De nenumărate ori am trecut pe autostrada A1 spre Sebeș și apoi Alba Iulia sau altă destinație și de fiecare dată am remarcat de pe autostradă o construcție impunătoare foarte bine amplasată, Hotelul Axa.

Întotdeauna am trecut pe lângă hotel, fără să opresc, pentru simplul motiv că aveam altă destinație. Asta până într-o zi. O zi de început de toamnă când dealurile Sibiului abia începuseră să-și pună haina tomnatică. Tot pe autostrada A1 eram, la doar 10 kilometri de Sebeș, când am zărit a … nu știu câta oară, Hotelul Axa.

Hotărât, am ieșit de pe autostradă și am parcat în parcarea hotelului. Având în vedere că Hotelul Axa este doar la 200 de metri de A1, de când am luat hotărârea și până am parcat nu au trecut mai mult de 3 sau 4 minute. Am intrat într-o parcare imensă frumos pavată și decorată cu brazi. Undeva, în spate, se deslușea în lumina dimineții, Râpa Roșie.

O terasă imensă mi-a ținut companie până când am intrat într-un hol de primire plin de plante. O altă ușă ne-a dus către sala principală unde, pe partea dreaptă se afla barul și recepția.

Am fost întâmpinați de recepționeră, apoi, și-a făcut apariția și proprietarul și administratorul hotelului. Am servit o cafea excelentă pe terasa cu vedere către Râpa Roșie și am stat puțin la povești.

Așa am aflat că Hotelul Axa întâmpină oaspeții cu 15 camere duble și 6 apartamente, toate cu baie proprie și accesorii de toaletă incluse și gratuite, uscător de păr și acces la internet prin conexiune wireless.

Atât camerele duble cât și apartamentele au ieșire la balcon cu vedere către Râpa Roșie. Camerele sunt generoase ca suprafață, decorate în așa fel încât să dea senzația de intimitate și liniște.

Paturile foarte confortabile, așternuturile albe cu miros proaspăt și atmosfera intimă creează liniștea necesară petrecerii unei nopți odihnitoare.

Hotelul Axa dispune de un bar cu 60 de locuri, o terasă exterioară cu o capacitate de 120 de locuri, un restaurant a-la-carte cu o capacitate de 90 de locuri și o sală de evenimente cu o capacitate de 160 de locuri. Spațiile care deservesc musafirii sunt largi, frumos ornamentate și foarte îngrijite, personalul este foarte ospitalier și bine instruit.

Pe nesimțite, așa cum se întâmplă atunci când porți o conversație plăcută, timpul a trecut și ne-am trezit la ora prânzului. Doamna Avram, proprietarul Hotelului Axa, nu a ezitat să ne invite să degustăm și din preparatele restaurantului.

Am acceptat invitația și datorită senzației de foame, dar și curiozitatea a fost foarte mare. Astfel, ne-am delectat cu un ciolan afumat cu fasole uscată și o coastă de porc cu sos barbeque, preparate pentru care ținem să mulțumim celor doi chefi de la Hotel Axa.

Ca localizare, Hotelul Axa se află la doar 10 kilometri de Sebeș, la 27 de kilometri de Alba Iulia și la 45 de kilometri de Aeroportul Internațional din Sibiu.

Pentru cei cazați aici, datorită așezării, obiectivele turistice care pot fi vizitate sunt foarte numeroase. Orașul Alba Iulia cu bine cunoscuta cetate, Sebeșul cu Biserica Fortificată sau Sibiul cu Piața Mare, Muzeul Brukenthal și Podul Minciunilor.
Experiența noastră la Hotel Axa din Cunța a fost una mai mult decât plăcută și intensă, motiv pentru care recomandăm cu toată căldura serviciile și ospitalitatea celor de aici.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru
Cât de interesant articolul dvs.
Ciudat este faptul că nu știam că satul care aparține comunei mele se află în județul Sibiu.:))
Multumim pentru observatie. Este clar ca a fost o greseala de redactare, atata vreme cat in titlu si in criteriu de cautare pe judete Hotelul Axa, din Cunta apare la judetul Alba. Va multumim ca ne-ati semnalat greseala, am facut modificarea si va multumim pentru ca ne sustineti efortul nostru de a face cunoscuta Romania romanilor, eforturi din surse personale: timp, bani, etc.