O piesă de mobilier, foarte importantă și nelipsită din interiorul unei locuințe tradiționale era lada de zestre. Indiferent de zona țării, se observă că doar ornamentele lăzii de zestre difereau, scopul ei era același: lada de zestre era destinată fetei de măritat și reprezenta cel mai important element de mobilier care urma să o însoțească în noul ei cămin.
Lada de zestre era cumpărată de părinţii fetei şi era, în timp, umplută de tânăra cu pânză ţesută în casă, cu scoarţe, preşuri de codiţe, cu ştergare, traiste şi multe alte lucruri necesare la casa omului. Bogăţia zestrei depindea succesul unei căsătorii. Fata cu zestre mare era căutată și curtată de flăcăii bogaţi însă cea cu zestre puţină risca să rămână nemăritată, de râsul satului.
Din pânza din lada de zestre, tinerele măritate urmau să croiască iţari, cămăşi şi poale, elemente componente ale costumului popular bărbătesc. Scoarţele, care erau nelipsite din lada de zestre, erau folosite pentru a acoperi pereţii „casei celei mari“. Obiceiul era ca pe scoarţa cea mai frumoasă cei doi miri să se aşeze în genunchi la biserică, pentru a primi binecuvântarea preotului.
În casa fetei de măritat, lada de zestre stătea la loc de cinste, pentru a fi văzută de oricine călca în casa fetei. Peste ladă se aşezau pături de saci, adică straturi mari cu pânză de sac, ţesută în casă, traiste, scoarţe şi lăicere în patru iţe, perne lungi şi perne mici.
Lăicerele erau așezate de femei pe laiţe, un fel de bănci late, care făceau parte din mobilierul oricărei gospodării ţărăneşti, dar şi pe pat sau pe cuptor. Iarna erau utilizate şi ca aşternut pe timp de noapte. Pernele lungi erau făcute special pentru două persoane, dimensiunea lor respectând forma şi lungimea lăzii de zestre.
Din lada de zestre a fetei nu puteau lipsi preşurile de codiţe, care, după măritiș, se aşterneau în „casa mică“, în „casa mare“ şi în tindă. La acea vreme, covoare aveau doar oamenii mai înstăriţi. Preșurile din codițe erau ţesute din resturi de materiale, fiind călduroase şi rezistente.
Țăranii acordau o atenție deosebită lăzilor de zestre, atât ca și conținut (zestrea fetei), dar și ca obiect, ca piesă de mobilier. Țăranii sculptau lada de zestre astfel încât fetele să fie mândre. Lada era pictată cu elemente ornamentale vii, colorate, iar în anumite zone ale țării, erau pictate mesaje pentru viitoarea căsnicie. Dimensiunea lăzii de zestre era în funcție de starea socială a familiei. Astfel, o ladă era mai mare sau mai mică, sau mai mult sau mai puțin ornamentată, spunea multe despre averea familiei viitoarei mirese.
Iată cum, în societatea tradiţională, lada de zestre și zestrea din ladă reprezentau ceea ce în mediul urban se numea trusou. Conținutul lăzii de zestre, de-a lungul timpului și în funcţie de starea materială şi socială a familiilor fetei, s-a diversificat. Astfel, au început să apară, nu doar ţesături, ci, asemenea scrinurilor negustorilor, și valori băneşti (celebrele salbe) sau documente (acte de proprietate şi alte înscrisuri).
În prezent, lada de zestre este un obiect de mobilier folosit în casele decorate în stil tradițional și, pentru unii dintre noi, mai trezesc amintiri legate de bunici și, martori tăcuți, ne duc cu gândul la universul apus al unei lumii creatoare de frumos.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii de Adrian Satmaru
Turist prin Romania 