– Intrarea, Baza de tratament, Mina Ghizela, Galeria Franz Joseph, Mina Iosif cu Sala ecourilor –
Așa cum spuneam într-un articol anterior despre orașul Turda, venirea mea aici s-a datorat și dorinței mele de vizitare a salinei și, mai ales, aflarea istoricului acesteia.

Informațiile pe care le veți descoperi în acest articol se datorează implicării a două persoane. Am avut un ghid de nădejde în persoana domnului Gabi Șulea care mi-a prezentat în amănunt toate locurile mai mult sau mai puțin cunoscute de aici, de la Salina Turda. Vreau să mulțumesc și domnului Florin Vulturar, care mi-a înlesnit accesul și mi-a pus la dispoziție un ghid motivat și atât de dedicat.

Pentru început am intrat în sala de recepție, respectiv locul de unde se pot cumpăra bilete și locul unde există un mic muzeu, ce expune cele mai importante aspecte care țin de salină și câteva instrumente folosite pentru săparea galeriilor și exploatarea sării.

Am trecut de turnicheți și am pășit către tărâmul sării, în locul unde în anul 1690 s-a început pentru prima oară exploatarea cu dalta și ciocanul. Exploatarea a fost închisă definitiv în anul 1932 și a făcut loc dezvoltării exploatării în scop turistic și curativ. Salina Turda a fost folosită în timpul celui de al doilea război mondial pe post de adăpost anti bombardament, iar în perioada comunistă pe post de depozit de brânză. Având în vedere că temperatura din interior este de 10 – 12 grade și este constantă, a fost mediul perfect pentru depozitarea și maturarea brânzei. În anul 1992 a fost dată în circuitul turistic și de atunci se aduc în mod continuu îmbunătățiri.

La început de drum te întâmpină o mină închisă, Mina Anton. Această mină are un istoric puțin mai aparte. După închiderea acesteia ca exploatare de sare, accesul fiind foarte facil, din exterior, au fost aruncate leșuri de vite, iar mirosul degajat de intrarea în putrefacție a acestora a fost mai mult decât insuportabil. Astfel, această mină de aproximativ 120 de metri a fost închisă, întâi cu un perete de piatră, apoi o ușă de lemn urmând ca ulterior să fie blocată cu o ușă de termopan, tocmai pentru a minimiza pe cât posibil pătrunderea mirosului fetid în partea vizitabilă a Salinei Turda. Conform spuselor ghidului meu, Gabi Șulea, datorită investițiilor foarte mari pentru curățarea Minei Anton, este foarte puțin probabil ca aceasta să fie dată vreodată în circuitul turistic.

Mai departe, mergem pe un culoar și ajungem în proximitatea Bazei de tratament și a renumitei Mine Ghizela. Baza de tratament este foarte bine dotată și utilată, dispune de un punct de prim ajutor dedicat persoanelor care doresc să obțină informații referitoare la beneficiile tratamentului cu aer sărat.

Baza de tratament, practic, este ca o aulă imensă unde, de regulă, se petrec 2 ore pe zi, 2 ore în care poți citi, te poți relaxa sau presta activități care să maximizeze inhalarea aerului sărat.

Astmul bronșic este principala afecțiune care se tratează aici cu foarte mare succes. Tratamentul se face pe bază de abonament, tot timpul anului, dar datorită fluxului foarte mare de turiști, este recomandabil ca tratamentul să fie făcut primăvara, toamna sau iarna. Perioada de vară este foarte aglomerată, Salina Turda fiind vizitată de până la 6.000 de turiști zilnic.

De la baza de tratament, imediat putem intra în Mina Ghizela, o mină specială aș putea spune. Mina Ghizela se află la o diferență de nivel de 15 metri față de baza de tratament. Aici s-a început exploatarea în anul 1857.

Se coboară aproximativ 100 de trepte din lemn de brad, care nu au fost niciodată schimbate, apoi cu ajutorul însoțitorului, se poate pătrunde pe tărâmul cristalelor de sare cubice, cristale de sare ce se pot găsi numai în mina Ghizela.

Aici se poate intra numai de două ori pe zi, o dată la ora 11 și o dată la ora 14, numai cu însoțitor. Datorită rarității formațiunilor de sare existente aici, accesul vizitatorilor este restricționat, tocmai pentru păstrarea în bune condiții a incintei.

Particularitatea acestei mine și restricțiile se datorează unor cristale de sare cubice, care sunt prezente numai aici. De asemenea, tot aici există și o cascadă de sare, absolut extraordinară, care s-a format printr-un accident.

Unul dintre mineri, pe când săpa pentru a extrage bolovanii de sare, a dat peste un pasaj plin cu apă, iar apa a început să se scurgă. Ulterior, datorită salinității foarte ridicate a aerului, cascada formată a cristalizat, iar astăzi se poate admira o minunată cascadă de sare.

Având în vedere că mina Ghizela este relativ restrânsă ca spațiu și cu tavanul foarte jos, este recomandabil ca persoanele care suferă de claustrofobie sau au probleme cu spațiile închise să nu coboare aici.

De la mina Ghizela am intrat în galeria Franz Joseph, o galerie de un kilometru lungime care face legătura între cele două intrări. Aici era o șină de cale ferată folosită pentru scoaterea vagoneților cu sare la suprafață.

În pereții galeriei există din loc în loc niște intrânduri unde este posibil, ca pe timpul exploatării, să fi fost niște macazuri. Nu se cunoaște exact proveniența acelor nișe, dar poziționarea lor duce către această supoziție. La sfârșitul galeriei există 512 metri de tunel din piatră care duce către ieșirea veche din salină.

Din această galerie se face și accesul la o altă mină, mina Iosif unde se lucrează pentru scoaterea apei și refacerea legăturii cu mina Terezia, cea mai veche mină din Salina Turda. Acest proiect referitor la mina Iosif este de foarte mare anvergură și nu există, pentru moment, o dată de finalizare.

Tot din această mină face parte și celebra Sală a Ecourilor. De la nivelul acestei săli sunt 87 de metri până jos lucru care permite propagarea sunetului și întoarcerea acestuia cu o reverberație de până la 15 ori.

Sala se află suspendată pe un balcon de sare de circa 3 metri unde se pot admira și excavațiunile produse de vânt datorită curentului.

De aici, urmează Sala Crivacului și Mina Terezia, dar acestea fac subiectul unui articol ulterior pe care vă invităm să-l lecturați în viitorul apropiat.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru