Pasiunea pentru vin, chiar dacă nu e dusă la cote maxime, e un semn de maturitate. Este vremea vinului, o băutură cu care începi să ne familiarizăm din ce în ce mai mult și despre care învățăm cât mai multe lucruri. De la tipurile de vin, proveniența lui, la beneficiile pe care le aduce sănătății.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știm despre vin este cum se servește. Pentru tine și pentru momentele în care ai oaspeți.
De ce e important să servim în mod corect vinul
Experții în vinuri explică importanța modului și a condițiilor în care vinul este depozitat. Vinul care stă în condiții extreme de căldură sau frig își poate altera gustul și calitatea. La fel, vinul servit în paharul greșit nu va avea șanse să „respire”, ceea ce va duce, în final, la pierderea notelor aromate care duc experiența degustării la un nivel superior.
Chiar dacă, să zicem, nu ești un mare băutor de vin, e bine să înțelegi de ce e important să depozităm diversele tipuri de vinuri în mod corect. Nu toate vinurile au parte de condiții similare de depozitare și de aceleași moduri de servire.
Cum se servește vinul alb
Vinul alb se servește la temperatura de 11-12 grade Celsius, în pahare mici, cu picior (nu în halbe sau căni sau pahare de whisky). Dimensiunea cupei ajută la păstrarea aromelor și la menținerea temperaturii, care este mai joasă decât la vinurile roșii.
Și totuși, nu toate vinurile albe trebuie servite neapărat în pahare cu cupa mică. Vinurile corpolente, precum Chardonnay-urile, au nevoie de o cupă mai mare și mai rotundă. Aceasta conferă vinului o textură mai „cremoasă”, datorată faptului că vei deschide gura mai mult când îl bei.
Însă pentru vinurile ușoare se recomandă un pahar subțire, ceva între fluta de șampanie și cel cu cupă mare. Acest pahar redă cel mai bine aciditatea băuturii. Pentru mulți iubitori de vin, aceasta e o parte esențială a experienței degustării. Care, dacă e neglijată, nu va aduce plăcerea așteptată.
Cum se servește vinul roșu
Probabil ai auzit că regula de bază era ca vinul alb să se servească rece iar vinul roșu – la temperatura camerei. Este o regulă clasică, dar neaplicabilă, fiindcă temperaturile încăperilor pot varia foarte mult. De aceea, recomandarea este să servești vinul roșu la o temperatură de 16-17 grade Celsius.
Vinul roșu ar trebui servit într-unul, maxim două tipuri de pahare, în funcție de corpolența lui. Paharele mari sunt ideale pentru Bordeaux-uri, fiindcă permit compusului aromelor să se răspândească mai bine, gustul fiind mai fin mulțumită deschiderii largi a paharului.
Pentru vinurile de corpolență medie și pentru cele corpolente, precum Shirazul, un pahar standard de vin e mai potrivit, deoarece cupa rotundă colectează aromele pentru personificarea unui buchet plăcut.
Cum se servește vinul rosé
Sunt mulți cei care strâmbă din nas când aud de rosé-uri, dar sunt foarte mulți și cei care le adoră. Acest tip de vin se servește cel mai bine la o temperatură de 10-11 grade Celsius. Paharul este, de regulă, mai înalt decât cel folosit la servirea vinului roșu, cu un picior mai lung, dar cu o bază mai mică. Deoarece atunci când bei un rosé nu vei avea parte de aceleași arome pe care le primești la un vin roșu, corpolent, deschiderea paharului e mai mică, iar contactul vinului cu limba se face în mod progresiv, primind arome delicate.
Rosé-urile reprezintă un start bun pentru mulți „începători”, în special dacă aceștia nu au avut legături prea mari cu vinul până în acel moment.
Cum se servește vinul spumant
n fine, vinul spumant ar trebui servit la temperatura de 8-9 grade Celsius, într-o flută de șampanie, paharele acelea subțiri și lungi. Bulele acestor vinuri reacționează cel mai bine în aceste tipuri de pahare, care le păstrează temperatura scăzută. Dintre toate vinurile, cele spumante se servesc la cele mai joase temperaturi, iar fluta corectă asigură faptul că vinul nu se va încălzi prea curând dacă ții paharul în mână.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii pixabay.com