Câți dintre noi nu am trecut prin Valea Oltului cu gândul doar la aglomerație sau la blocajele care pot apărea la fiecare minut, dar puțini sunt cei care s-au oprit pentru un respiro sau pentru a încerca să cunoască mai bine zona. Exact așa am pățit și eu, în prag de toamnă. Era trecut bine de octombrie când m-am hotărât să mai fac o vizită la Mănăstirea Cozia.
Nu știu de ce, dar acel loc mă încarcă de liniște și optimism mai ales la vederea peisajului din spatele mănăstirii, unde se oglindește în apă Vârful Cozia. Zis și făcut, am plecat din București pe la răsăritul soarelui și am reușit să ajung la Cozia fără prea mari întârzieri, probabil și datorită faptului că vacanțele și concediile se terminaseră de ceva vreme. Oricum, vremea și drumul a ținut cu mine astfel că, în jurul prânzului admiram, nestingherit de aglomerație și nori, Mănăstirea Cozia.
De aici am traversat strada și am făcut o vizită și la Mănăstirea Bolnița care era închisă publicului, dar am putut să admir în voie proiecția turlei pe cerul albastru, aproape suprapusă peste Vârful Cozia. Dacă tot am început cu turismul de culte am decis să fac o vizită și la Mănăstirea Turnu, la doar câțiva kilometri de aici. Și aici am avut parte de aceeași liniște ireală și de un peisaj aparte, Masivul Cozia fiind omniprezent pe toată durata vizitelor. Apoi, de la mănăstiri, am trecut la istorie, dar nu orice fel de istorie, istoria antică. Chiar vis-a-vis de intrarea spre Mănăstirea Turnu, pe linia de centură a stațiunilor Călimănești – Căciulata, Castrul Roman Arutela își profila silueta și ruinele în barajul de pe Olt. O minune a ingineriei antice foarte bine restaurată și conservată.
După atâtea vizite, oboseala a început să-și spună cuvântul așa că am ales o locație unde să pot sta peste noapte. Aveam cunoștință de nenumărate pensiuni și vile din zonă, dar vroiam să încerc ceva nou, așa că am ales o locație care se vede de la Mănăstirea Cozia și de pe drumul european. O construcție în totalitate din lemn cu 2 etaje și mansardă, la câțiva zeci de metri de Mănăstirea Cozia, dar pe partea cealaltă, Casa Kartier.
Am parcat în curte și am urcat câteva trepte spre terasă. Imediat, am fost întâmpinat de administrator, care mi-a urat bun venit. Terasa o văzusem chiar la intrare.
La parter, în interior, un salon pentru servit masa cu o capacitate de aproximativ 40 de persoane aștepta cuminte să fie ocupat. Lângă salon, o bucătărie complet utilată pusă la dispoziția oaspeților cu ieșire către curtea interioară unde se află locul de joacă și grătarul.
Casa Kartier pune la dispoziția oaspeților 8 camere cu două paturi, cu posibilitate de suplimentare cu un pat, și două apartamente. Toate camerele sunt dotate cu baie proprie, aer condiționat, balcon și televiziune prin cablu.
Balcoanele camerelor dau ori către Vârful Cozia, ori către Mănăstirea Cozia, astfel că peisajul este absolut extraordinar indiferent de camera unde ești cazat.
Ca o concluzie, pot afirma că șederea aici este confortabilă. Totul foarte curat și bine întreținut. Ospitalitatea gazdei este cea care completează într-un mod plăcut sejurul.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru
Turist prin Romania 