Pe teritoriul localității Cuci, județul Mureș, am descoperit în toamna aceasta, un monument istoric ce poartă numele Castelul Degenfeld. Aici, în Cuci, cu ajutorul domnului primar Șuta, am descoperit, de fapt, un ansamblu de monumente istorice.

Conform Ministerului Culturii, ansamblul este format din următoarele monumente: Castelul Degenfeld (cod LMI MS-II-m-B-15642.01) și parcul castelului (cod LMI MS-II-m-B-15642.02).
Am aflat povestea acestui ansamblu cu ajutorul istoricului, domnul Kalman Attila, care a studiat istoria castelului dar și genealogia familiei Degenfeld.

Castelul Degenfeld din localitatea Cuci a fost construit în secolul al XVII-lea de către contele Pekry Lőrinc, general al curuților. Castelul și domeniul au fost proprietatea dar și sursa inspirației pentru soția contelui Pekry, baroneasa Petrőczi Kata Szidónia, considerată a fi prima poetă maghiară a epocii baroce.

După moartea contelui Pekry Lőrinc, timp de aproape o sută de ani, domeniul de la Cuci, format din Castelul Degenfeld și parcul castelului, a fost moștenit pe linie feminină. Astfel, fiica lor, Pekry Polixenia căsătorită cu baronul Daniel István, dă naștere unei fiice, Daniel Polixenia, care, la rândul ei, se căsătorește cu baronul Wesselényi István.

Fiica celor doi, Daniel Polixenia și baronul Wesselényi István, Mária, s-a căsătorit cu contele Teleki Ádám și astfel domeniul din Cuci a devenit proprietatea familiei Teleki. În anul 1800, Teleki Anna se căsătorește cu contele Degenfeld Schonburg Miksa. Astfel, moșia devine proprietatea familiei Degenfeld și este una dintre cele mai vechi domenii ale familiei din Transilvania.

Aspecte legate de arhitectura și starea actuală a Castelului Degenfeld din Cuci
Clădirea principală a fostului conac este construită în stil neoclasicist și este simetrică, având un singur nivel și un portic în partea de mijloc, cu coloane în axul central. Prin acest portic se ajunge în, ceea ce odinioară era sala mare, iar de acolo în celelalte săli. Se știe că celelalte încăperi aveau diverse folosințe: sală de fumat, sală de conversație și camere de oaspeți.

Am descoperit, în ceea ce odinioară a fost sala mare a Castelului Degenfeld, o expoziție organizată de Asociația Pro Castellum Degenfeld.

Expoziția cuprinde blazoane ale familiilor nobiliare, arborele genealogic ale acestora și imagini cu domenii nobiliare din Transilvania. Printre acestea am descoperit și arborele genealogic al familiei Degenfeld.

Pe clădire am descoperit un superb blazon din fontă. Și acesta are o poveste a sa: în timpul epocii comuniste, fierarul din Cuci a ținut ascuns blazonul familiei Degenfeld și, după ce domeniul a ajuns în proprietatea familiei, aceasta l-a răscumpărat.

În apropierea clădirii castelului se află un turn din cărămidă. Acesta a fost și, culmea, este folosit și acum pentru alimentarea cu apă a castelului. Nu am obținut informații cu privire la construcția acestuia dar se observă starea de degradare avansată în care se află.

Am remarcat, în vizita noastră la castel, că zidurile fostei crame sunt bine conservate chiar dacă, la fel ca întreaga structură, au nevoie de reconstrucție.

De-a lungul timpului Castelul Degenfeld din Cuci a fost folosit pentru diverse scopuri ale comunității. Astfel, castelul a fost folosit ca sediu CAP, iar, după inundația din anul 1970, clădirea a fost folosită ca sediul al primăriei, tot aici fiind găzduită și biblioteca, dar și poliția comunității.
În vremurile de glorie și strălucire ale Castelului Degenfeld, clădirea principală era înconjurată de un parc dendrologic și două sere. Parcul a dispărut odată cu strălucirea castelului. În prezent, Castelul Degenfeld aparține ca și proprietate moștenitorilor familiei Degenfeld.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii de Adrian Satmaru
Mulțumiri domnului primar Șuta pentru susținere și domnului Kalman Attila pentru informațiile pertinente.