Băile Herculane, perla Banatului Montan situată pe Valea Cernei, localitate cunoscută de mai bine de două milenii, este și anul acesta pregătită pentru primirea turiștilor și pentru petrecerea dintre ani.

Potrivit Radio România Reșița, în staţiunea Băile Herculane sunt rezervate 90% din locurile disponibile în marile lanţuri hoteliere, pentru petrecerea Revelionului 2024.
Turismul balnear se află şi în acest an, în topul preferinţelor românilor pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă.
Iată câteva din recomandările noastre
Hotel Versay
În prezent, Hotelul Versay este una dintre cele mai elegante și rafinate locații din Băile Herculane. Cuvintele care ar putea caracteriza o astfel de locație sunt rafinament, distincție, eleganță.

Cazarea în hotel se poate face în camere duble, matrimoniale sau în apartamente. Indiferent de alegerea făcută, de la intrarea în hotel, până în cameră, pașii te poartă prin spații elegante în care echilibrul cromatic al mobilierului și accesoriilor, combinația dintre lumina naturală și cea artificială dar și calitatea obiectelor sunt elemente care decid rafinamentul locației.

Camerele sunt o sursă de relaxare și confort. Eleganța și, totodată, simplitatea mobilierului sunt în armonie cu tușele oranj sau galbene ale accesoriilor.

Meniul restaurantului este inspirat, în aceeași măsură, de bucătăria românească tradițională dar și de cea internațională. În restaurant, se pot servi toate mesele zilei dar spațiul poate fi folosit și pentru evenimente speciale.
Citește mai multe despre Hotelul Versay, aici.
Hotel Holiday Maria
Hotel Holiday Maria se află situat pe malul Cernei, deasupra acesteia, lucru care face ca peisajul văzut de aici să-ți taie respirația. Facilitățile și condițiile de cazare pe care le găsești aici rivalizează cu succes cu cele ale unui hotel de 4 stele.

Paleta cromatică se păstrează și în camere unde veți descoperi o organizare desăvârșită și un spațiu util suficient pentru a avea confortul dorit.

Toate camerele sunt prevăzute cu baie proprie, TV LED, frigider, uscător de păr și acces la internet prin intermediul unei conexiuni wireless disponibilă pe toată surafața proprietății.

Restaurantul Hotelului Holiday Maria se regăsește imediat după recepție și pune la dispoziția musafirilor o sală frumos amenajată unde fiecare culoare este speculată în așa fel încât să maximizeze senzația de confort și relaxare. Cele 90 de locuri deservesc în totalitate capacitatea de cazare și nu numai.
Preparatele gastronomice pe care le poi servi aici fac parte atât din bucătăria tradițională românească cât și din cea internațională astfel că, papilele gustative se pot bucura în voie de orice preparat veți dori să serviți.
Citește mai multe despre Hotelul Holiday Maria, aici.
Sara’s Sons
Complexul Sara’s Sons este situat foarte aproape de centrul stațiunii și include un hotel care oferă, pe lângă posibilitățile de cazare, numeroase facilități pentru petrecerea timpului liber, dar și pentru tratament, fiind unul din hotelurile cu cea mai performantă aparatură medicală specializată în domeniul cardiologiei.

Hotelul Sara’s Sons și-a deschis porțile în anul 2017 și pune la dispoziția turiștilor camere duble și triple dotate cu aer condiționat, balcon cu vedere către munte sau către piscină, frigider în cameră, piscină interioară și bază de tratament.

Hostelul Sara’s Sons a fost complet renovat în anul 2014 și pune la dispoziția turiștilor camere în regim single sau double, dotate cu aer condiționat, acces la piscină și la baza de tratament, restaurant propriu, wifi gratuit pe toată suprafața Complexului Sara’s Sons.

Citește mai multe despre Complexului Sara’s Sons, aici.
Pe ultima sută de metri, luați legătura cu administratorii locațiilor și vedeți dacă mai sunt locuri disponibile pentru petrecerea nopții dintre ani.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii de Adrian Satmaru