În tradiţia noastră populară, fiecare lună are o altă denumire decât cea pe cate o cunoaştem noi.  Lunile anului sunt considerate a fi „cei 12 fii ai Anului” sau ramurile unui copac foarte bătrân. Fiecare dintre ele avea în lumea satului românesc o cu totul altă denumire și, mai ales, o semnificație aparte. Fiecare lună sugera prin numele ei, fie o activitate din viața oamenilor, fie aminteau de o anume tradiție. Şi fiecare denumire, populară sau preluată din latină, ascunde o istorioară interesantă. Din bătrâni se spune că lunile care au în denumire sunt luni friguroase, iar celelalte sunt luni cu soare.

Calendarul popular are în centru Soarele, străveche epifanie uraniană. Soarele înfrunzește și desfrunzește codrul, leagă și dezleagă anotimpurile, reactualizează timpul sacru. Timpul vine din veșnicie şi curge în veșnicie. În mito-filozofia populară, începând cu 1 ianuarie, Zeul-An crește, întinerește, se maturizează, devine „moș”, apoi moare și reînvie odată cu timpul calendaristic, parcurgând un drum circular, fără de sfârșit. Anul, anotimpul, săptămâna, luna, ziua sunt personaje care se nasc, trăiesc şi mor.

Timpul ia chipul unor divinități tinere la început de an (Sânvasii, Sântoader, Sângiorz, Floriile, Sânzienele, Ielele), apoi se maturizează (Sântilie, Sâmedru, Sântandrei, Sfânta Vineri, Inătoarea, Crăciuneasa), devenind Moș/Babă la sfârșit de an (Moș Niculae, Moș Ajun, Moș Crăciun, Baba Dochia), cu precizarea că, de-a lungul vremii, început de An Nou au fost zilele de 25 decembrie, 1 ianuarie  și 1 martie.

Anul Nou al vremurilor noastre începe sub semnul Bobotezei și al Sântionului, zile ale purificării prin apă și foc ce închid cercul sărbătorilor de iarnă. Ne aflăm sub protecția  lui Ianus, zeul cu  două feţe – una întoarsă spre anul care a trecut iar cealaltă îndreptată spre anul ce tocmai a venit.  El ne va aduce Miezul Iernii și Circovii de Iarnă, deschizând totodată ciclul de sărbători consacrate Lupilor: Sâmpetru de Iarnă, (16 ianuarie), Filipii de Iarnă (25 ianuarie),  Filip Șchiopul (31 ianuarie). Pendulând între benefic și malefic, patron al iernii înfrigurate și animal totem al dacilor, Lupul este venerat în calendarul popular al românilor, fiindu-i  închinate anual peste treizeci de sărbători.

Denumirile populare ale lunilor anului au luat naștere din legătura autentică a omului cu ritmurile repetabile ale naturii. Locuitorii satului își structurau timpul în funcție de arat, secerat, semănat, prășit, culesul fructelor, al cerealelor sau al legumelor.

Gerar

E o lună geroasă, iar Gerar era primul din cei 12 fii ai anului. De asemenea, cuvântul „ianuarie” (lat. ianua înseamnă drum, cale, trecere) își are originea în limba latină și derivă din numele zeului Ianus Bifrons (Ianus cel cu doua feţe), reprezentat, întotdeauna, cu cele două fețe lipite, privind în direcții diferite, către trecut și către viitor, către anul vechi și către anul care începe, însemnând totodată „Începutul” și  „Sfârșitul”.

Cel mai mare dintre fii, Ianuarie sau „Gerar”, era cunoscut în trecut și sub numele de „Genarie”, „Ghenarie” sau „Călindariu”. B.P.Hașdeu credea că „Gerar” este rezultatul unei încrucișări dintre ianuarie și ger. Cuvântul „ianuarie” înseamnă drum, cale, trecere și își are originea, în limba latină, derivând din numele zeului Ianus Bifrons („Ianus cel cu doua fete”), ilustrat, întotdeauna cu cele două fețe lipite, privind în direcții diferite, către trecut și viitor, spre anul vechi și ce va urma, simbolizând în același timp „Începutul” și „Sfârșitul”.

Denumirea populară Gerar face trimitere la temperaturile scăzute ale iernii, dar și la faptul că, în funcție de acestea, oamenii își dau seama cum va fi primăvara. Dacă nu era ger în ianuarie, atunci se anunță să fie în martie, aprilie, iar dacă de Bobotează “crăpau pietrele” era posibil să ningă în februarie.

Ajutorul lui Sfântul Petru

Ziua de 31 ianuarie, ultima zi din această lună și ultima zi dintre cele trei ale lupului, este a Sfântului Filip cel Șchiop (patronul lupilor), un personaj ecleziastic comun, ajutor al Sfântului Petru. Sfântul Filip proteja și uneori vindeca persoanele șchioape, iar cei care nesocoteau și nu țineau ziua se considera că erau pedepsiți (schilodiți de sfânt) iar lupii le vor fura oile. Nici în aceastã zi bărbații nu lucrau cu unelte ascuțite, deoarece se fereau de răni și respectau interdiția de Sfântul Filip cel Șchiop.

Articol scris de Adriana Roman

Sursă informații „Anotimpuri magico-religioase” – Marcel Lapteș, „Sărbătorile la români” – Tudor Pamfile

Fotografii pixabay.com, pxhere.com, wikipedia.com