Ca în fiecare colț al țării unde te ajungi, este imposibil să nu găsești una sau mai multe locații care îți “pică cu tronc”. Ori că este vorba despre oameni, ori că este vorba despre ospitalitate, ori pur și simplu se adeverește că “omul sfințește locul”, pentru mine, pe lângă alte locații, Vila Floare de Colț din Băile Herculane este o astfel de locație.

Ca de fiecare dată, la Vila Floare de Colț din Herculane am avut ocazia să degust un preparat care mi-a “gâdilat” într-un mod sublim papilele gustative. De această dată, am savurat un păstrăv la grătar cu legume, dar modul de preparare și prospețimea ingredientelor au făcut ca acest preparat să fie un deliciu de excepție, motiv pentru care vă invit, atunci când aveți ocazia, să veniți la această pensiune din Herculane pentru o masă copioasă în compania unor oameni deosebiți.

Tanti Luci, protagonistul principal al acestui peparat gastronomic avut amabilitatea de a mă invita în bucătărie pentru a documenta acest delicios fel de mâncare și a mă convinge că toate ingredientele sunt proaspete și savuroase. Așa am avut ocazia să asist la pregătirea mesei ce aveam să o servesc peste aproximativ jumătate de oră.

Păstrăvul proaspăt a fost bine curățat și asezonat cu trunchi de pătrunjel și două felii de lămâie, apoi a fost pus pe grătar pentru a se rumeni bine.

Broccoli, morcovul și conopida au fost puse în puțină apă cu un vârf de sare și apoi acoperite și lăsate să fiarbă la foc mic pentru a se păstra savoarea.

Între timp peștele a fost întors pentru a se rumeni bine și pe partea cealaltă. Nu pot să vă descriu mirosurile ce se ridicau din cele două vase pentru gătit, dar ce pot să spun este că, aproape instantaneu, o poftă de mâncare incredibilă a pus stăpânire pe mine.

După aproximativ 10 minute, legumele au fost scoase și așezate frumos pe farfurie, apoi păstrăvul a fost luat de pe grătar și frumos așezat lângă legume. Platingul a fost completat de câteva felii de ardei roșu, lămâie și o frunză de mentă pentru a amplifica gusturile.

Gustul desăvârșit al ingredientelor proaspete și zâmbetul sincer și deschis al lui tanti Luci au făcut ca acest preparat să fie absolut extraordinar. Ca o cireașă pe tort, finalul a culminat cu o plăcintă cu mere cu toping de sirop de zmeură și dulceață de afine, o surpriză din partea casei.

Un preparat simplu care, dacă este servit și asezonat așa cum trebuie, constituie un fel principal care te va face să revii de fiecare dată cu plăcere și cu sufletul deschis.

Pentru a savura și alte preparate de excepție de la Vila Floare de Colț din Băile Herculane, vă invit să faceți o incursiune aici și să vă bucurați de adevărata ospitalitate bănățeană.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru