Cel mai vechi monument din București

București, oraș al aglomerației, ascunde printre clădiri mai vechi sau mai noi, monumente care stau cuminți, de multe ori în mizerie, și așteaptă recunoștința noastră.

WP_20180719_107 copy
Crucea lui Leon Vodă

Cel mai vechi monument al capitalei este … o cruce. Crucea este situată pe Strada Leon Vodă, nr. 3, în sector 4, în curtea Bisericii Sfântul Dumitru Slobozia, la intersecția Bulevardului Dimitrie Cantemir cu Bulevardul Mărășești. Este cel mai vechi monument de pe teritoriul orașului București, marchează un loc istoric și este cel mai vechi monument funerar feudal descoperit până în prezent pe teritoriul Bucureștiului.

La 1891, Dimitrie Papazoglu, în „Istoria fondarei orasului Bucuresti” scria:

O cruce de piatră e în curtea bisericii Slobozia, pe Calea Șerban Vodă, Culoarea Albastră. Monumentul acesta e ridicat în al 17-lea secol, de Leon Vodă Tomșa; el e deasupra mormântului celor căzuți în bătălia ce a avut loc cu răsculătorii de peste Olt, cari veniseră să detroneze pe Tomșa, sub Matei din Brâncoveni, devenit mai în urmă domnul țării.”

În istoria țării și a Bucureștiului, în dreptul datei de 23 august 1631 stă înscrisă bătălia dintre oștile lui Leon Vodă și boierii răsculați veniți să-i ia domnia, în frunte cu Matei Aga, viitorul domn al Țării RomâneștiMatei Basarab. Bătălia s-a dat „peste podul Boilicului de pe râul Dâmbovița, deasupra viilor cinstitului oraș București, mai jos de mănăstirea lui Mihai Vodă, spre drumul Giurgiului și pe lângă eleșteul zis mai târziu al lui Șerban Vodă, în apropierea mănăstirii lui Radu Vodă și zidurile lui Fana Vistierul.

WP_20180719_093 copy
Biserica Slobozia, București

În amintirea biruinței și pentru amintirea celor căzuți, la 20 februarie 1632, Leon Vodă a făcut peste mormântul celor căzuți în luptă, o movilă mare și a așezat pe ea o cruce de piatră, pe care a inscripționat o relatare a luptei, în limba română cu litere chirilice.

Domnitorul Radu Leon (1664 – 1669), fiul lui Leon Vodă, restaurează crucea, asigurându-i și un adăpost din cărămidă, astăzi dispărut. Lucrarea durează între anii 1664 – 1665. După renovarea crucii, Radu Leon zidește biserica Slobozia. Ridicată inițial pe un plan dreptunghiular, biserica a fost refăcută și mărită, pe un plan treflat, în anul 1743 de Marele Vistier Constantin Năsturel, nepotul soției lui Matei Basarab.

La o adâncime de 0,65 – 1 metri, cercetătorii au descoperit temeliile unei construcții poligonale. Tehnica construcției, analiza materialului și situația stratigrafică sunt dovada că acest edificiu a fost ridicat în secolul XVII.

Lucrarea este înscrisă în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București – la nr. crt. 2424, cod LMI B-IV-m-B-20104.