Început de toamnă, cu temperaturi de vară. Am decis să fac o ieșire aproape de București, la munte. Nu mai trecusem de ceva vreme prin zona Piatra Craiului, așa că am ales această zonă pentru o mini-vacanță. Până la urmă e păcat să nu profiți de vremea aceasta minunată și să vizitezi Rezervația de urși de la Zărnești, Prăpastiile Zărneștilor și multe, multe altele.

Așa s-a făcut că am ajuns la Poiana Mărului, la doar câțiva kilometri de Zărnești. Am venit pe Valea Prahovei până la Predeal, apoi am făcut stânga către Râșnov. Cu ocazia asta am testat și asfaltul proaspăt turnat pe porțiunea Predeal – Râșnov și pot spune că se circulă impecabil.

_MG_0677 copy
Pensiunea MaidaliPoiana Mărului, județul Brașov

Am ales să stau pentru câteva zile la Pensiunea Maidali, care se află pe DC8, mai precis, din centrul localității Poiana Mărului, mai sus puțin, câteva sute de metri. Am parcat în fața Pensiunii Maidali și am intrat.

_MG_0649 copy
Piatra Craiului văzută de la balconul Pensiunii Maidali

M-a întâmpinat o doamnă foarte drăguță și ospitalieră care m-a arătat toate camerele. Nu mică mi-a fost mirarea când am constatat că toate camerele sunt diferite una de cealaltă, și, mai mult decât atât, toate au balcon cu vedere la Piatra Craiului. O minune de locație, foarte curată și foarte bine întreținută.

_MG_0653 copy
Cameră la Pensiunea Maidali, Poiana Mărului, județul Brașov

Am remarcat, cu precădere, curăţenia şi aerul proaspăt din fiecare cameră. Aşternuturile albe, impecabile, culorile calde, plăcute, organizarea şi spaţiul din camere sunt doar câteva dintre motivele care recomandă de la sine Pensiunea Maidali.

_MG_0647 copy
Cameră la Pensiunea Maidali, Poiana Mărului, județul Brașov

Pensiunea Maidali este structurată pe două etaje şi pune la dispoziţia turiştilor 8 camere dotate cu baie şi balcon propriu. Cele 8 camere sunt împărţite în 7 camere duble cu posibilitatea introducerii unui pat suplimentar şi o cameră triplă. Toate camerele au balcon cu vedere către Piatra Craiului.

_MG_0638 copy
Cameră la Pensiunea Maidali, Poiana Mărului, județul Brașov

Pentru cei care vor să-şi prepare singuri mâncarea, Pensiunea Maidali pune la dispoziţie o bucătărie spaţioasă complet utilată. E cochetă și îți e mai mare dragul să pregătești masa aici. Culorile calde ale încăperii dau un aer de calm și liniște.

_MG_0660 copy
Bucătăria Pensiunii Maidali, Poiana Mărului, județul Brașov

La parterul Pensiunii Maidali există un living foarte spaţios unde musafirii pot petrece timpul liber. Amenajarea acestui spațiu creează prin tonurile alb-negru starea de relaxare. Lambriurile din lemn maro închis contrastează cu tonurile calde ale draperiilor, aducând în același timp, alături de alte accesorii, o notă de eleganță. Este un spațiu frumos amenajat unde te poți relaxa alături de familie sau prieteni.

_MG_0664 copy
Livingul Pensiunii Maidali, Poiana Mărului, județul Brașov

Pe lângă accesul la internet prin conexiune wireless, gazdele Pensiunii Maidali pun la dispoziţia turiştilor un vast loc de joacă pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi care cuprinde loc de joacă pentru copii cu trambulină şi leagăne, un teren de minifotbal, dar și un loc dedicat pentru grătar dotat cu terasă şi o sală de evenimente, pe care gazdele o numesc modest foişor.

_MG_0675 copy
Foișorul Pensiunii Maidali, Poiana Mărului, județul Brașov

Sala de evenimente poate adăposti cu lejeritate 20 de persoane şi este dotată cu şemineu, iar mesele şi structura din lemn masiv subliniază înclinaţia gazdelor către rustic şi tradiţional. Este un spațiu elegant mobilat și amenajat cu note de rustic. Este superb!

_MG_0690 copy
Interiorul foișorului Pensiunii Maidali, Poiana Mărului, județul Brașov

De asemenea, o atracţie deosebită o constituie şi prezenţa păunilor, raţelor mandarine, porumbeilor şi fazanilor în curtea Pensiunii Maidali, aceste păsări rare constituind atracţia principală a copiilor și nu numai.

Pentru doritorii de excursii sau treking, gazdele asigură ghidaj în zonă şi organizează tururi tradiţionale cu plimbări la stânele din apropiere.

_MG_0668 copy
În curtea Pensiunii Maidali, Poiana Mărului, județul Brașov

Datorită poziţionării, spaţiului frumos amenajat de care dispune, a accesului facil și a ospitalității gazdelor, Pensiunea Maidali este foarte potrivită pentru organizarea evenimentelor care nu depăşesc 50 sau 60 de persoane.

Un amănunt foarte important este că masa se poate lua și la Restaurantul Maidali, care poate servi și deservi turiștii cu bunătăți tradiționale. Acesta este subiectul unui articol separat deoarece avem ce să vă spunem ca să vă facem poftă.

Articol scris de Adrian Satmaru

Fotografii de Adrian Satmaru