Unul dintre cele mai apreciate și cunoscute târguri meșteșugărești, cu o istorie aparte, demnă de luat în seamă, o localitate căreia, în anul 1472, regele Sigismund al Ungariei îi conferă titlul de oraș regal, o localitate ce are un renume în meșteșuguri, între secolele XVI și XIX, Târgu Secuiesc a constituit un loc pe care l-am frecventat periodic, avid de istoria pe care o împărtășește și de ospitalitatea oamenilor.

Păstrarea unor meșteșuguri și istoria acestora, perfect conservată la Muzeul Breslelor, au fost principalele lucruri care m-au făcut să vin și să revin pe aceste meleaguri. Ulterior, am descoperit ospitalitatea oamenilor și păstrarea tradițiilor locale, lucruri greu de găsit în anii secolului XXI. Aici, la Târgu Secuiesc, sunt locuri unde poți savura în liniște cultura și istoria ce îmbracă armonios acest târg celebru.

De această dată, pentru cazare, am ales ceva, care amintește mult de istoria și tradiția germană specifică ținutului Westfalia, dar cu combinații plăcute și cu stil, Vila Westfalia, o locație unde te simți bine oricând și unde poți savura autenticitatea mâncărurilor tradiționale, dar și a celor franțuzești, italiene sau orientale.

Vila Westfalia are cinci camere duble și două apartamente separate de corpul central al clădirii. Încă de la intrare, ești fascinant de organizarea și mărimea spațiului. O alee frumos pietruită te întâmpină până la intrarea în clădire. De asemenea, curtea este minunat amenajată cu insule de verde frumos delimitate.

Camerele sunt foarte mari și aerisite, spațiul și curățenia fiind atuurile Vila Westfalia. Ca locație, Vila Westfalia este ideală pentru organizarea de evenimente personale sau de firmă.

Camerele sunt mobilate modern. Mobila este elegantă și, împreună cu accesoriile de foarte bun gust, creează o atmosferă boemă, relaxantă și stilată. Mobilierul este alb, culoarea eleganței simple, iar candelabrele sau sfeșnicele albe sunt câteva tușe de lumină care îmbogățesc frumusețea și eleganța camerelor.

Canapelele albe cu pernuțe roz sunt mângâiate de lumina naturală. Seara, candelabrul aduce o lumină discretă. Este unul dintre colțurile elegant amenajate pentru relaxare de la Vila Westfalia.

Restaurantul Vilei Westfalia are o capacitate de 45 de locuri, iar terasa, ca o prelungire a restaurantului, poate găzdui până la 50 de persoane. Restaurantul pensiunii este a-la-carte și funcționează între orele 12 și 22.

Restaurantul Vilei Westfalia reprezintă un alt spațiu elegant oferit cu generozitate de către proprietari turiștilor. Mesele din lemn masiv însoțite de scaune din piele de culoare neagră sau albă sunt armonios puse în evidență de culoarea gri-bej a pereților.

Ușile generoase lasă lumina naturală să pătrundă în sala de mese, fiind acoperite de perdele albe, diafane. Aici, la restaurantul vilei meniul este bazat pe bucătăria internațională, nelipsind preparatele tradiționale.

Locul este special conceput în așa fel încât copii să se simtă în elementul lor, aici, la Vila Westfalia fiind disponibile un spațiu de joacă pentru copii și o căsuță în copac, căsuță ce face deliciul oricărui prichindel care trece pe aici.
Ospitalitatea gazdelor este în perfectă concordanță și armonie cu tot ceea ce înseamnă Vila Westfalia, iar dorințele clienților sunt adesea satisfăcute până la cele mai profunde detalii.
Pentru mine, Vila Westfalia este un model de organizare și servire care depășește cu mult standardul normal al ospitalității, un loc în care te simți binevenit oricând.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru