Gyopar Panzio, Izvoru Mureșului, județul Harghita

Floare de colț

Era cald și frumos afară! Veneam plin de imagini unice, incredibile, de la Peștera Șugău, foarte aproape de Izvoru Mureșului, aproximativ 15 km. Aveam cazare asigurată la Pensiunea Gyopar, strada Gării nr. 18. Aveam vagi îndoieli că voi găsi fix strada Gării, dar am mers pe intuiție și bine am făcut. Dacă vii dinspre Gheorgheni este ultima străduță la stânga imediat după pasarela de cale ferată, foarte din scurt și foarte abruptă, noaptea este destul de greu de nimerit, trebuie atențe sporită, dacă vii dinspre Miercurea Ciuc este chiar strada din fața piciorului pasarelei, este mai ușor vizibilă pentru că este pe partea dreaptă. Strada șerpuiește ușor lăsând în stânga și în dreapta  niște case apoi urcă puțin la dreapta și te trezești cu șinele de cale ferată în partea stângă. O platformă betonată în fața a două clădiri mândre și albe marchează curtea cu numărul 18 din localitatea Izvoru Mureșului.

Puțin timid și rușinat, apăs pe clanța porții și intru în curte. Prima impresie a fost că … mă papă lupul, dar … vorbim despre Maya, primul suflet care îți dă binețe. Un câine lup absolut superb bucuros să primească oaspeți. A fost umbra mea pe perioada șederii mele la Pensiunea Gyopar (Floare de Colț). Imediat a apărut și gazda mea, doamna Ibolya (Viorica). O prezență foarte plăcută, zâmbitoare, m-a măsurat din cap până în picioare.

Cred că am roșit încurcat când a văzut noroiul din peșteră de pe bocancii mei, dar mi-a zâmbit amabil și m-a invitat în casă. Evident mi-am cerut scuze pentru pavoazarea argiloasă de la Șugău și, puțin rușinat, am intrat în casă. După ce am pășit peste prag am încremenit. O curățenie de îți era milă să calci și în șosete. Mi-am cerut scuze din nou și am fugit repede la mașină să mă curăț, măcar să-mi dau noroiul jos de pe bocanci. Am considerat că am pășit cu stângul, dar amabilitatea și ospitalitatea doamnei Viorica m-au pus pe linia de plutire din nou. Am servit o cafea caldă, aburindă și aromată, am stat puțin de vorbă apoi m-a îndrumat către camera care îmi era rezervată.

Camera m-a întâmpinat la fel de caldă ca și gazda. Un pat generos mă ademenea ușor, ușor către lumea lui Moș Ene, dar … mai era mult până atunci, așa că m-am schimbat repede și am coborât să servesc masa. Bineânțeles, înainte de masă nu se putea altfel decât un pahar de palincă de prună, asta pentru a face puțimă foame și poftă de mâncare. Am servit o supă cu teiței de casă absolut extraordinară. Din vorbă în vorbă am aflat că toate felurile de mâncare sunt făcute din fermă proprie, motiv pentru care gustul lor este, efectiv, ca pe vremea bunicilor, atunci când se mânca sănătos și bine. La felul doi, ciupercile au fost de bază, modalitatea de pregătire aparținând doamnei Viorica. Până acum, din punct de vedere ospitalitate, curățenie, masă, cazare, doamna Viorica a primit din partea mea 10 pe toată linia. După masă am mai servit o cafeluță, la fel de bună și o prăjitură cu vișine. Prăjitura am savurat-o în foișor, lângă livada de meri.

Peisajul din zonă, aerul tare și ozonat, ospitalitatea gazdei și liniștea deplină te trimit cu gândul la niște ținuturi ireale, desprinse parcă, din visele frumoase cu zâne și cavaleri. Începuse să se lase seara, din când în când, doar un câine, peste văi iși mai vestea existența. Mă retrag către cameră hotărât să savurez fiecare moment. Fac un duș și ies pe balcon. Freamătul frunzelor în adierea vântului mă înfioară și mă trimite să pun o bluză pe mine. Uitasem că eram îmbrăcat doar într-un tricou. Am pus o bluză cu mânecă lungă și am ieșit în negura nopții. Ușor, somnul îmi dă târcoale și mă îmbie către patul moale și primitor. Mirosul proaspăt al așternuturilor și aerul curat mă poartă pe meleagurile viselor aproape instantaneu. Un tren trecea liniștit, în vârful picioarelor, parcă, undeva în depărtare.

Dimineață de iunie, rece, dar însorită. Am coborât la cafea. Aceeași cafea aromată și același zâmbet cu care am fost întâmpinat la venire. Micul dejun era pregătit, un miros îmbietor mă poftea să mă așez pe scaun. Un platou cu slănină, jambon afumat, ruladă de casă, caș, brânză, ceai, cafea și un fel de pâine făcută cu ou. Un platou pentru o singură persoană, care ar fi putut,cu succes, să ostenească foamea a cel puțin două persoane. Am mâncat atât cât mi-a fost necesar și am ieșit în curte să admir peisajul.

Foișorul era la locul lui, iarba plină de rouă și Maya, nelipsita Maya, pe lângă noi. Chiar lângă clădirea în care am fost cazat am observat o altă clădire, la fel de mândră și de frumoasă. În acea clădire, 5 camere așteptau bucuroase să primească alți turiști. Am fost invitat să vizitez clădirea și nu mică mi-a fost mirarea când am constatat că vila era dotată cu bucătărie complet utilată la dispoziția turiștilor, o sală de mese ce poate adaposti cu ușurință 12 persoane, camerele mari și aerisite, fiecare cu baie proprie, geamurile cu vedere către munte. Un peisaj de vis completat cu ospitalitatea gazdei. Cei care poposesc aici, la Pensiunea Gyopar au posibilitatea de a face un grătar sau mâncare la ceaun, pensiunea fiind dotată cu toate cele necesare acestor activități.

De plictiseală nu poate fi vorba, obiective turistice fiind cu nemiluita: Mănăstirea Izvoru Mureș, la 3 km, Peștera Șugău (Sugo), la 15 km, Izvorul Mureșului geografic la o oră și jumătate de mers prin pădure, pe jos, Lacul Sfânta Ana, Lacul Roșu, monumentul Siculicidium, Castelul Mikos din Miercurea Ciuc și multe altele. Pentru cei care vin în grup mai mare este bine de știut că al doilea corp al pensiunii se poate închiria complet, cheia rămânând la oaspeți pe toată perioada sejurului.

Cu părere de rău pentru că eram nevoit să plec, am mulțumit doamnei Viorica pentru ospitalitate și am plecat mai departe pentru a vizita Mândra mea Harghita cu oamenii ei minunați.

Pentru cei care doresc detalii despre Pensiunea Gyopar se pot informa accesând site-ul: http://gyoparpanzio.ro.