Istoria noastră este plină de povești legate de prinți sau alte înalte fețe ale nobilimii ce nu au rezistat în fața tentațiilor lui Bachus. O primă poveste este cea a principelui Mihai Apafi I.
Mihai Apafi I a fost fiul lui Gheorghe Apafi, fost șef al comitatului Târnave, şi al Barbarei Petki, fiică a cancelarului principatului Transilvaniei, și s-a născut în anul 1632, în satul Ibaşfalău, astăzi Dumbrăveni, S-a căsătorit cu Anna Bornemisza în anul 1653, iar în 1661 ajunge principe al Transilvaniei, fiind impus de otomani.
A sprijinit educaţia şi tipărirea de cărţi, chiar şi în limba română, precum Sicriul de Aur, tipărit la Sebeş în 1683 și a emis unele dintre cele mai frumoase şi numeroase monede de aur din Europa vremii sale.
Se spune că principele s-a înconjurat de un personal specializat şi destoinic și că în Palatul Princiar de la Alba Iulia era un „freamăt continuu zi şi noapte”. În anul 1683, la curtea sa existau 503 oameni, iar în 1687, numărul personalului va creşte la 703. Una dintre personalităţile influente, din jurul principelui, a fost contele Mihai Teleki, cancelar al Transilvaniei în perioada 1662-1690, devenit unul dintre cei mai bogați oameni ai principatului.
Viața lui Mihai Apafi a fost sub semnul unor mari pasiuni dar și sub semnul unor vicii cărora cu greu le-a putut rezista. A fost un pasionat și un colecționar de ceasuri englezești. Avea o apetenţă crescută pentru călătorii. Vara, Apafi prefera curele balneare, cele mai frecventate fiind băile termale de la Geoagiu.
Mihai Apafi a fost supus patimei beţiei. Îi plăcea să bea foarte mult vin, pe care îl consuma cu vadra. Memorialistul Péter Apor (1676-1752) consemna că „Principele însuşi bea câte o vadră de vin şi nu se îmbăta, doar îşi scotea de pe cap căciula căzăcească de catifea şi, de parcă ar fi transpirat, aşa se ridicau de pe creştetul său aburii vinului, după care continua să bea şi mai mult”.
O fixație a principelui era legată de vrăjitoare. Astfel, împresurat în gândurile sale de forţe obscure, principele punea pe seama vrăjilor responsabilitatea îmbolnăvirii soţiei sale, Anna Bornemisza, cât și moartea prematură a copiilor săi. Temniţele au fost umplute de noi învinuiţi, „fabricându-se” multe procese care s-au soldat cu condamnări cumplite.
După moartea soţiei sale, în anul 1688, într-o perioadă în care ţara era ocupată de armatele imperiale habsburgice, Mihai Apafi se retrage, în cetatea Făgăraşului, refugiindu-se în lumea cărţilor şi a colecţiei sale de ceasuri englezeşti. S-a stins din viaţă în aprilie 1690.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii și informații memoriaurbis.apulum.ro și wikipedia
Turist prin Romania 