Ne aflam pe drumul național 73 sau E574, la 11 kilometri de Câmpulung către Brașov, pe Dealul Mateiaș. Pe o colină care domină șoseaua am întâlnit, poate cel mai cunoscut mausoleu, Mausoleul de la Mateiaș.

Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș, cunoscut sub numele de Mausoleul de la Mateiaș, este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Națională dintre anii 1916-1918.

_mg_3964 copy
Mausoleul de la Mateiaș – vedere de ansamblu

Aici, în zona Mateiașului, în perioada 25 septembrie – 8 octombrie și apoi între 10 și 23 noiembrie 1916Grupul Nămăiești, condus de Generalul Traian Găiseanu, având în componență diviziile 22 și 12 Infanterie, a reușit să reziste unui inamic net superior echipat și mult mai bine pregătit. Prin luptele crâncene duse aici, a fost oprită înaintarea Puterilor centrale spre Câmpia Română. Datorită străpungerii frontului pe Jiu, soldații celor două divizii au primit ordin să se retragă, neînvinși, pe 16 – 29 noiembrie 1916, spre Târgoviște.

6
Clădirea principală (care include osuarul) – Mausoleul de la Mateiaș

Mausoleul de la Mateiaș este impresionant. De la baza ansamblului începi să urci scările către monumentul central care adăpostește osuarul, având în stânga și în dreapta două corpuri care adăpostesc mici expoziții. Clădirea principală este compusă din două corpuri: unul orizontal, osuarul, care, în 31 de cripte, adăpostește osemintele a peste 2.300 de militari români și unul vertical, de forma unui turn cu foișor, spre care duce o scară în spirală. Aici odihnesc osemintele soldaților și ofițerilor uciși în luptele de pe frontul Bran – Câmpulung.

La intrarea în mausoleu, în fața ultimelor scări, se află cupa din piatră de Albești în care, la evenimente deosebite, arde flacăra în amintirea eroilor căzuți la Mateiaș.

4
Clădirea principală (care include osuarul) – Mausoleul de la Mateiaș

Înfiltrațiile de apă din zidurile de calcar au făcut numeroase distrugeri ansamblului astfel încât în perioada 1945 – 1976, Monumentul eroilor de la Mateiaș fost supus unor lucrări de reparații. După cutremurul din 4 martie 1977 au apărut numeroase fisuri în ziduri, iar în anul 1978 s-au făcut lucrări de consolidare.

_mg_3982 copy
Clădirea principală (care include osuarul) – Mausoleul de la Mateiaș

Mausoleul de la Mateiaș a fost ridicat în perioada 1928 – 1935, după planurile arhitecților Dumitru Ionescu Berechet și State Baloșin, sub antrepriza constructorului De Nicolo. A fost utilizat în principal calcar de Albești la construcția ansamblului.

Site-ul hotnews.ro spune că acest material, calcarul de Albești, a fost folosit pentru Mănăstirea din Câmpulung, pentru Mănăstirea din Curtea de Argeș, pentru Palatul Mogoșoaia, Palatul Parlamentului, Palatul Patriarhiei și chiar pentru Masa Tăcerii a lui Brâncuși.

_mg_3969 copy
Mausoleul de la Mateiaș – imagine cu basorelieful sculptat de Adrian Radu

Impresionant este și basorelieful executat de sculptorul Adrian Radu din Câmpulung, în perioada 1980 – 1984. Acesta are 16 metri lungime și 3,5 metri înălțime. Tot atunci a fost instalată și cupa din piatră de Albești.

Pe acest basorelief sunt inscripționate următoarele cuvinte emoționante:

Pentru onoarea patriei și a drapelului, pentru făurirea unității României, noi am apărat cu bărbăție și credință în victorie, până la jertfa supremă, pământul sfânt al țării, lăsându-vă vouă, generațiilor viitoare, o națiune liberă și independentă

și, pe partea cealaltă:

Ne plecăm cu venerație în fața sacrificiului suprem al bravilor eroi ai neamului, apărători demni și viteji ai ființei noastre naționale, iar la chemarea patriei vom ști să ne jertfim și noi pentru păstrarea independenței și suveranității României.

Chiar dacă vizita noastră a fost în mijlocul săptămânii, la orele 11, nu am găsit pe nimeni, ansamblul și muzeul fiind închise. Astfel încât, am fost privați de vizita în interiorul mausoleului.

Articol scris de Adriana Roman

Fotografie de Adrian Satmaru

Sursa informației https://muzeulcampulung.ro/, wikipedia.org