Am stat 2 zile în Miercurea Ciuc și am decis să cunoaștem stațiunea Băile Harghita. Chiar dacă este plină vară, luna iulie a fost ploioasă și plină de surprize, uneori, neplăcute. Băile Harghita se află la 22 km de Miercurea Ciuc şi 46 km de Odorheiul Secuiesc, în masivul Munţii Harghita şi în estul vârfului Harghita Ciceu. Cunoscută pentru apele sale minerale, pentru mofete și pentru peisajele excepționale. Am fost cazați pentru 2 nopți la Cabana Uz Bence.

IMG_20180708_172052 copy
Cabana Uz Bence, Harghita Băi

Inițial, atunci când am discutat despre cazare cu proprietarul, credeam că vom descoperi o minionă cabană de munte. Ne-am înșelat. Prezența sa impunătoare, piatră și lemn, îți crează o senzație plăcută de confort și siguranță. Cabana Uz Bence oferă cazare confortabilă pentru 50 de persoane. Sunt 13 camere (3 camere cu 2 paturi, 2 camere cu 3 paturi, 4 camere cu 4 paturi, 4 camere cu 5 paturi) și sunt dotate cu baie proprie. Cabana este încălzită central cu ajutorul unei centrale proprii.

 

Mobilierul rustic din lemn de brad creează atmosfera familiară care face ca relaxarea să fie aproape instantanee. Să dormi într-o cameră unde, parcă, lemnul respiră împreună cu tine și să te trezești cu brazii care, de la fereastră, șoptesc neîncetat versul vântului este o experiență pe care trebuie să o încerci. Camera în care am fost cazați are un balcon comun cu celelalte camere de la etaj și acolo, dimineața, cafeaua are alt gust. Se creează o energie specială datorită prezenței în forță a naturii.

IMG_20180709_061836 copy

Diminețile, acolo, la Cabana Uz Bence, simțeam că pot muta munții. Aceasta este o altă experiență pe care nu trebuie să o ratezi. Cabana Uz Bence îndeplinește condițiile necesare împlinirii visului oricărui turist: acela de a pleca din vacanță odihnit și relaxat, totodată plin de energie.

Cabana Uz Bence are un restaurant cu 30 de locuri. Aici se pot organiza evenimente private, reuniuni de familie și mici întălniri. Serviciile oferite sunt de mic dejun, demipensiune sau pensiune completă. Nu trebuie decât să vorbești cu proprietarul și să îi spui intențiile tale în legătură cu mesele pe care vrei să le iei acolo.

 

La această cabană sunt acceptate animalele de companie. Mai trebuie spus că parcarea autovehiculului cu care ai ajuns până aici este în curtea cabanei și este foarte generoasă. Un mic amănunt care face Cabana Uz Bence unică în zonă: se închiriază pe parcursul întregului an, indiferent de anotimp. Cât timp ești cazat la Cabana Uz Bence poți schia, pârtiile fiind în imediata apropiere, poți călări, poți merge în drumeții montane.

Idei de excursii în zonă:

  1. Odorheiu Secuiesc – Lupeni
  2. Miercurea Ciuc – Șumuleu Ciuc – Ghimeș
  3. Gheorgheni – Lacu Roșu – Cheile Bicazului
  4. Regiunea Sării (Corund – Praid – Sovata)
  5. Cristuru Secuiesc – Șighișoara

Cabana Uz Bence se află la altitudinea de 1345 m. Cabana şi-a căpătat numele după personajul principal al romanului cu acelaşi nume, scris de Nyíro József. Construcția datează din 1942 şi a fost construită de asociaţia Erdélyi Kárpát Egyesület (Asociaţia Carpatică Transilvană), după projectul inginerului constructor Schimdt Jozsef.

Și, nu uita, Cabana Uz Bence te așteaptă oricând!