Întotdeauna am fost fascinat de peisajele pe care le poate crea iarna, cu zăpada și gerul ei. Din punctul meu de vedere fiecare anotimp își are frumusețile proprii, dar iarna creează niște peisaje unice, pe care, poate că le vezi o dată în viață. Fascinante mi s-au părut întotdeauna căderile de apă, nestăpânite, de parcă, cineva acolo sus, aruncă neobosit zeci de mii de litri de apă.
Ascunse în adâncuri de pădure sau expuse la vederea trecătorului, cascadele, indiferent de popularitatea lor (vezi Cascada Bigăr!!), reușesc să te rupă de cele pământene doar urmărindu-le picăturile azvârlite nebunește pe stânci.
Fiind în Harghita, nu am rezistat să nu fac o plimbare până la cascadă, la Vărșag.
Am stat o săptămână la Red Lake Inn, locul meu de suflet din zona Lacului Roșu. Bineînțeles, am avut parte de aceeași primire călduroasă și ospitalitate, ca de obicei, de mâncărurile tradiționale secuiești și de curățenia impecabilă din pensiune. Nimic nu se compară cu o saună sau o baie în jacuzzi atunci când afară temperatura se apropie de -20 de grade.
Fiind foarte frig afară, chiar ger aș putea spune am profitat de ocazie și am plecat în plimbare până la Cascada Secuiului sau Cascada Vărșag. De la Red Lake Inn sunt doar 60 de kilometri, din care aproximativ 4 sunt pe drum forestier practicabil cu orice fel de autoturism echipat cum trebuie pentru iarnă.
Pe traseu spre cascadă, poți admira priveliștea magnifică a carierei de andezit de la Suseni aflată la doar 20 de kilometri de Red Lake Inn, apoi Lacul Zetea înghețat de gerul năpraznic de afară, iar la final Cascada Vărșag, pe jumătate încremenită ca o stană de piatră.
La baza urcușului către căderea de apă, te poți încălzi cu o cafea caldă și să deguști tradiționalul Kurtos Calacz. Parcarea era plină de mașini așa că am parcat undeva pe marginea drumului și am început urcușul hotărât fiind ca, la coborâre, să beau o cafea fierbinte și să mănânc kurtos.
Am început urcușul urmărind firul apei și ciulind urechea către zgomotul căderii de apă ce se auzea din apropiere și … am văzut minunea.
Pe jumătate înghețată, Cascada Vărșag își revărsa șuvoiul de apă peste stânca din față creând milioane de stropi care ajungeau jos parțial înghețați.
Totul în jur era de cleștar. Gheața albă și nenumăratele stalactite și stalagmite de gheață îți dau senzația unei peșteri de gheață. Curentul de aer creat de căderea de apă accentua și mai tare gerul de afară, dar, în ciuda acestui lucru, m-am aventurat prin pădure către izvorul căderii de apă.
Pe traseu, am avut parte de nenumărate săritori înghețate pe care am reușit să le trec cu bine, și, odată ajuns deasupra, căderea de apă a apărut în altă lumină. Un izvor mic aflat mai în amonte își revărsa lin apa provenită din adâncul muntelui. Și datorită secetei volumul de apă nu era tocmai mare, dar iarna și-a făcut treaba și a generat un peisaj mirific.
Am mai stat câteva minute și, precum am stabilit înainte de urcare, m-am oprit la o cafea fierbinte și la un kurtos calacz la câteva zeci de metri de căderea de apă.
Dacă aveți ocazia, faceți un mic detour. Cascada Vărșag merită cu prisosință. Este foarte aproape de drumul care leagă orașul Gheorgheni de Odorheiu Secuiesc și vă oferă un peisaj pe care, probabil, îl vedeți odată în viață.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru
Turist prin Romania 