Poate cea mai cunoscută locație din Harghita Băi, Cabana Piatra Bufniței a rămas de referință pentru standardul înalt al serviciilor pe care îl oferă musafirilor. Situată chiar lângă pârtile de schi, Cabana Piatra Bufniței este locația perfectă atât pentru grupuri mari cât și pentru turism individual.

Cabana Piatra Bufniței, Harghita Băi

Cabana dispune de camere single, cu două paturi, cu pat matrimonial sau apartamente, toate prevăzute cu baie proprie și toate accesoriile necesare pentru petrecerea unui sejur cât se poate de plăcut și relaxant.

Cabana Piatra Bufniței, Harghita Băi

Astfel, indiferent că vii pentru un sejur complet sau vrei să organizezi un eveniment, Cabana Piatra Bufniței este locația care te poate servi indiferent de situație. Restaurantul locației se compune dintr-o sală cu o capacitate de aproxiativ 80 de locuri, iar speciicul bucătăriei este cu precădere internațional, dar se pot degusta și preparate din gastronomia tradițională secuiască.

Barul Cabanei Piatra Bufniței, Harghita Băi

De asemenea, cabana mai dispune de un bar, separat de restaurant, unde varietatea băuturior poate satisface și cele mai exigente gusturi. Pe perioada de iarnă, bineînțeles că nu lipsește palinca, țuica fiartă sau vinul fiert, acestea fiind principalele băuturi care merg de minune după o tură bună de schi sau de săniuș.

Restaurantul Cabana Piatra Bufniței, Harghita Băi

Cabana Piatra Bufniței dispune de parcare proprie suficient de mare încât să asigure locul necesar pentru toate spațiile de cazare. Construită pe 2 nivele și parter, Piatra Bufniței are aspectul specific de cabana de munte, baza din piatră și etajul din lemn, dar rivalizază, ca și condiții, cu un veritabil hotel de trei stele.

Cameră de la Cabana Piatra Bufniței, Harghita Băi

Căldura din interior, ospitalitatea gazdelor și profesionalimul personalului sunt principalele atribute care te vor face să revii de fiecare dată cu plăcere. Accesul la internet este asigurat printr-o conexiune wireless disponibilă pe toată suprafața proprietății.

Cameră de la Cabana Piatra Bufniței, Harghita Băi

Pe perioada de vară, terasa cu vedere la pârtia Csipike te lasă să admiri peisajul alpin din Harghita Băi și să te bucuri de aerul curat puternic ozonat al Munților Harghita.

Cameră de la Cabana Piatra Bufniței, Harghita Băi

Pe perioada de iarnă atracția principală o constituie pârtiile de schi, accesul la Vârful Ciceu cu ajutorul ClimberTaxi, gogoașa de zăpadă și plimbările prin pădurile de brad din jurul pârtiilor.

Vedere asupra stațiunii Harghita Băi de pe Vârful Ciceu

Pe perioada verii mofetele asigură tratamentul diferitelor afecțiuni, iar plimbările pe traseele marcatte asigură nevoia de adrenalină a celor pasionați de drumeții motane. Tot pe perioada verii, picnicul la iarbă verde și degustările de produse ciobănești la stânele din zonă fac deliciul perioadei petrecute la Harghita Băi. De asemenea, observatorul de urși vă dă ocazia să admirați în mediul natural cel mai mare mamifer terestru de la noi din țară.

Apus de soare la Cabana Piatra Bufniței, Harghita Băi

Cabana Piatra Bufniței reprezintă locația ideală atât pentru turismul individual cât ți pentru cei care doresc organizarea unui eveniment de mici și medii dimensiuni, indiferent de natura acestuia, fie că e vorba despre un eveniment personal sau de firmă.

Condițiile de cazare, profesionalismul, ospitalitatea și capacitatea de cazare a Cabanei Piatra Bufniței, precum și restaurantul fac din această locație o referință pentru stațiunea Harghita Băi.

Contact Cabana Piatra Bufniței

Strada Harghita Băi, Harghita-Băi, 530002

Telefon 0366.100.148 | +40747.299.721

Email bagolykomenedekhaz@gmail.com

Site http://www.cabanapiatrabufnitei.ro

Articol scris de Adrian Satmaru

Fotografii de Adrian Satmaru