Platon afirmă, că „Sciții și tracii beau vin neamestecat deloc, atât femeile, cât și bărbații, și îl împrăștie pe hainele lor, socotind că este o deprindere frumoasă și aducătoare de fericire”; în Argeș, cel ce stoarce strugurii își împrăștie prima cană de must pe șorțul care îi acoperă pieptul și picioarele, urând cu glas tare: „Să fie fericire!”; tot așa, mesenii invitați la nuntă își varsă, înainte de a bea, câte un strop de vin pe căptușeală, urând: „Să aibă tinerii fericire, viață bogată, copii o gloată și casă de piatră!”; vinul este simbolul vieții veșnice.

Vinul este numit „sângele lui Hristos”. În mentalitatea tradițională, vinul este considerat ca o băutură căreia trebuie să i se acorde toată atenția; în caz că, în budane și căzi,
unde este pus „la fiert”, cade un obiect sau un animal necurat care spurcă vinul, este neapărat nevoie ca preotul să sfințească vasele și butoaiele spurcate, după ce a fost golit conținutul și au fost spălate pe dinăuntru și pe dinafară, apoi să toarne în ele puțină apă sfințită de la Bobotează; dacă, în vinul de împărtășanie, aflat în potirul de pe masa sfântă din altar, cade o vietate, preotul este obligat să bea conținutul potirului, drept canon pentru neglijența sa.

În Oltenia, vinul este privit, ca și apa, ca instrument al purificării; astfel, se stropește cu el bradul gătit pentru nuntă, după ce inițial a fost stropit cu apă; se consumă de către mire și
mireasă, asociat cu alți purtători de efecte magice, precum turta și azima, considerate și ele ca având caracter purificator.

În localitățile din Gorj, bărbieritul mirelui se face în seara dinaintea cununiei, fața umezindu-i-se mai întâi cu vin și apoi cu apă, socotindu-se că astfel tânărul va fi rumen și frumos la față.

Când se varsă întâmplător paharul cu vin la masă, este semn de veselie – Muntenia;Teleorman; sau este semn de bucurie și câștig bun – Mehedinți,Ialomița; dacă își varsă cineva vin pe haine, este semn că-și va face altele noi – Muntenia; în ziua de Armindeni (Sf. Irimia; 1 mai) să se bea vin roșu, pentru că se înnoiește sângele; tot așa trebuie să se facă de-a lungul întregii luni, ca să se înnoiască și luna mai – Suceava; să bea vin cel ce are, la masă, de mâncare supă, ca să nu fie împuns de vreun bou – Muntenia; în locul unde a murit un om, trei seri consecutive după înhumare, se pun o cană cu vin, alta cu apă, o bucată de pâine și o lumânare aprinsă, care se dau de pomană, chiar în acel loc, unui bărbat sau
unei femei dintre participanții la ceremonialul înmormântării, crezându-se că bărbatul sau femeia reprezintă persoana decedată, care timp de trei seri revine acasă, obosită și flămândă, și trebuie să mănânce și să bea, iar lumânarea este dusă apoi la biserică, la icoana Maicii Domnului și, în cele din urmă, se așează aprinsă la mormântul celui mort – Muntenia; în caz că, din vinul primit ca pomană, se varsă puțin pe jos, înseamnă că mortului pomenit i-a fost sete – Muntenia.

De Anul Nou, pentru aflarea destinului și anume ca să știe dacă viitorul soț le va fi bețiv sau nu și ce fel de băutură vor bea, omul care este gazdă umple mai multe ulcele cu vin, rachiu și apă, le duce pe toate afară din casă, iar fetele ies una câte una pe întuneric și aleg câte o ulcea și se crede că felul de băutură găsit acela va fi preferat de soții lor, iar
fata care alege ulcica cu apă nu va avea bărbatul bețiv.

În unele părți ale Moldovei, cât timp stă mortul în casă, celor ce vin să-l vadă li se dă câte un pahar de vin și o bucată de pâine – Bucovina; tot în Bucovina, morții care au decedat fără să fi fost spovediți și împărtășiți sunt spălați cu vin.

Vinul trebuie băut până a nu înflori via, pentru că face și el flori – Maramureș. Pentru a naște mai ușor, femeia trebuie să bea vin încălzit; ulcele cu vin se pun și la picioarele mortului, ca să-și poată stinge setea pe drumul pe care urmează să-l facă.

Pausul, numit apaus în Moldova, este sticla cu vin sau apă, cu un colac așezat pe gâtul ei și o lumânare, pregătită pentru a fi stropit mortul în momentul înhumării lui. În Suceava, în această sticlă se pune numai agheasmă, sau numai apă curată îndulcită cu puțină miere.

În Bucovina se pune vin amestecat cu mied; în Transilvania, paus i se spune vinului folosit la stropirea mortului înainte de a fi acoperit; în Munții Apuseni și în zona Năsăudului, paus se numește apa care este dusă pe la case și se dă de pomană, sau este pusă la drumuri unde nu există fântâni; această apă poate să fie și cea dată de băut oamenilor însetați dintr-un târg.

În Muntenia, pausul se face din vin amestecat cu puțin untdelemn, dar tot paus este și vinul cu colac duse la biserică și date de pomană în unele sâmbete ale morților; se mai obișnuiește ca, la Schimbarea la Față (6 august), să se ducă la biserică must și pomană de struguri, care poartă numele generic paus; semnificația acestui vin este următoarea: în Bucovina, pentru „spălarea” decedatului și curățirea lui de păcate, ca să fie curat la înfățișarea înaintea lui Dumnezeu sau ca să aibă din ce gusta și cu ce se îndulci dalbul de pribeag pe lumea cealaltă; ridicarea pausului, împreună cu colacii sau coliva, și prinderea asistenței unul de altul simbolizează că, pe lumea cealaltă, să fie toți la un loc; termenul paus vine din lat. Pausum, iar apaus din ad pausum = pentru odihnă. Serii simbolice: apă-vin-pâine-lumânare; apă-untdelemn.

Articol scris de Adriana Roman

Fotografii de gradinamax.ro, Dumitru Vlah – https://diez.md/2020/10/12/foto-de-data-aceasta-ne-dam-intalnire-in-vie-un-nou-proiect-fotografic-realizat-de-tanarul-dumitru-vlah/

Sursa informației Romulus Antonescu – Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Tipo Moldova, 2016