Începând cu satul Malaia, Valea Lotrului devine un spectacol. Șoseaua lipită de versantul estic al văii lasă să se vadă, printre livezi și vii, case risipite. Capătul lacului Malaia abia se zărește. Peisajul îți taie răsuflarea.
Albastrul lacului ce își schimbă nuanțele în ton cu cele ale cerului se ia la întrecere cu verdele care stăpânește valea. Un petec de apă aflat pe fundul unei căldări verzi pare lacul văzut de pe versanții împăduriți. Vara, când este vreme frumoasă, se văd crestele înzăpezite ale Masivului Șureanu. În acest cadru, unde natura se scaldă în albastrul lacului și în verdele codrilor se află Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci din Malaia.
Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci se află pe drumul național ce leagă orașele Râmnicu Vâlcea și Sibiu, în comuna Malaia, la altitudinea de aproximativ 700 de metri. Din DN7A, un drum șerpuit, asfaltat te urcă spre platoul unde se ridică semeață mănăstirea.
Când am ajuns iarba cosită și uscată fusese ridicată în căpițe. Mirosul acela de fân lăsat la uscat se disipa în căldura verii îndulcită de răcoarea pădurii din apropiere. Ajunși aproape de biserică, privirea se minunează de prezența crucii imense aflată în curtea mănăstirii.
Este o construcție semeață, un semn al creștinătății demn de frumusețea locului și de curățenia oamenilor, care ne copleșește și ne inspiră. Gânduri legate de jertfa lui Hristos și despre simbolul reprezentat de Sfânta Cruce ne copleșesc și lăsăm privirea să înconjoare minunata construcție.
Cândva element de ocară și de tortură, crucea a devenit obiect de cinstire, prin jertfa lui Iisus. De jur împrejurul mănăstirii, munții privesc Sfânta Cruce și cerurile parcă se unesc uimite.
La 12 iunie 2012 a fost pusă piatra de temelie pentru noua biserică a mănăstirii de maici, cu hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Mucenic Ioan Rusul, având binecuvântarea ÎPS Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Râmnicului.
Ansamblul mănăstiresc de la Mălaia cuprinde biserica mare şi un arhondaric zidit pe două nivele, având 25 de chilii. Biserica este zidită în formă de cruce bizantină, cu pridvor deschis, având lungimea de 37 de metri. Planul şi arhitectura mănăstirii au fost realizate de părintele Ioan Comăneci.
Pe zidul exterior al mănăstirii sunt pictate icoane care te introduc deja în atmosfera monahală din curtea bisericii. Echipa de constructori formată din locuitorii Mănăstirilor Gruiul Lupului şi Blănoiu a fost coordonată de părintele Ioan Comăneci. Ctitorii mănăstirii au fost preotul Ioan Comăneci, împreună cu familia, iar sponsorul principal a fost domnul Frank Timiş.
Interiorul bisericii nu este finalizat, pereții așteptând picturi și icoane care să așeze jertfa lui Iisus spre cinstire. Moaștele sfântului Ioan Rusul se află închise într-o cutie aurită. Viața sfântului poate fi cunoscută, mănăstirea având cărți și broșuri despre viața sfântului.
Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, în timpul împărăţiei lui Petru cel Mare. Sfântul a participat ca soldat la războiul împotriva turcilor din 1711. A fost luat prizonier de tătari, a fost vândut unui ofiţer superior turc care era eparh în Procopie (actualul Ürgüp, Capadocia, Turcia). Aga l-a luat cu sine pe Ioan. În timp ce aga se afla în pelerinaj la Mecca, soţia acestuia a pregătit un ospăţ pentru a prăznui şi a se ruga pentru buna întoarcerea agăi acasă.
Printre mâncărurile aşezate înaintea oaspeţilor se afla şi un fel de pilaf care îi plăcea foarte mult agăi. Sfântul Ioan a cerut o farfurie plină cu pilaf, spunând că o va trimite la agă, în Mecca. Sfântul a cerut lui Dumnezeu să trimită farfuria cu mâncare stăpânului său, la Mecca. Când aga s-a întors din pelerinaj, a adus şi farfuria de aramă.
Aga a povestit ce i se întâmplase: „În cutare zi, întorcându-mă de la geamia cea mare, am găsit în camera mea pe care o lăsasem încuiată această farfurie plină cu pilaf. Neştiind cum să-mi explic acest lucru ciudat, tot uitându-mă la farfuria cu pilaful cald din care ieşeau aburi, am zărit, cu şi mai mare mirare, numele meu bătut pe marginea farfuriei, aşa cum avem pe toate vasele casei noastre.”.
Sfântul și-a predat sufletul în mâinile Domnului pe 27 mai 1730. A fost îngropat ca un stăpân. Mult truditul trup, cu lumânări şi tămâie, cu atenţie şi evlavie a fost dus la cimitirul creştin. Însă, peste un timp, trupul sfântului a fost găsit intact, neputrezit înmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc. Sfintele moaşte au fost duse în biserica Sfântului Gheorghe unde fericitul Ioan obişnuia să privegheze. După multe peregrinări, moaştele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraş Procopie. Aici s-a ridicat o nouă biserică, în anul 1951, care adăposteşte și astăzi racla cu Sfintele moaşte.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografie de Adrian Satmaru
sursa informației doxologia.ro
Turist prin Romania 