În Oltenia de sub Munte, la Vaideeni, având de o parte râul Luncavăț și de altă parte drumul care duce către Lacul Balota se găsește o pensiune care m-a primit de fiecare dată cu brațele deschise, Pensiunea Moara Viselor.

Pensiunea Moara Viselor, Vaideeni, județul Vâlcea

Aici, la Moara Viselor am avut ocazia să degust tot felul de preparate, ultimul fiind un păstrăv cu mămăligă, păstrăv pescuit chiar de mine din păstrăvăria de aici, dar, de această dată voi vorbi despre balmoșul oltenesc pe care l-am servit aici, un deliciu pe care îl recomand tuturor cu cea mai mare căldură.

Păstrăvul cu mămăligă și mujdei de usturoi servit la Pensiunea Moara Viselor, Vaideeni, județul Vâlcea

Din punctul meu de vedere, balmoșul este o mâncare relativ grea, dar consumat cu moderație nu dăunează nimănui. Balmoșul reprezintă o un preparat rustic numai bun de servit pe o terasă, afară, acompaniat de adierea dulce a vântului sau de ciripitul vesel al păsărelelor în prag de seară. Balmoșul merge perfect cu un vin alb demidulce pentru a asezona perfect senzația de dulce acrișor dată de smântâna combinată cu untul de casă și cașul dulce de vacă sau de oaie.

Untul de casă, cașul și smântâna pregătite pentru prepararea balmoșului oltenesc – Pensiunea Moara Viselor

Ingredientele folosite au fost mălaiul, apă sau lapte, unt de casă, caș de vacă sau de oaie și sare. Prima dată s-a făcut o mămăligă destul de vârtoasă din apă și mălai lăsată la fiert circa 20 de minute, apoi, când a fost gata, s-a amestecat untul de casă și s-a stins focul.

Iată toate cele necesare pentru prepararea blamoșului oltenesc – Pensiunea Moara Viselor

Într-un vas de ceramică uns cu unt s-a așezat un strat de mămăligă apoi s-a acoperit cu felii subțiri din cașul dulce peste care s-a presărat puțină sare. După această operațiune s-a așezat din nou un strat de mămăligă care s-a acoperit, ca și prima dată, cu caș peste care s-a presărat sare. Apoi, s-a întins smântâna deasupra, s-a acoperit vasul de ceramică și s-a băgat la cuptor aproximativ 20 de minute. Vasul de ceramică a fost pus la cuptor în cuptorul preîncălzit pentru a scurta timpul de preparare și a menține ingredientele calde.

Balmoșul oltenesc pregătit la Pensiunea Moara Viselor, Vaideeni, județul Vâlcea

După aproximativ 45 de minute de lucru, balmoșul oltenesc a fost scos din cuptor și servit cu puțină smântână alături. Așa cum spuneam mai devreme, balmoșul se poate servi cu un vin alb demidulce combinând perfect gustul dulce acrișor al smântânii cu untul de casă și cașul dulce, cu cel al licorii demidulce.

Recunosc faptul că în acest vas de ceramică plin cu mâncarea aceasta tradițională am regăsit măiestria și pasiunea bucătăresei prezente cu prisosință.

În curtea Pensiunea Moara Viselor, Vaideeni, județul Vâlcea

Dacă luăm în considerare ambianța, ospitalitatea și peisajul magnific, ajungem la concluzia că Pensiunea Moara Viselor din Vaideeni este una dintre locațiile pe care merită să o vizitezi măcar o dată. Apoi, …

Micul lac amenajat la Pensiunea Moara Viselor, Vaideeni, județul Vâlcea

Apoi, revenirea vine de la sine. Un loc unde visele sunt acompaniate de liniște și relaxare.

Articol scris de Adrian Satmaru

Fotografii de Adrian Satmaru