Ori de câte ori drumurile mă aduc aici, în Maramureș găsesc mereu ceva care să mă surprindă plăcut. O astfel de surpriză am avut-o la Moisei, din partea unei persoane dedicate, care “trăiește” bucătăria, care savurează fiecare moment din procesul de preparare a bucatelor, o persoană pentru care a găti are același sens cu a picta pentru un pictor sau a scrie pentru un poet sau romancier, o persoană care a ridicat bucătăria acolo unde îi este locul, la rang de artă.

Bineînțeles că nu vorbesc despre nimeni altul decât despre chef Daniel Budai, mai pe scurt, Dani, un om cu o personalitate puternică și o dorință acerbă de a se dezvolta și a învăța din tainele bucătăriei. Pe perioada șederii mele La Pătru am avut, printre altele, și prilejul de a sta la dreapta chef-ului, motiv pentru care în acest articol voi detalia măiestria cu care Dani Budai a preparat un delicios ciolan afumat în pâine cu cartofi la cuptor.

Evident, eu nu pot descrie decât modalitatea de preparare, dar se știe foarte clar că o mâncare iese după sufletul omului, iar acest preparat, pe care l-am savurat la Pensiunea La Pătru, a fost absolut dumnezeiesc. Vă invit cu toată căldura să-l degustați când ajungeți la Moisei, la Pensiunea La Pătru, unde Dani va fi mai mult decât fericit să îl prepare.
Din secretele preparatului „ciolan afumat în pâine cu cartofi la cuptor”, pregătit de Chef Daniel Budai

Dar, să o luăm cu începutul: se alege ciolanul, nu foarte afumat, și se împănează cu usturoi. De reținut este faptul că nu se pune sare deloc pentru că ciolanul are deja sarea necesară pentru a ieși un preparat savuros.

După ce Dani a împănat ciolanul bine cu usturoi, a pregătit un mix de condimente care a inclus boia dulce, tarhon, praf de usturoi, piper și alte mirodenii. Acest mix l-a amestecat bine cu o lingură-două de ulei, apoi l-a lăsat puțin la odihnit pentru a-și lăsa aroma.

Într-o tigaie Dani a călit ceapa tăiată foarte subțire, până a început să-și schimbe culoarea și să se înmoaie puțin. După ce s-a frăgezit ceapa, a turnat mirodeniile peste ceapă care au început să se omogenizeze, apoi a luat tigaia de pe foc și a trecut la următoarea etapă, prepararea aluatului pentru pâine.

Aluatul pentru pâine nu are nimic special, se poate folosi orice fel de aluat de pâine.

Aluatul obținut a fost întins pe o masă bine unsă cu ulei, apoi au fost tăiate câteva bucăți de slănină groase cam cât degetul mic și așezate în mijlocul foii.

Peste slănină, Dani a pus ciolanul, peste care a turnat mixul de mirodenii cu ceapă și apoi a închis aluatul deasupra.

Aluatul a fost închis în așa fel încât sigiliul să se afle pe fundul formei în care se coace pentru a elimina riscul de desfacere atunci când crește pâinea.

Tot acest preparat a fost dat la cuptor la foc mediu până când aluatul a prins o culoare arămie deasupra.

Preparatul a fost scos de la cuptor, învelit în totalitate în folie de aluminiu și adus din nou la cuptor, de această dată la foc mic. Ultima coacere trebuie să fie lentă pentru a da timp aromelor să intre în pâine.

După aproximativ o oră, o oră și jumătate, Dani a scos preparatul de la cuptor, a îndepărtat folia de aluminiu și a început porționarea lui.

Ce să vă povestesc!!! Aromele care au umplut încăperea și mirosul lăsat în aer în timpul preparării ciolanului afumat în aluat de pâine sunt o motivație în plus pentru graba cu care am dorit să mă așez la masă și să savurez acest delicios preparat. Ciolanul afumat în aluat de pâine a fost completat cu niște cartofi țărănești și atunci se poate spune că s-a obținut un tradițional ciolan în pâine așa cum numai la Pensiunea La Pătru se poate mânca.

Având în vedere că este un preparat destul de sățios, este de preferat ca, pe post de aperitiv, să fie servit un pahar de palincă, pentru domni, sau o vișinată ori afinată, pentru doamne.

Sperând că v-am deschis apetitul pentru acest preparat delicios, vă invit să vizitați Moiseiul și să vă bucurați de preparatele unice care ies din mâinile lui Daniel Budai, cheful care trăiește pentru perpetua bucătăria tradițională, dându-i tușe personale și îmbogățindu-i moștenirea.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru
Rețetele originale – Daniel Budai