Povestea primei șampanii din România a început la o fabrică din Azuga, construită de o familie de sași, în anul 1892.
Prima încercare reușită, apoi abandonată, este făcută în Moldova, în 1841, de către agronomul și economistul Ion Ionescu de la Brad. Acesta studiase agronomia în Franța și, la ordinul domnitorului Mihail Strurdza, face prima șampanie românească din struguri locali. Moldova devenea astfel a patra țară, după Franța, Germania și Rusia în care s-a produs șampanie prin fermentare naturală în sticlă. (1)
În istorie, avea să rămână familia Rhein. Membrii familiei Rhein s-au stabilit, în anul 1892, la Azuga, un cătun cu doar câteva zeci de case, la acea vreme. Aceștia, cu sprijinul regelui Carol I, au construit prima mare fabrică românească de șampanie. Motivul pentru care băutura produsă de familia Rhein este denumită șampanie este că a fost păstrată rețeta originală franțuzească, metoda champenoise.
Cel care a deschis drumul familiei spre Vechiul Regat a fost cel mai mare dintre frați,Wilhelm August Rhein (1847-1923). Familia Rhein era una de meșteri postăvari, fiind atestată în Transilvania încă din veacul al XVII-lea. În anul 1882, Wilhelm Rhein figura în actele Camerei de Comerț și Industrie din Brașov ca proprietar al unei fabrici de postav. El și-a sporit averea prin căsătoria cu Wilhelmine Scheeser, care provenea tot dintr-o familie de postăvari. În anul 1886, împreună cu familia Scheeser, Wilhelm Rhein înființa Fabrica de postav de la Azuga, mutând afacerea principală a familiei în Vechiul Regat.
Fabrica ilustrează de fapt felul în care, la îndemnul Regelui Carol I, a fost creată și încurajată industria națională a României moderne. Prima fabrică românească de șampanie a devenit faimoasă în epocă. La expoziția universală de la Paris din anul 1900, aceasta a fost medaliată pentru calitatea produselor sale.
Aflăm din volumul „Șampania Regilor”, semnat de doctorul în istorie Dorin Stănescu cum se producea șampania la Azuga. La acea vreme, produsul obținut la fabrica românească era denumit ”produs indigen natural după metoda tradițională franceză” și trecea prin etape de fermentare, pritocire, depozitare, fermentare secundară și degorjare, adică aceleași tehnici folosite și astăzi.
„În momentul în care s-a făcut trecerea de la România interbelică la România comunistă, șampania a fost descrisă, găsim acest lucru în presa vremii, este descrisă ca un produs al burgheziei decadente. După ce această încrâncenare a trecut, în anii 70, șampania, vinul spumant, a revenit pe mesele românilor și există inclusive fotografii cu Nicolae și Elena Ceaușescu, la cumpăna dintre ani, ciocnind pahare de șampanie”,
a menționat Dorin Stănescu, Doctor în istorie, autorul volumului ”Șampania regilor”.
Șampania produsă la Azuga la sfârșit de secol XIX și început de secol XX a resimțit ransformările politice din România. Era recunoscută ca fiind un produs de lux și aceasta a căpătat un nume nou, un ambalaj diferit și s-a folosit alt dop.
Aceasta este o filă din istoria șampaniei și a vinuluui spumant din România, strâns legată de istoria familiei Rhein.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii forbes.ro
Bibliografie
(1) Cosmin Draagomir – Ce vinuri spumante se făceau pe vremuri în România
(2) Dorin Stănescu – Șampania regilor – O istorie a primei fabrici de șampanie din România, Pivnițele Rhein & Cie, (1892 – 2022), Editura Polirom
Turist prin Romania 