclăite, de-a lungul masivelor, se adună în nămol, se usucă de vânt, se crapă de soare, și jilava pe care nu se prinde, Doamne-ferește, nici troscot, nici ciulini.”
Așa descrie Alexandru Odobescu în faimoasa sa nuvelă istorică, Pseudokinegetikos, fenomenele de o frumusețe nenaturală și nepământească care au atras turiștii dintotdeauna. Senzația că ești pe altă planetă sau pe suprafața Lunii te însoțește la tot pasul. Doar privirea către înaltul cerului de un albastru … foarte pământean îți aduce aminte că nu ai părăsit Terra.
Totuși … Senzații stranii te încearcă atunci când din adâncul pământului, prin „mușuroaie” înalte cât statul unui om, se înalță bulbuci supărați și furioși, de gaze. Crăpăturile și faliile uscate lăsate în urma scurgerilor nămolului din acești „vulcani” completează aspectul selenar. Uscăciunea pământurilor lasă doar ici și colo vreo plantă curajoasă să prindă rădăcini. Localnicii au numit acest fenomen fierbători, pâcle sau salze.
Zona în care se întâlnește acest fenomen geologic se află la aproximativ 8 kilometri distanță de Berca, comună în județul Buzău. Vulcanii noroioși au fost semnalați pentru prima dată științific de către Grigore Cobălcescu. Geneza vulcanilor noroioși este amestecul apelor subterane cu gazele naturale , care, în expansiunea lor spre exterior, dizolvă rocile și le transformă într-o pastă noroioasă. Aceasta, ajunsă la suprafață, dă naștere unor conuri, ceea ce a determinat de altfel și denumirea de vulcani.
În zonă sunt trei grupe de vulcani noroioși:
- cei din zona anticlinalului, așezați la circa 100 de metri de satul Berca (deasupra Coloniei),
- cei din nordul satului Pâcle (Pâclele Mici) așezați pe platoul din sudul dealului Pâclele, la limita din comunele Berca și Scorțoasa,
- cei din sudul satului Beciu (Scorțoasa), cunoscuți sub numele de Pâclele Mari. Platourile sunt presărate cu conuri deschise și cratere ale căror dimensiuni variază de la câțiva centimetri, până la câțiva metri.
Marginile platourilor au pante ușor înclinate, datorită acțiunii de eroziune a apelor de șiroire în noroiul vulcanic care dau naștere la ogașe, de până la șapte metri. Pe platoul Pâclelor Mici, vulcanii principali nu prezintă conuri în relief. Cu toate aceste, ei au cratere cu dimensiuni ce variază între doi și cinci metri.
Aceste fenomene naturale, în ansamblul lor, sunt de o frumusețe rară și trebuie să fie pe lista voastră de văzut în vacanțele de vară. Aspectul aproape selenar al platoului de noroi, este straniu: lipsa totală de vegetație, culoarea gălbui-albicioasă a noroiului uscat, formele ciudate ale conurilor care domină platoul și din care se scurge amestecul acela lăptos de minerale și săruri din străfundurile pământului.
Nu degeaba localnicii au numit zona, datorită aspectului platourilor argiloase pustii, „pământuri rele”.
Fauna acestor platouri este reprezentată de specii rare: scorpionul și termita. Alte surprize sunt pentru botaniști: la marginea câmpurilor de noroi, cresc plante halofile. Aici se dezvoltă endemic doi arbuști, declarați monumente ale naturii: gândurarița (Nitraria schoberri) și cătina țepoasă (Obione verrucifera).
Nu trebuie să mergi până în apropiere de Baku (Georgia) pentru a vedea acest fenomen natural unic, ci doar până în comuna Pâclele Mari, județul Buzău. Se spune că doar acolo se mai întâlnește o manifestare geologică asemănătoare.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii de Adrian Satmaru
Turist prin Romania 