Seara de 5 decembrie are o semnificaţie aparte pentru toţi copiii. În fiecare an, în această seară, ei îşi spală şi îşi lustruiesc pantofii, cizmele ori ghetele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, să le aducă daruri.

Moș Nicolae este așteptat să vină în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Tradiţia darurilor primite de la Moş Nicolae are origini vechi – din vremea unui personaj legendar, care a existat cu adevărat, realtează Agerpres.

Povestea lui Moș Nicolae

foto credit http://www.ziarulunirea.ro

Acesta era un episcop cu mare credinţă în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea – Nicolae din Myra-Lichia (undeva, pe meleagurile Turciei de astăzi), căruia îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de oamenii săraci ori necăjiţi. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, el şi-a dăruit întreaga avere celor nevoiaşi, conform volumului ”Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este aceea a trei fete sărace – care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi. Dar Sfântul Nicolae, aflându-le necazul, a aruncat prin fereastră, fiecăreia dintre ele – în noaptea de 5 spre 6 decembrie -, câte un săculeţ de bani. Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghetele fetelor. Probabil, de aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghete, scrie sursa amintită.

foto credit http://www.monitorulcj.ro

Sfântul care a izbăvit de la moarte trei bărbați

De numele Sfântului Nicolae sunt legate mai multe poveşti creştine. Legenda lui Moș Nicolae vorbeşte despre o altă minune săvârșită, mai puțin cunoscută, şi anume că a izbăvit de la moarte trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept.

De numele Sfântului Nicolae sunt legate mai multe poveşti creştine. Istoria sfântului vorbeşte despre o altă minune săvârșită, mai puțin cunoscută, şi anume că a izbăvit de la moarte trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept.

foto credit stirileprotv.ro

Legenda mai puțin povestită a lui Moș Nicolae

Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe Sfânt în ajutor, i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia.

Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului. Pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit că bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.

foto credit kanald,ro

De asemenea, de numele Sfântului sunt legate mai multe  fapte creştine, printre care şi aceea potrivit căreia acesta ar fi oferit, în secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sărac, aflate în pericol de a ajunge sclave pentru că nu aveau o zestre suficientă pentru a-şi găsi un soţ.

Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecaţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume. Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar, din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce îi este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.

Articol scris de Adriana Roman

Sursa informațiilor https://adevarul.ro/