Una dintre marile atracţii turistice ale Ţinutului Secuiesc, localizată în Covasna, chiar în centrul stațiunii, fiind chiar simbolul oraşului Covasna, este Balta Dracului Pokolsár. Acesta este un vulcan noroios format în urmă cu milioane de ani și este prea puţin cunoscut în restul României.

Aici, este, practic, o groapă în care au loc multiple erupţii de nămol. Balta Dracului este un vulcan noroios format în urmă cu milioane de ani. A devenit mai cunoscut după anul 1800. Edilii au îngrădit-o şi au transformat-o într-o atracţie turistică.

_MG_8551 copy
Placă explicativă de la Balta Dracului, Covasna

Balta Dracului a erupt de nenumărate ori, cea mai puternică dintre aceste erupţii fiind în 1837, dar și în anii 1857, 1864 şi 1885. Vulcanul noroios Balta Dracului nu mai este periculos, ne mai fiind activ din 1984.

În secolul al XVIII-lea, fenomenul se credea a fi demonic. Oamenii nu se apropiau de groapa în care erau erupţiile de nămol și i-au dat numele de Focul Iadului. La acea vreme, oamenii credeau că apa fierbe la propriu deoarece acolo este focul iadului, unde necuratul se pregătește să-şi atragă adepţii. Oamenii ocoleau locul crezând că dacă se apropie vor fi blestemaţi, vor fi atraşi de partea necuratului şi vor ajunge în iad.

IMG_20190719_093238 copy
Balta DraculuiPokolsár

În prezent, Balta Dracului este un adevărat simbol al oraşului, datorită căruia Covasna este recunoscut ca staţiune balneo-climaterică. În apropierea Bălții Dracului sunt multe izvoare de apă minerală, care, fapt dovenit ştiinţific, ajută la ameliorarea anumitor boli.: unele boli cardiace, pentru probleme digestive cum ar fi ulcerul sau gastrita sau pentru afecţiuni reumatice.

IMG_20190718_102215 copy
Vedere asupra stațiunii Covasna de la Hotelul Montana

Vulcanul noroios Balta Dracului este o erupţie permanentă de gaze, respectiv, oxizi de carbon şi sulf, care ţine în mişcare un vârtej compus din noroi de culoare galbenă şi din ape freatice, respectiv minerale. Se aseamănă cu o fântână în clocot, acoperită de un grilaj metalic, putând fi vizitată sub această formă în centrul oraşului, fiind deschisă pentru public în 1881 și a fost folosită inițial pentru tratament. Balta Dracului a fost declarata monument al naturii, cunoscută publicului sub numele de “Pokolsar Furdointezet”.

IMG_20190719_093211 copy
Balta DraculuiPokolsár

Emanațiile carbogazoase din vulcanul noroios Balta Dracului ating o puritate de dioxid de carbon în proporție de 98%. Gazele sunt acumulate în spatii special amenajate, denumite mofete și sunt un factor natural pentru tratarea bolilor aparatului cardiovascular.

Recomandări de cazare în Covasna:

Recomandare pentru o masă copioasă în Covasna:

  • Ca la mama acasă – restaurant cu specific tradițional secuiesc

Articol scris de Adriana Roman

Fotografii de Adrian Satmaru