Cel mai valoros ansamblu de edificii istorice ale oraşului Sfântu Gheorghe
Am plecat dimineață din București și am urmat traseul Bucuresti – Ploiești – Predeal – Brașov – Sfântu Gheorghe. Distanța dintre București și Sfântu Gheorghe este de 200 km și, fără aglomerația obișnuită din stațiunile de pe Valea Prahovei, am făcut 3 ore până în Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, reședință de județ, este atestat documentar pentru prima dată în anul 1332, însă au fost descoperite vestigii arheologice din neolitic și epoca bronzului. Orașul are multe de oferit și, odată ajuns aici, merită să vizitezi Cetatea Sfântu Gheorghe, Biserica ortodoxă cu hramul Sfântul Gheorghe, Casa cu Arcade, Biblioteca județeană Covasna construcția datând din anul 1832, clădirea fostului tribunal construită în 1870, astăzi Galeria de Artă „Gyárfás Jenó”, clădirea Muzeului Național Secuiesc, edificiu proiectat de Károly Kós, monumentul ostașului român, realizat de sculptorul Peter Balogh și, bineînțeles, Băile Șugaș, stațiune balneoclimaterică cu ape minerale, aflată în administrația orașului.
În acest articol, vedeta este Cetatea Sfântu Gheorghe. Inițial, cetatea avea două incinte din care s-a mai păstrat doar una singură, cu bastioane şi guri de smoală, care înconjoară biserica pe un traseu ovoidal. Deasupra intrării în incintă se ridică un turn clopotniţă. Părţile componente ale spaţiului interior unitar al bisericii sunt: corul acoperit cu boltă gotică în reţea, nava cu tavan plan şi câte o tribună pe latura vestică şi estică. Lungimea clădirii este de 30 metri, lăţimea de 9 metri, iar înălţimea de 8 metri.
Spaţiul gotic al navei a fost acoperit pe toată lungimea sa de o boltă în reţea cu nervuri din teracotă, sprijinite pe console sculptate în piatră de gresie. Astăzi doar în cor se mai poate vedea sistemul de boltire original, bolta navei prăbuşită în 1802 a fost înlocuită cu un tavan.
În perioada secolelor al XVI-XVII-lea, în timpul patronajului familiei Daczó, construcţia s-a îmbogăţit cu câteva elemente renascentiste. În peretele sudic a corului este înzidită piatra funerară din 1602 a lui Francisc Daczó, decedat la vârsta de 55 de ani. Partea superioară a pietrei funerare este decorată cu blazonul familiei (un câmp cu vrejuri şi flori stilizate, de factură renascentistă târzie, din care se ridică un leu cu o sabie în dreapta), sub care este înscris data morţii.
În secolul al XVI-lea biserica a fost înconjurată de o dublă incintă de fortificaţie, completată cu şanţuri. Zidul incintei interioare a fost deosebit de înalt, pe latura vestică şi sudică cu turnuri exterioare. Turnul vestic s-a păstrat, şi a fost reabilitat în 1980. Pe latura sudică, deasupra intrării, în locul turnului de poartă de odinioară se ridică actualul turn clopotniţă. Zidurile cetăţii realizate din piatră naturală neprelucrată se îngustează spre partea superioară, şi sunt consolidate de contraforturi late, prevăzute cu cornişe. Structura fortificaţiei, urmele grinzilor drumului de strajă, gurile de smoală şi de tragere încadrează acest obiectiv în categoria bisericilor fortificate din secolele XV-XVI ale acestei regiunii. Perimetrul fortificaţiei măsoară 136 metri, iar înălţimea zidurilor este de 10,5 metri.
Singura construcţie medievală păstrată a oraşului este biserica fortificată, care se ridica la est de Piaţa Veche a oraşului, astăzi piaţa Calvin, pe marginea unei terase mai înalte. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea enoriaşii bisericii catolice în urma reformei au devenit luterani. În perioada 1570-1622, comunitatea a urmat religia unitariană, iar din 1622 devine calvină.
Sunt puţine informaţii cu privire la clădirea primei biserici, care a existat deja în 1332, pe amplasamentul celei actuale. La cercetarea paramentului bisericii, sub tencuiala pereţilor nordic şi sudic, pe exterior s-au identificat urmele unor picturi decorative de chenar. Analiza stilistică a acestora indică legături cu picturile murale păstrate în biserici din secolul al XIV-lea din împrejurimi.
Biserica a fost reconstruită în 1547 prin patronajul lui Paul Daczó, cu păstrarea parţială a pereţilor laterali, după cum atestă şi pictura decorativă descoperită. În ciuda fortificaţiilor puternice, la năvălirea tătarilor numărul locuitorilor s-a împuţinat simţitor, iar clădirea bisericii a suferit distrugeri însemnate.
În secolele următoare clădirea bisericii a suferit din cauza mai multor cutremure. Cutremurele din 1728 şi 1738 au avut consecinţe grave, distrugerile fiind reparate fără afectarea stilului bisericii. Incinta fortificată din mijloc, care a suferit mai ales în 1738, a fost demolată în 1786 de către conducerea bisericii. Materialul de construcţie rezultat a fost utilizat la construirea şcolii germane pe vremea lui Iosif al II-lea, în care funcţionează astăzi casa cantorului.
Marele cutremur din 1802 a avariat zidurile de incintă rămase. S-a prăbuşit turnul de intrare a bisericii reconstruit în 1761, precum şi bolţile gotice ale navei. În cadrul lucrărilor de reparaţii terminate în 1805 nu s-au mai reconstruit bolţile navei, ele fiind substituite cu un tavan. Noul turn este terminat în 1829, actualmente dispune de patru clopote. Modificare mai importantă a clădirii bisericii a avut loc în 1894, când pentru orga nouă, adusă din atelierul lui József Angster din Pécs (Ungaria), s-a construit tribuna orgii din partea estică a bisericii. Astfel corul gotic unitar al bisericii a pierdut mult din aspectul original.
În ciuda întâmplărilor devastatoare, zidul de incintă şi turnurile, biserica şi clădirile din incintă, mormintele întreţinute cu pioşenie şi cimitirul reformat de pe versantul dealului formează împreună cel mai valoros şi mai pitoresc ansamblu de edificii istorice ale oraşului.
Turist prin Romania 