Capela Sfânta Ana este ridicată într-un cadru deosebit de frumos. Se află pe malul Lacului Sfânta Ana, în apele sale reflectându-se pădurile de brad. Peisajul este de o frumusețe aparte.

wp_20180703_096 copy
Capela catolică Sfânta Ana

Capela catolică Sfânta Ana se află în Munții Harghitei, județul Covasna, foarte aproape de Băile Tusnad, situându-se la o altitudine de aproximativ 940 de metri. Poziționarea capelei este într-un cadru feeric. O zi de plimbare la Lacul Sfânta Ana te încarcă cu energie. Aerul este curat și bogat în aerosoli rășinoși și ioni negativi. Toată această zonă dispune de un climat montan favorabil relaxării. În acea zi de plimbare am fost încărcați cu energia locului și încântați de descoperirea poveștii acestei micuțe capele.

wp_20180703_104 copy
Capela catolică Sfânta Ana

Prima menționare a Capelei Sfânta Ana se găsește într-un document autentic având ca dată anul 1349. Prima construcție a capelei a fost realizată din lemn. Legendele locului spun că acea mică bisericuță a fost distrusă de invazia tătarilor și, mai apoi, de cea a turcilor. Restaurarea acesteia apare într-o înregistrare din anul 1562, fiind apoi reconstruită în anul 1764, la inițiativa preotului Tompos Peter.

img_20180703_172236 copy
Capela catolică Sfânta Ana

În această perioadă, între anii 1562 și 1764, s-au ținut anual două hramuri: de ziua Sfintei Ana și de Nașterea Maicii Domnului. Cel mai popular a fost hramul zilei Sfânta Ana, care, alături de numeroși soldați, a atras aproximativ 20 – 30 de mii de pelerini din zona Ciucului și din regiunea Trei Scaune. Sărbătorirea hramului Sfintei Ana, din nefericire, a provocat încăierări între pelerini, bătăi crunte. Din acest motiv, episcopul Transilvaniei a interzis sărbătorirea hramului Sfânta Ana. În timpul primului război mondial capela a fost grav avariată, astfel în anul 1927, capela a fost demolată și reconstruită, din inițiativa inginerului-șef al silviculturii din Sânmartin, Rakosi Istvan.

În apropierea capelei Sfânta Ana se află o suprafață acoperită cu un umbrar. Am aflat ulterior că, în trecut, aici a fost ridicată în 1562, Capela Sfântul Ioachim. Soarta acestei capele a fost mult mai nefericită. După interzicerea sărbătoririi hramului Sfânta Ana de către episcopul Transilvaniei și, mai ales, neglijența au făcut ca micuța capelă să cadă pradă distrugerii. La sfârșitul secolului al XIX-lea mai existau doar mici bucăți din Capela Sfântul Ioachim care, în timp, au fost împrăștiate și, probabil, refolosite la construcția unei cabane turistice în anul 1927. Mult mai târziu, în anul 1977, au fost descoperite bucăți din grinda ușii capelei, după care a fost identificată fundația construcției. Au fost descoperite relicve care au fost plasate în sacrariul Capelei Sfânta Ana, unde se află și în prezent.

Această capelă, Capela Sfânta Ana, are un mister aparte. Poate vine de la silueta clădirii micuțe, din lemn și cărămidă vopsită cu var alb, poate vine de la codrul falnic ce o umbrește, poate de la povestea ei sau poate datorită vârstei ei de peste șapte secole.