Aici s-a retras regele zeu al dacilor, Zamolxes, făcând din acest loc cale spre alte lumi.  Huda lui Papară este locul care a ținut în viață legenda și tradiția șolomonarilor. Peștera a fost locuință și loc de cult pentru sute de generații preistorice. 

intrarea in huda
Intrarea în Huda lui Papară

Apa râului Huda lui Papară, în zi senină de vară, fără nici un semn special, își înzecește debitul pentru câteva ore. Atunci, mătură în calea sa animale, căpițe de fân de pe lunci, uneori și oameni. În peștera își au sălaș Șolomonarii aducători de ploaie și balaurii lor. În peșteră sunt lacuri imense iar atunci când balaurii se scaldă, apa dă peste marginea lacurilor și inundă totul în aval.

intrarea in huda1
Intrarea in peșteră

Realitatea este însă alta. În poljia Vânătare, aflată peste munte, o ploaie torențială de vară nevăzută din cătunul de Sub Piatră, cară crengi și căpițe cu care înfundă Ponorul de la Vânătări. Astfel, în această pâlnie, se pot aduna cantitați enorme de apă, care reușeșc într-un sfârșit să spargă dopul format și să inunde peștera și râul Huda lui Papară. Totul durează câteva ore, apoi se revine brusc la normal. Fenomenul este foarte neregulat, de doua trei ori pe deceniu.

Veche pictură cu Cântăreţul din flaut din Hameln copiată de Freiherr Augustin von Moersperg de pe o frescă din Marktkirche Hamelin
Veche pictură cu Cântăreţul din flaut din Hameln copiată de Freiherr Augustin von Moersperg de pe o frescă din Marktkirche Hamelin – sursa wikiwand

Altă legendă, pornită de la populația germană din zonă, leagă Huda lui Papară de legenda cântărețului din flaut din Hameln. Se spune că acesta cu flautul său fermecat a ascuns copiii orașului ca răzbunare pentru că nu a fost plătit pentru a salva urbea de invazia șobolanilor.

CetateaColtesti
Cetatea Colțești – sursa wikiwand

Se pare că există o legătură între peșteră și Dracula. Pe la 1290, la Sângiorgiu Trascăului, peste culmea Bedeleului, la doar 8 km de Hudă a fost ridicat castelul nobiliar Thoroczkay (Cetatea Trascăului) pe ruinele vechiului castru roman.

cascada inghetata
Torent înghețat pe Valea Morilor

Construcția castelului nobiliar Thoroczkay a fost făcută de sașii aduși din Austria și de secui care au rămas până în ziua de azi în cele două sate: Colțești și Rimetea. Istoria zbuciumată a castelului este legată de Matei Corvin care îl confiscă pentru mai mulți zeci de ani. Se spune că aici ar fi stat închis nimeni altul decât Vlad Tepeș.

Legenda se spune că temnița castelului Thoroczkay are legătură cu peștera Huda lui Papară și că Țepeș a conviețuit cu liliecii peșterii o bună bucată de timp.

Articol scris de Adriana Roman

Fotografii de Adrian Satmaru

Sursa informației http://www.wikiwand.com/ro