Străbătut de la nord la sud de Jiu, acest oraș, Târgu Jiu, a împrumutat numele faimosului râu. De-a lungul timpului Jiul și-a mutat albia de la Dealul Prejbei spre apus și a format trei terase. Pe aceste terase se află, în zilele noastre, orașul Târgu Jiu. Istoria orașului pornește din vremurile când dacii erau cuceriți de romani, pe teritoriul din prezent fiind, la acea vreme, un sat cu insule și păduri, situate între cursurile Jiului, Hodinăului, Voivodiciului, Putnei și Paschiei.
Târgu Jiu este orașul care a dat patrimoniului cultural românesc și a celui universal mari nume precum Constantin Brâncuși dar și Sergiu Nicolaescu (actor și regizor), Gheorghe Magheru (comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu), Ecaterina Teodoroiu (sublocotenent român care a căzut în Bătălia de la Mărășești din timpul Primului Război Mondial) sau Gheorghe Tătărăscu (prim-ministru al României).
Acest oraș respectă urmele lăsate de trecutul său de glorie. Am stat câteva zile în Târgu Jiu unde am vizitat Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu, Muzeul județean Gorj, Muzeul de artă și, bineînțeles, Ansamblul monumental „Calea Eroilor” sau Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu. Șederea noastră ne-a fost asigurată de ospitalitatea de la Casa Onix.

Situată într-o zonă liniștită a orașului, în apropierea parcului unde se înalță mândră Coloana Infinitului, Casa Onix este, așa cum îi spune și numele, o piatră prețioasă, pensiunea fiind într-o casă veche de 100 de ani construită în stil italian. Restaurarea clădirii a respectat arhitectura inițială, păstrând din aerul trecutului și adaptându-l la pretențiile moderne ale prezentului.

Casa Onix pune la dispozița turiștilor 8 camere și un apartament, acestea fiind amplasate în două corpuri de clădire situate în aceeași curte. Camerele sunt spațioase, foarte curate cu mobilierul amplasat în așa fel încât cei cazați aici să aibă cât mai mult spațiu. Fiecare cameră are baie proprie și acces la internet prin conexiune wireless.

În spatele curții există o terasă acoperită cu o capacitate de 40 de locuri. Exact în fața terasei este construit un grătar cu un cuptor pentru cei care vor să-și pregătească singuri masa. Pe lângă terasă, grădina frumos amenajată a Casei Onix te face să uiți că ești în oraș, aducând aerul proaspăt al naturii ce înconjoară orașul Târgu Jiu.

Gazdele sunt foarte primitoare și ospitaliere. Pentru doamna Delia Nedelcu, proprietarul și administratorul Casei Onix, important este ca oaspeții să se simtă mai bine decât acasă. Totul este curat și miroase a proaspăt. Apartamentul Casei Onix este, de fapt, un spațiu amenajat, cu hol, un living spațios dotat cu o canapea extensibilă, o cameră pentru dormit și o baie cu cabină de duș cu hidromasaj.
Culorile încăperilor sunt plăcute și odihnitoare, iar decorațiunile constau într-o varietate de flori dispuse atât pe hol cât și în camere. Casa Onix, mai dispune și de o garsonieră pentru cei care doresc să stea pentru o perioadă mai îndelungată. Garsoniera are în dotare centrală termică proprie, un aragaz, bucătărie complet utilată, o cameră pentru dormit și o baie cu cabină de duș.
Atmosfera la pensiunea Casa Onix este foarte primitoare și relaxată. Camerele din corpul principal sunt la mansardă, toate au baie proprie și tavan mansardat prevăzut cu velux pentru a pătrunde cât mai multă lumină naturală. Tot la mansardă există și un spațiu special amenajat pentru fumători. În camere, fumatul este strict interzis. În proiect există amenajarea unui spațiu de joacă pentru copii și construcția unei piscine.
Recomandăm Casa Onix pentru confortul și ospitalitatea pe care o oferă turiștilor interesați în vizitarea minunilor dăruite de marele Brâncuși.
Articol și fotografii de Adrian Satmaru
Galerie fotografii Casa Onix