În interiorul Cetății Alba Carolina, ridicată pe strada Mihai Viteazu, opera sculptorului Iosif (Fekete) Negrulea în colaborare cu arhitectul Octavian Mihălțan impresionează prin mesaj și reprezintă un important punct de atracție al Cetății și al municipiului, aflându-se înscris în lista monumentelor istorice din județul Alba.

Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan impresionează prin înălțimea sa, de 20 de metri, fiind vizibil de la zeci de kilometri. Este amplasat în faţa Porţii a III-a a Cetății Alba Carolina, pe un deal artificial de pământ. În trecut, în caz de asediu, dealul acesta avea rol de protecție a porții principale a fortificației de tirul direct al artileriei.

Artiștii care i-au dat monumentului măreţia austeră sunt arhitectul Octavian Mihălțan și sculptorul Iosif Fekete, cunoscut pentru Monumentul funerar al aviatorului Dumitru Hubert, în cimitirul Bellu din București și Monumentul Eroilor Aerului creat în colaborare cu Lidia Kotzebue.
Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan este caracteristic stilului Art Deco, fiind o îmbinare armonioasă a unei idei istorice cu o mare tensiune emoţională, cu modernismul în artă. Este un monument care aduce aminte privitorului de Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan și a fost ridicat pentru marcarea a 150 de ani de la execuția martirilor, conducători ai Răscoalei de la 1784.
Inaugurarea a avut loc în 14 octombrie 1937 și a fost un eveniment de maximă importanță și interes public. Au fost prezenți Regele Carol al II-lea și fiul său, Mihai, care la acea vreme purta titulatura de „Mare Voievod de Alba Iulia”.

Pe fațada estică, Obeliscul are atașată o statuie de mari dimensiuni a zeiței Victoria, înaripată și ţinând în mâna dreaptă o cunună cu lauri, destinată celor trei lideri ai Răscoalei. O inscripție săpată în marmură la baza monumentului îndeamnă să-l privim ca pe o „Smerită închinare lui Horea, Cloșca și Crișan”.

Imaginea Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan a fost imprimată pe un timbr filatelic pus în circulație la 1 noiembrie 1984 de Poșta Română, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la Răscoala populară condusă de Horea, Cloșca și Crișan.
Este relevantă poziția monumentului și locul în care a fost ridicat, față în față cu statuia ecvestră a lui Carol al VI-lea, împăratul Austriei, care străjuiește și astăzi pe Poarta a III-a a Cetății Albei Iulia. Obeliscul acesta, monument dedicat jertfei celor trei conducători ai Răscoalei din 1784 este martor pe vecie pentru toți cei ce ”au pus pumnul în pieptul furtunii” fostului mare Imperiu Habsburgic, aici, în Transilvania.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografie Adrian Satmaru
Galerie fotografii