Reședința județului Maramureș, probabil cel mai pitoresc și fermecător județ din țara noastră, Baia Mare, este un oraș medieval, întemeiat undeva în anii 1300, când purta denumirea de Rivulus Dominarum (Râul Doamnelor). Majoritatea călătorilor care ajung pe plaiurile maramureșene își petrec timpul cutreierând Valea Vaserului, Săpânța sau Sighetu Marmației, necunoscând suficient Baia Mare care are multe de oferit din punct de vedere turistic și istoric. Turnul lui Ștefan, emblematic pentru Baia Mare, Muzeul de Mineralogie cu a sa colecție impresionantă de peste 19.000 de piese, Complexul Astronomic, Hanul Vulturul Negru, Casa Elisabeta, probabil cea mai veche casă din Baia Mare sau Bastionul Măcelarilor sunt doar câteva din obiectivele care merită vizitate.

Ca să fim în ton cu vechimea și istoria orașului, am ales ca punct de odihnă și relaxare pe perioada șederii noastre la Baia Mare, o casă veche, în ton cu atmosfera orașului medieval, Pensiunea Casa Rusu, situată la doar câteva zeci de metri de Piața Cetății și Turnul lui Ștefan.

Clădirea, în care se află in prezent Casa Rusu, a fost folosită, o perioadă, pentru diferite activități: cazinou, bibliotecă și tipografie. După preluarea puterii de către dictatura comunistă, în 1952, în acest spațiu au funcționat Arhivele Statului. În 1995, imobilul a intrat în proprietatea firmei Casa Rusu, fiind recunoscută ca o clădire emblematică a patrimoniului cultural băimărean. Deci, discutăm despre o locație unde aristocrația și fastul sunt definitorii.

Curiozitatea, considerând istoria locului, a fost foarte mare așa că, am făcut o tură de pensiune, iar impresiile au fost mai mult decât bune. Intrarea se face printr-un gang unde se poate admira arhitectura construcției.

Curtea interioară, scările exterioare și plantele agățătoare toate sunt în ton cu tradiția acestui spațiu încărcat de istorie.

Pensiunea Casa Rusu pune la dispoziția musafirilor două stiluri de camere, unele unde condițiile rivalizează cu brio cu cele ale unui hotel de 4 stele și unele în perfect acord cu tradiția locului. În ambele situații condițiile de cazare sunt de excelență, primează curățenia și amabilitatea personalului, iar ospitalitatea este cunoscută și recunoscută ca fiind la loc de cinste în Maramureș.

Holurile, livingurile și spațiile comune sunt înalte, spațioase, luminoase și organizate în așa fel încât să păstreze tradiția locației.

Plante înalte, fotolii largi și încăpătoare, draperii imense și mese din fier forjat însoțite de culoarea alb sau crem te aruncă, invariabil, în acele vremuri de mult apuse unde doamne cochete cu rochii până la pământ, mânuși până deasupra cotului și evantaie cu pene își etalau toaletele la seratele organizate de aristocrații vremii. Cu alte cuvinte, la Pensiunea Casa Rusu te simți și ești tratat ca un adevărat aristocrat.

Camerele, în același ton, sunt largi, luminoase și decorate în stilul deja cunoscut, aristocratic. Paturile din fier forjat, măsuțele de cafea, combinația de alb/negru nu fac altceva decât să accentueze senzația de aristocrație, lux și fast.

Practic, interiorul Pensiunii Casa Rusu din Baia Mare te transpune într-o lume în care poți simți, pe perioada cât stai aici, aerul de altă dată și fastul de care se bucurau cei bine văzuți, mai marii vremurilor.

Din punctul meu de vedere, Pensiunea Casa Rusu aduce un plus de culoare în atmosfera medievală creată de Centrul Vechi al orașului Baia Mare. Dacă vrei o experiență inedită și, mai ales, dacă vrei să te simți ca un aristocrat veritabil, trebuie să stai aici. Cu siguranță nu vei regreta.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru și Casa Rusu