8 kilometri de frumusețe sălbatică
8 kilometri de frumusețe sălbatică, serpentine strânse, care după fiecare curbă, îți aduc un nou peisaj monumental, pereți calcaroși sculptați de-a lungul a zeci de milioane de ani de apă, toate acestea denumite Cheile Bicazului.

Cheile Bicazului fac legătura între orașele Gheorgheni și Bicaz sunt legătura dintre Transilvania și Moldova. În amonte este Lacul Roșu și în aval localitatea Bicaz-Chei. Sunt incluse în Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș, având o întindere de 6.575 hectare, fiind situat pe teritoriul județelor Harghita și Neamț.

Drumul acesta, presărat cu monumente naturale, uluiește orice turist. Traseul are câteva vedete: Piatra Altarului, un masiv stâncos de 1.120 m, Piatra Pinteştilor (847 m) şi Piatra Arşiţei (835 m), dar şi Piatra Surducului, Poarta de Piatră şi Poliţele Bardosului. Pe lângă aceste sculpturi mărețe naturale, Cheile Bicazului ascund în pântecul muntelui: Peştera Neagră, Peştera Cascadă.

Nașterea Cheilor Bicazului este legată de evoluţia râului Bicaz şi a celor patru afluenţi: Cupaşul, Lapoşul, Bicăjelul şi Şugăul, care au săpat în rocile şi masa de calcar. Primul drum de acces spre Chei s-a construit în anul 1910, dinspre Gheorgheni, iar sectorul de drum către Bicaz a fost dat în exploatare în anul 1937.

„Dacă în cazul Cheilor tinere profilele transversale sunt înguste, cu versanţii foarte apropiaţi, uneori în formă de V, cu pereţi abrupţi, aproape de verticală, formaţiunile îmbătrânite arată total diferit. La partea superioară, peisajul versanţilor se menţine ruiniform, fiind afectat în continuare de procese de dezagregare şi eroziune şi marcat de prezenţa crestelor zimţate, pilerilor, arcadelor, şi culoarelor de grohotişuri”, descrie fenomenul de îmbătrânire a Cheilor Bicazului dr. Gabriela Cocean, cercetător ştiinţific la Colectivul de Geografie Cluj al Academiei Române.

Cheile Bicazului stau la loc de cinste în lista celor mai frumoase chei din România:
- Cheile Borzeşti – județul Cluj
- Cheile Caraşului – Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului – județul Caraş Severin
- Cheile Crivadiei – Munţii Şureanu – județul Hunedoara
- Cheile Dâmbovicioarei – Munţii Piatra Craiului – județul Braşov
- Cheile Gârliştei – Munţii Aninei – județul Caraş Severin
- Cheile Minişului – Munţii Aninei – județul Caraş Severin
- Cheile Nerei – județul Caraş Severin
- Cheile Pociovaliştei – județul Alba
- Cheile Poşăgii – județul Alba
- Cheile Râmeţilor – județul Alba
- Cheile Ribicioarei – județul Hunedoara
- Cheile Runcului – județul Alba – județul Cluj
- Cheile Tătarului – județul Prahova
- Cheile Turzii – județul Cluj
- Cheile Turului/Turenilor – județul Cluj
- Cheile Vălişoarei – județul Alba
Nu uita, turistule! Atunci când poposești în zonă și te delectezi cu priveliștea maiestuoasă a Cheilor Bicazului să vizitezi orașul Gheorgheni, a cărui istorie te va impresiona, să mănânci Kurtos Kalacs pe terasa unui restaurant aflat pe lângă Lacul Roșu sau să te bucuri de frumusețea Lacului Izvorul Muntelui. Toate acestea se află în imediata apropiere a Cheilor Bicazului.
Dacă ești în trecere sau dorești să te relaxezi pentru mai multe zile în zonă, contactează-ne pentru cea mai bună recomandare de cazare.
sursa info: http://adevarul.ro
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii de Adrian Satmaru