Mănăstirea Lainici este o mănăstire ortodoxă de călugări situată în defileul Jiului, la 32 de kilometri de Târgu-Jiu și la 25 de kilometri de Petroșani, aparține de Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei. Mănăstirea are hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Denumirea de „Lainici” nu are origini clare. Numele poate avea origine grecească: în greaca veche, “lainos” înseamnă „de piatră”, în cazul nostru, „trecătoare prin munți de piatră”. Altă interpretare, mai plauzibilă, ar fi aceea că termenul ar deriva de la numele unui trib geto-dac, al “Lailor”, care este binecunoscut prin secolele al IV-lea – al V-lea împreună cu al “bessilor” în zona Sarmisegetuzei, la circa 80 km distanță de Lainici. Adevărul rămâne încă nedescoperit.
Vechimea Sfintei Mănăstiri Lainici se pierde în negura vremii necunoscându-se oficial și istoric începuturile sale. După tradiție, în secolul al XIV-lea Sfântul Cuviosul Nicodim de la Tismana a fost trimis în Țara Românească pentru a susține ortodoxia și pentru a da un suflu nou bisericii. El s-a așezat într-o peșteră lângă mănăstirea Lainici. Tot Sfântul Nicodim a ctitorit mănăstirea Vodița de lângă Drobeta Turnu Severin și Mănăstirea Tismana, în preajma căreia a sihăstrit până la sfârșitul vieții sale. Importanța așezământului a fost sesizată și de împărăteasa Maria Tereza, care, prin generalul Bukow, a distrus între 1750-1765 (în 15 ani) sute de așezăminte ortodoxe în Transilvania. Schitul, deși nu era în Imperiul Austro-Ungar, aflat la câțiva kilometri de graniță, a căzut victima marii prigoane antiortodoxe a puterii imperiale de la Viena. Biserica ctitorită din sec. XIV-lea – al XV-lea ar fi fost distrusă în acea perioadă.
Din a doua jumătate a sec. al XVII-lea și începutul sec. al XVIII-lea încep să apară documente istorice ce fac referire la Mănăstirea Lainici. Schimnicul Atanasie vine de la Tismana la Lainici, în 1780, și se pomenește într-un sinet în care donează mănăstirii o moșie. El adună de pe văile munților o obște de 30 de călugări. După moartea sa, între 1810 și 1817 o mână de boieri olteni refac schitul, de data aceasta din piatră, cu ziduri groase de până la 1 metru. Primele două biserici, nicodimiană și atanasiană, nu s-au mai păstrat, dar cea actuală a fost construită pe locul celorlalte.
Pandurul Tudor Vladimirescu, s-a ascuns o vreme la mănăstirea Lainici deoarece era urmărit de turci pentru că luptase împotriva lor în războiul ruso-turc dintre anii 1806 și 1812. Îmbrăcat în straie călugărești, acesta s-a ascuns până în ultimul moment. În 1817 turcii au devastat așezământul, și negăsindu-l pe Tudor, l-au decapitat pe călugărul Maxim, risipind obștea.
În cronicile vremii, printre ctitori apare un nume: Stanca Măldărescu, dar care lipsește, în mod surprinzător, de pe pisania așezământului. În locul ei este gravat Kalistracta, evident numele de călugărie pe care l-a purtat, la sfârșitul vieții, vrednica boieroaică.
Mănăstirea Lainici a fost construită între anii 1812 și 1847 de boierii din regiune pe un deal care domina Valea Jiului. Ea adăpostește frumoase fresce interioare datând din 1860 și un iconostas compus din icoane în stil bizantin.
Gheorghe Blideanu, învățător din Bumbești-Jiu, face o istorie a schitului Lainici prin 1873 transmisă oral de către starețul Irodion la începuturile activității sale. O afirmație foarte interesantă pe care o face este aceea că în Lainici exista o Biblie de-a lui Șerban Cantacuzino de la 1688, care a fost dăruită schitului cu semnătură, probabil în jurul anului 1690 de către însuși voievodul Constantin Brâncoveanu. Această afirmație ar confirma tradiția unei așezări mănăstirești mai vechi de 1784, când se pomenește de schimonahul Atanasie, ca atestare istorică, respectiv anii 1690 – 1700.
Între 1854 și 1900, cu intermitențe, Cuviosul Irodion Ionescu a fost stareț timp de 40 de ani în Mănăstirea Lainici. El a fost adus de la Mănăstirea Cernica și numit stareț la Lainici de către Sfântul Ierarh Calinic, imediat după numirea sa ca episcop la Râmnic.
Primul Război Mondial, între 1916 și 1918, a fost nemilos față de Mănăstirea Lainici, distrugând-o complet; trupele germane au intrat cu caii chiar în biserică, făcând focul în ea și profanând-o. Până azi se mai păstrează scrijelite pe pereții din altar numele unor soldați și ofițeri care au dormit acolo și au profanat biserica. Au fost furate de către soldații germani toate obiectele de preț, inclusiv clopotele. Arhiva mănăstirii, care era de 16 metri liniari, a fost arsă, precum dovedesc documentele vremii. Cimitirul a fost devastat și profanat, toate crucile fiind smulse și călcate în picioare. După război nu se mai cunoșteau mormintele, rămânând neidentificate până azi, iar unii călugări, printre care Ieromonahul Iulian Drăghicioiu au fost deportați în Germania unde au murit în lagărele germane.
În 1929 a fost trimis de la Mănăstirea Frăsinei un grup de șase monahi, avându-l stareț pe Cuviosul Visarion Toia, care a ridicat din ruine mănăstirea, construind clădirile necesare și introducând viață de obște cu un regim ascetic sever, întocmai ca la Mănăstirea Frăsinei. Mănăstirea Lainici devine tot mai căutată de numeroși credincioși din împrejurimi. După 1947, când vine la conducere regimul comunist, Mănăstirea Lainici este din nou agresată sub diverse forme. În această perioadă începe construcția căii ferate Bumbești-Jiu-Livezeni, precum și modernizarea Drumului Național, pe aceeași distanță.
În 1961 Mănăstirea Lainici este desființată ca mănăstire independentă, rămânând cu titlul de “casă de oaspeți”. Până în 1970 ușile bisericii au fost închise cu lacătul, nemaipermițându-se să se facă slujbe decât în unele Duminici și sărbători religioase.
În 1975 a venit ca stareț P.C. Arhim Caliopie Georgescu, care a început să facă unele îmbunătățiri în viața mănăstirii, favorizat fiind de politica vremii, care părea să fie mai blândă și mai omenoasă. Astfel, după 1983, datorită novicilor care au început să se înmulțească, introduce din nou rânduielile ascetice monahicești, respectiv, slujbele de la miezul nopții și neconsumul de carne în obște, lucru ce a dus la o viață duhovnicească mai bună.
După 1989, ca urmare a afluenței crescânde de credincioși, în Mănăstirea Lainici se simțea nevoia unei biserici mai mari și mai încăpătoare. În Duminici și la marile sărbători religioase se ajunsese să se facă slujbe în aer liber.
La „Izvorul Tămăduirii” din 1990 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică-catedrală de către mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei. Biserica a fost începută, proiectată schematic și construită până la stadiul de finisaje de către inginer Ioan Selejan, devenit ulterior episcop și arhiepiscop.
Aspectul inedit al acestei biserici este tematica iconografică, care se intenționează să se realizeze. Astfel, biserica de la demisol va fi destinată Bisericii din Catacombe, pictându-se viața creștinilor de la anul 1 până la anul 313, reprezentându-se majoritatea Sfinților și martirajelor cunoscute din Istoria Bisericii și din Sfânta Tradiție.
În 2006 pe 23 iulie la mănăstirea Lainici a fost adusă de la Muntele Athos, din mănăstirea Dohiariu, o copie a Icoanei făcătoare de minuni „Gorgoepicuus”, „Grabnic Ascultătoarea”. Această Icoană a fost executată special pentru mănăstirea Lainici și este a cincea copie care s-a făcut în ultimii 100 de ani din toată lumea.
Pe 10 aprilie 2009 în ajunul prăznuirii sfântului ierarh Calinic de la Cernica, după 109 ani au fost găsite moaștele sfântului Cuvios Irodion Ionescu, duhovnicul sfântului Calinic “Luceafărul de la Lainici”, cum a fost supranumit.
Turist prin Romania 