Atestată documentar din anul 1673, Reșița a evolut rapid și constant, devenind în 1771, mai precis la 3 iulie, primul și cel mai mare centru siderurgic din Europa. Deși cu atestare documentară din 1673, săpăturile arheologice de pe Valea Bârzavei au descoperit așezări care datează din neolitic și din epocile dacice și romane. Cu o istorie veche și foarte importantă, inițial, Reșița a fost împărțită în două, Reșița Romană și Reșița Montană.
Uzinele siderurgice au fost amplasate în zona montană, locuită inițial de cărbunarii români, urmând ca în 1776, zona să fie colonizată cu familii din Austria de Sus, iar, după anii 1780, cu familii de origine germană din zona Rinului. Între anii 1910 și 1925 Reșița a avut statut de comună, urmând ca în anul 1925, datorită întinderii și populației să fie declarată oraș. În anul 1968 a ajuns la rangul de municipiu, reședință a județului Caraș-Severin, iar din punct de vedere turistic, reședință a Banatului Montan.
Amplasată pe Valea Bârzavei și dealurile din jur, Reșița fascinează prin peisajele fantastice ale Munților Semenic și prin arhitectura caselor, multe dintre ele fiind construite cu arhitecți germani respectând aspectul tipic nemțesc. Din punct de vedere turistic, pe lângă istoria și arhitectura locală, Muzeul Banatului Montan reprezintă un important punct de reper unde, practic, se poate regăsi toată istoria zonelor limitrofe și Muzeul locomotivelor cu aburi, mândrie incotestabilă a vremurilor de demult apuse.
La Reșița am ajuns, pot spune, dintr-o întâmplare, iar experiența avută aici, m-a făcut să revin și voi reveni de fiecare dată cu plăcere. Am căutat o locație pentru cazare ceva mai retrasă, undeva la poalele munților, pentru liniște și aer curat. Așa am găsit o pensiune de familie care, pentru mine, a însemnat o experiență de neuitat.
Deși nu ne cunoșteam și nu ne văzusem niciodată, proprietarii pensiunii, Ioța și Fema, m-au tratat ca și cum aș fi fost de-al casei. Am ajuns dimineață în jurul orei 10 și, imediat cum am intrat în curte, m-au poftit la masă. După o vorbă, două, am realizat de ce pe lângă numele pensiunii “Ioța cu Fema”, urmează și “ca la mama acasă’. Practic, la Pensiunea Ioța cu Fema, te simți ca la mama acasă.
Am servit un mic dejun cu ouă de casă, cârnați de casă și un cașcaval absolut delicios, tot de la producătorii locali. Ceea ce am servit aici la micul dejun, a fost suficient pentru a-mi ajunge până la masa de seară.
Oameni primitori, ospitalieri și cu sufletul deschis, Ioța și Fema sunt permanent preocupați de binele celor care le calcă pragul, buni cunoscători ai zonei și foarte buni ghizi locali.
Camerele Pensiunii Ioța cu Fema sunt mai mult decât încăpătoare, organizate în așa fel încât spațiul să fie maximizat pentru un grad de confort cât mai ridicat.
Paleta de culori este caldă pentru a oferi acea senzație de intimitate și de căldură interioară, exact ca la mama acasă.
Terasa de la etaj, unde sunt și camerele, pe perioada verii constituie un rai al florilor și culorilor, iar locația, retrasă de zgomotul orașului, te introduce în peisajul feeric al Munților Semenic.
Pensiunea Ioța cu Fema se găsește exact vis avis de ștrandul Atlantic, astfel că, pe perioada verii, pentru a merge la plajă sau să faceți o baie este suficient doar să treceți strada.
Începând din martie 2022, la parterul pensiunii va funcționa și un restaurant care vă va delecta papilele gustative cu preparate cu specific local și nu numai, dar voi reveni cu amănunte imediat ce locația va fi disponibilă pentru turiști.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru și Pensiunea Ioța cu Fema
Turist prin Romania 