Dupa 5 zile de soare/ploaie, am ajuns, in sfarsit, sa vizitez o veche reduta maramureseana aflata la aproximativ 12 km de locul de campare. Putin circumspect datorita ploilor masive cazute in urma cu putine ore am pornit de pe valea Lapusului, de la vechea moara din apropiere de Remecioara catre Cetatea Chioarului. De la moara, apuc pe drumul forestier ce iese in Remetea Chioarului, pe langa balta lui Mircea de la cotul raului. Drumul e bun, cu piatra batuta, se poate rula in conditii bune chiar si pe ploaie. Ajuns la intersectia din centrul comunei Remetea Chioarului, o iau la stanga pe drumul asfaltat catre Somcuta Mare. La aproximativ 5 km de la aceasta intersectie, imediat dupa iesirea din Remetea se face un indicator care indica Cetatea Chioarului 8km. Prind pe drumul asfaltat, trec peste pasuni si culmi de dealuri de unde se deschide privirii o impunatoare panorama asupra lantului muntos Oas, Gutai si Tibles.
Imediat ce se coboara de pe culme, tot pe drum asfaltat, se trece prin satul Berchezoaia, sat tipic maramuresean, cu case mandre ce iti atin privirile si te fac sa te intrebi cum de s-a putut strange atat de mult bun gust intr-o singura regiune.
In centrul satului se tine drumul din dreapta si se continua pe drum neasfaltat catre cetatea Chioarului, aproximativ 5 km. De la iesirea din sat drumul se strica si devine impracticabil cu masina pe vreme nefavorabila. Fotografiile vorbesc de la sine. Drumul forestier cu o singura banda este pavat cu piatra de rau nebatuta avand pante abrupte inselatoare. Denivelarile nu sunt mari, dar constituie un impediment pietrele care sar de la roti si lovesc in caroserie.
Oricum, infrastructura rutiera este umbrita de peisajele ce se pot admira de pe culmile Chioarului. La un moment dat se regaseste un indicator pe care se specifica faptul ca pana la cetate mai sunt 2 km. De la acest indicator se mai poate merge cu masina aproximativ 1 km, dupa care drumul devine impracticabil. In continuare se prinde panta in sus cu piciorul si se trece printr-o pasune alpina plina de flori, fluturi si pasari, impresia fiind aceea de “raiul pe pamant”.
Dupa trecerea a doua culmi, se intra pe o proprietate imprejmuita ce este folosita ca pasune pentru oi. Mare atentie la cainii ciobanesti care nu lasa nici musca sa treaca neobservata. In caz de intalnire cu ei, asteptati nemiscati pana la venirea ciobanului pentru evitarea oricaror accidente neprevazute.
Cetatea de piatra a fost construita pe malul raului Lapus aproape de satul Buteasa intr-un cot al raului Lapus „Cetatea este situata la peste 400 m altitudine, pe seaua unui deal inconjurat de apa Lapusului, care realizeaza la poale un defileu intre stanci” (Viorica Ursu, Traian Ursu, 1980). A fost construita de familia Gutkelec probabil pe la sfarsitul secolului XIII. 0 astfel de familie nobiliara exista la curtea lui Stefan al V-lea.
In anul 1368 Cetatea a fost in proprietatea regelui Sigismund I al Ungariei care o daruieste nepotilor lui Dragos, Balc si Drag, fiii lui Sas-Voda. Cetatea intra apoi in posesia familiel Dragfy pana la 1555 cand o ia in stapanire Gheorghe Bathory odata cu domeniile apartinatoare.
In 1566 cand se intocmeste Urbariul cetatii, aflam ca Cetatea avea 12 voievodate. In voievodatul Szurduk-Kopalnic erau incluse toate satele comunei Copalnic Manastur, exclusiv Curtuiusul Mic. Preluca nu era atestata decat la 1603. Voievod era Kapolnak (Copalnicean) Gheorghe.
In 1599 Cetatea Chioar si Hust intra sub stapanirea lui Mihai Viteazul, unificatorul principatelor romane. La acea data, Chioarul devine district – parte a unui comitat (judet) cu o anume autonomie. Acesta pune peste Chioar in cetate pe Aga Lecca.
Dupa 1662, Mihai Teleki este numit in functia de capitan al Cetatii Chioar, ulterior familia extinzandu-si influenta asupra intregului tinut. Spre sfarsitul secolului, rascoala lui Rákoczi matura Transilvania, iar chiorenii profita de ocazie si se ridica impotriva lui Teleki. Dupa Pacea de la Satu Mare (1711), „autoritatile nobiliare austriece hotarasc daramarea Cetatii Chioar, pentru a se evita regruparea aici a fortelor antihabsburgice”, fiind daramata cu tunurile in 1718.
La 1682-1691 satele din jurul Cetatii formau districtul autonom al Chioarulul in frunte cu
un capitan, avand un teritoriu de 1089 kmp. In 1713 Cetatea este distrusa de catre austrieci drept pedeapsa, pentru participarea locuitorilor la rascoala lui Francisc Rakoczl al II-lea. Cetatea ajunge la mare inflorire dupa reorganizarea domeniului, dar la 1876 districtul Chioar se desfiinteaza si o parte din sate trec la judetul Satu Mare si,o parte la Solnoc-Dabaca (20 si tineau de plasa Copalnic Manastur si judecatoria Targu Lapus – Lapusul Unguresc).
Toate satele districtului Chioar, erau sate romanesti cu exceptia satelor Berchez si Lapusel. Initial cetatea era regala, mai apoi imperiala si mai tarziu devine fiscala, stapanita obisnuit de principii insisi. Voievozii in cadrul domeniului sunt supusi si ei randul lor, stapanului feudal avand fata de acesta indatoriri feudale de ordin administrativ si militar. Satele aveau, de regula, juzi in fruntea lor, subordonati voievozilor.
Si daca tot am facut putina istorie, aflam de la ciobanita cu oile care ne-a intampinat la poalele cetatii ca zidurile au fost mult mai mari si mai impunatoare, dar restaurat a fost doar turnul ramas ca o marturie a vremurilor de mult apuse.
Din nefericire, lipsa de buna-cuviinta si-a spus cuvantul, in interiorul turnului peretii fiind mazgaliti cu tot felul de inscriptii autohtone ale unor personaje fara pic de respect fata de istoria acestor meleaguri.
Intoarcerea a fost facuta pe acelasi drum, in plin soare, insotiti fiind de emotiile generate de vechimea vestigiilor vizitate.
GALERIE FOTO
Turist prin Romania 