5 motive pentru care să vii și să revii la Restaurantul Casa Damian, Petrești
Am vizitat Sebeșul și ne îndreptam către Valea Sebeșului. Am considerat că o masă bună înaintea drumului lung care ne așteaptă, este bine-venită. Am descoperit un restaurant care ne-a încântat toate simțurile, un restaurant recomandat și frecventat de cunoscuții locului, și în aceeași măsură de turiști. Casa Damian se află în Petrești, la 4 kilometri de Sebeș. Vă vom împărtăși experiența trăită la Casa Damian și motivele pentru care vom reveni cu drag, dar și curiozitate.

Într-o atmosferă caldă şi prietenoasă, Casa Damian ne-a încântat și ne-a oferit o experiență strâns legată de tradiția și ospitalitatea săsească.
Iată motivele pentru care recomandăm cu căldura și încredere, Casa Damian din Petrești:
- Interiorul restaurantului Casa Damian o îmbinare armonioasă a stilului tradițional cu cel modern. O atmosferă liniștită și primitoare te întâmpină, o atmosferă de casă așezată, în care fiecare element de mobilier sau accesoriile își găsesc sensul și rostul.

- Restaurantul are o terasă a cărei amenajare este o invitație la relaxare la umbra unor copaci bogați sau la umbra unor baldachine elegant aranjate. Verdele naturii este culoarea care asortează ambianța de liniște și relaxare.
- Meniul restaurantului Casa Damian este bogat, fiind reprezentată bucătăria românească dar, în aceeași măsură, și bucătăria internațională. Astfel, ciorbele delicioase, ciolanul de porc cu fasole, tochitura sau gulașul de vită și bineînțeles, faimoasele sărmăluțe sunt vedetele bucătăriei tradiționale alături de salate cu piept de pui, castraveți, varză, salată, ciuperci sote sau cașcaval pane.

- Preparatele Casa Damian, indiferent de rețetele folosite, au la bază produse naturale, majoritatea lor provenind din zonă. Rețetele folosite sunt interpretări ale rețetelor bucătăriei tradiționale. Astfel, o masă servită aici, la Casa Damian, cu prietenii sau familia, este cu certitudine și sănătoasă și gustoasă. Interesul proprietarilor Casa Damian este a folosi produse naturale în preparatele servite dar și pentru a încuraja producătorii locali.
- În sfârșit, și poate cel mai important pentru tine turistule, trebuie să spunem că ospitalitatea și atenția cu care ești omenit la Casa Damian este cunoscută și recunoscută în zona orașului Sebeș, fiind un exemplu strălucit al ospitalității sebeșene.
Bineînțeles că sunt o sumedenie de alte câteva detalii care fac diferența. Astfel, la Casa Damian am băut o delicioasă cafea însoțită de un papanaș cu smântână și dulceață! Am fost energizați pentru cel puțin jumătate de zi. Și ce aromă are!! Trebuie încercată!
Dacă nu v-am convins până acum, elementul care ne-a suprins plăcut la Casa Damian a fost crama restaurantului care este o încăpere decorată cu elemente tradiționale iar lista vinurilor pe care le poți servi acolo este pe măsura tuturor dorințelor oricărui client.
La Casa Damian poți servi cu încredere produse tradiționale, mănânci bine, te simți răsfățat de atmosfera locului și pleci cu amintiri culinare memorabile.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografie de Adrian Satmaru