O operă de artă de mărimi impresionante este sculptată în stâncă, în cadrul unui peisaj feeric, acolo unde Carpații întâlnesc Dunărea. Este Chipul lui Decebal, sculptura care este comparabilă ca înălțime cu Statuia Libertății din SUA și, ca timp de lucru și muncă în echipă, cu sculpturile de pe Muntele Rushmore.

Chipul lui Decebal a fost construit în zona Cazanelor Mici, pe malul stâng al Dunării, în golful Mraconia, între localităţile Eşelniţa şi Dubova, în direcția de deplasare către Orşova, în judeţul Mehedinţi.

Peisajul din această zonă este deosebit de frumos. Dunărea şerpuiește printre stâncile împădurite și, indiferent de anotimp, tabloul acesta își schimbă culorile de la verdele intens al verii, la nuanțele ruginii ale toamnei, fiind, parcă, întotdeauna altfel. Sculptat în stâncă, Chipul lui Decebal se zărește prin acest frunziș și, parcă, locul nu a fost ales întâmplător, dar aici, Dunărea are cea mai mare adâncime: 120 de metri.

Câteva date tehnice despre Chipul lui Decebal
– Este un basorelief înalt de 55 metri şi lat de 25 m, sculptat în stâncă.
– Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa!
– Este a şasea statuie din lume ca înălţime!
– Are cu 6 metri mai puţin decât Statuia Libertăţii şi cu 8 metri mai mult decât Monumentul lui Hristos de la Rio de Janeiro.

– Raportul între lungimea şi înălţimea statuii este numărul divin φ=1,618, prin care se obţine “secţiunea de aur” în marile sculpturi ale lumii.
– A fost realizat de artistul Florin Cotarcea.
– Ideea a aparţinut omului român de afaceri Iosif Constantin Dragan – un istoric şi tracolog împătimit care a și finanțat proiectul.
– Construcţia a început în anul 1994 şi s-a finalizat în anul 2004.

– Douăsprezece persoane au lucrat la realizarea sculpturii.
– Dimensiuni fizionomice: lungimea ochilor – 4,3 metri, lungimea nasului – 7 metri, lăţimea nasului – 4 metri.
– S-a lucrat în 2 ture de câte 6 ore – de la 7:30 la 13:30 şi de la 13.30 până la 19:30, iar lucrările s-au desfăşurat în perioada martie – octombrie a fiecărui an.
– Pentru modelarea stâncii s-a folosit peste o tonă de dinamită.
– Sculptorii-alpinişti au folosit ciocanul pneumatic, şpiţul şi barosul.
– Sub capul lui Decebal se găseşte o inscripţie în latină, săpată în stâncă – DECEBAL REX – DRAGAN FECIT (Regele Decebal – făcută de Drăgan).
– Este finalizată doar în proporție de 60%, pentru că finanțatorul ei a murit în 2008, iar sculptura a rămas în aceeași formă.
Într-un interviu acordat siteului romaniavippress.com, sculptorul Florin Cotarcea descrie întreaga aventură din care a rezultat ceea ce a devenit principala atracție a zonei Chipul lui Decebal. Iată un crâmpei din mărturia sa
În urma unui concurs, în acel an, am fost angajat ca sculptor și coordonator al lucrărilor. Împreună cu 11 alpiniști, un mecanic și administratorul, pe vremea aceea, Drăgan Cornel, am pornit la drum, un drum care în acel moment nu știam cum se așterne. Mi-a fost cam teamă la început pentru că urmărisem un documentar cu muntele Rushmore, lucrarea celor 4 președinți americani, unde, efectivul muncitorilor era de vreo 300 de oameni. Băieții mei erau 12 și asta m-a speriat, dar, în timp, mi-am dat seama că cei cu care am lucrat erau niște oameni extraordinari, și, de aceea, aș vrea să-i nominalizez: Predoni Gh. Kocic Rudolf, Predoni Ion, Negoițescu Petre, Torok Robert, Bâleanu Dorian, Kiss Cristinei, Boroanca Pavel, Pastiu Bebe, Nițu Petre și nu în ultimul rând, Furlan Mircea. Așa am început și așa am lucrat timp de 10 ani, rezultatul fiind cel care se vede astăzi. Este foarte greu să spun în câteva cuvinte cât de dificil a fost sau cu câte probleme ne-am confruntat, dar, se pare că, la „final”, am reușit. Marea problemă, este că, din punctul meu de vedere statuia nu este făcută decât în proporție de 60%. În ultimii ani de viață ai lui I.C. Drăgan, soția dânsului a venit și ne-a spus că monumentul este terminat și că așa cum arată, se integrează perfect cu natura.

Ce mai poţi vedea în zonă?
Pe malul sârbesc este o placă memorială antică, Tabula Traiana. Aceasta are 4 metri lungime și 1,75 metri lățime și a fost ridicată de împăratul Traian în cinstea victoriei Imperiului Roman asupra regatului dac. În zonă se află și Mănăstirea Mraconia, care a fost ridicată pe ruinele unei mănăstiri înghițite de apă.

În Clisura Dunării sunt multe alte obiective spectaculoase aflate în apropierea statuii: Cazanele Mari şi Cazanele Mici, Peştera Ponicova, drumeţii prin Parcul Natural Porţile de Fier sau pe Masivele Ciucarul Mare şi Ciucarul Mic! De pe vârfurile acestor masive priveliştile superbe sunt create de Dunăre care se strecoară unduios printre munţi.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii de Adrian Satmaru
Informații wikipedia și siteul http://romaniavippress.com/