Polovragi, tărâm de mit și legendă m-a uimit de fiecare dată, ori de câte ori am avut ocazia să fac o vizită aici. De această dată, același Polovragi și aceiași oameni speciali, Narcis Orzan, Ion Pătroescu și Nicușor Grigorescu, mi-au demonstrat că realitatea este cu mult, mult mai frumoasă decât orice fel de legendă sau poveste.
Peștera Ascunsă este ascunsă la propriu, localizată pe versantul stâng al Cheilor Oltețului, mult în amonte de Peștera Polovragi și se poate ajunge aici numai cu ajutorul unei călăuze. Peștera Ascunsă se află pe teritoriul administrativ al comunei Polovragi, la o altitudine de 850 de metri, cu o lungime de 125 de metri și o denivelare totală de 18 metri fiind alcătuită, în principal din roci carbonatice sau calcare. Particularitatea acestei peșteri o constituie portalul de la intrare, total atipic, poziționat transversal pe intrarea în peșteră. De fapt, peștera are două intrări, dar una dintre ele este colmatată, accesul făcându-se pe intrarea de lângă acest portal. Drumul de acces este accesibil pentru orice categorie de turiști, dar este absolut necesar a avea o călăuză, traseul nefiind marcat, iar intrarea în peșteră extraordinar de greu de găsit.
Traseul pleacă din comuna Polovragi, de lângă Mănăstirea Polovragi, trece pe la Crucea lui Ursache, Ruinele îngropate ale vechii cetăți dacice, apoi Oborul Jidovilor. Acest traseu a fost documentat în articolele anterioare, Crucea lui Ursache și Oborul Jidovilor.
De la Oborul Jidovilor, traseul continuă pe vechiul drum de exploatare forestieră până la fosta cazarmă Bârlogul Lupilor, apoi cotește ușurel la stânga și se afundă în pădure. Peisajul se schimbă radical pe măsură ce ne afundăm în pădurea deasă de fag. Ici și colo, câte o rază de soare stingheră luminează anemic formațiunile de mușchi de la rădăcina fagilor pe care nu-i poți cuprinde cu brațele, iar tulpinile și formele acestora aruncă umbre înfricoșătoare de-a lungul potecii.
Mergem cu toții în șir indian pentru a nu perturba bunul mers al naturii și a nu deteriora vegetația de-a lungul potecii abia schițate. Nicușor Grigorescu este călăuza noastră principală, Ion Pătroescu este ”omul-legendă” și întruchiparea tradiționalului și a miturilor, iar Narcis Orzan este omul de cultură, personajul veșnic pus pe glume, cu vorbe din popor perfect asortate cu situația din momentul respectiv. Împreună formează un trio absolut extraordinar unde voia bună și dragostea de viață și frumos își găsește izvor și în cel mai mărunt lucru.
Fălnicia copacilor, lichenii crescuți de ani și ani pe scoarța acestora te fac să te simți precum o insectă într-o lume a unor giganți impetuoși. Cu inima ușor strânsă, pășim mai departe pe acest tărân necălcat de ființă umană când, din adâncul sufletului lui Ion Pătroescu, izvorește o doină de voie bună, un cântec ce sparge în milioane și milioane de bucățele liniștea apăsătoare din jurul nostru. Animați de această izbucnire melodioasă și miraculoasă, în același timp, ne continuăm drumul printre uriașii ce străjuiesc cărarea și ajungem într-un luminiș unde se cască amenințător un soi de groapă în care, un firicel de apă anemic se pierde printre stâncile căldării.
De aici, ne informează Nicușor Grigorescu zis “Gore”, mai avem de mers maxim 15 minute. Parcă, cu forțe proaspete, mărim pasul, curiozitatea mânându-ne pașii mai mari și mai siguri către Peștera Ascunsă. Câteva serpentine, alți uriași deformați, multe zgomote de crengi frânte și vine anunțul mult așteptat: “Am ajuns!”
Stupid, m-am uitat de jur împrejur, dar nu am văzut nimic, decât un portal imens și un copac stingher, crescut nefiresc, în mijlocul acestui măreț pod de piatră.
Intrarea în peșteră este foarte bine camuflată, semn că natura știe să-și acopere frumusețile și minunile. Intrarea se face printr-o deschidere de aproximativ 80 de centimetri înălțime.
La doar 2-3 metri de la intrare, drumul se deschide și pătrundem în prima sală unde stalactitele și stalagmitele sunt încremenite în dansul de bun venit. Sclipirile calcarului te izbesc din toate părțile în lumina lanternelor, iar pe jos, un susur fin te anunță că peștera este în formare, apa fiind prezentă la datorie.
Umbre ciudate, culori stranii și, … doar pașii noștri pe pământul scurmat de izvorul subteran. Aici, la Peștera Ascunsă, am avut ocazia pentru prima oară, să văd oase înglobate în piatră, resturi de cochilii de melci și stalactite și stalagmite în formare într-o peșteră sălbatică, neamenajată pentru circuitul turistic.
Sentimentul de a fi prezent undeva unde natura își desăvârșește lucrarea m-a făcut să îmi dea fiori reci și să fiu mult mai precaut la locurile unde pun piciorul.
Nu am stat mai mult de jumătate de oră în peșteră, la o temperatură de aproximativ 12 grade, dar timpul petrecut aici m-a făcut să mă simt parte a unei creații, parte a unui frumos pe care nici o ființă umană nu este în stare să-l recreeze, și, cu atât mai puțin, din păcate, să-l păstreze.
Frumusețile pe care le-am văzut ne-au făcut pe toți să ieșim înt-o liniște mormântală, apoi să păstrăm un moment de tăcere. Nimeni nu știe de ce, dar a fost la unison. Vraja s-a risipit odată cu prima boare de vânt, așa că ne-am apucat din nou să sporovăim, dar, de această dată, despre cele văzute.
Drumul de întoarcere a fost condimentat de același Ion Pătroescu, „omul legendă” care ne-a încântat cu diferite doine de voie bună și snoave și întâmplări din viața polovrăgenilor. Pauza de masă am făcut-o la Bârlogul Lupilor, dar acest obiectiv va fi detaliat într-un articol viitor.
Pentru a se putea bucura și alții de aceste frumuseți respectați următoarele reguli nescrise, care țin de cei 7 ani de acasă:
- Dacă ai urcat cu o sticlă plină, nu o arunca pe traseu, cu siguranță îți este mai ușor să o duci goală înapoi;
- Dacă ai luat mâncare cu tine, nu arunca ambalajele pe traseu, e foarte ușor să le duci la un coș de gunoi când cobori;
- Nu rupe florile din pădure, multe dintre ele sunt ocrotite și, oricum nu te ajută cu nimic să le vezi ofilite după nici 30 de minute;
- Nu deteriora marcajele turistice, s-a muncit mult pentru ca toată lumea să aibă parte de un traseu facil și ușor de urmat;
- Nu te aventura pe un traseu nemarcat, este posibil să ajungi acolo unde nu își dorește nimeni;
- Nu arunca cu pietre, nu ai de unde știi cine este mai jos de tine. Cu siguranță nu ți-ar conveni nici ție să-ți cadă în cap pietre pe nepusă masă;
- Dacă intri în peșteri, nu pune mâna pe rocă, lasă natura să-și facă treaba și dă ocazia și celor ce vor veni după tine să vadă aceleași frumuseți pe care le-ai văzut și tu;
- Dacă traseul este nemarcat, apelează la călăuze, drumul va fi cu mult mai frumos, sigur, și vei afla informații pe care nici nu le bănuiești;
- Încalță-te și îmbracă-te în concordanță cu vremea de afară.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru
Turist prin Romania 