Ne aflăm în Moisei. O localitate din nordul Maramureșului străbătută de Râul Vișeu. Pe lângă relieful feeric și tradițiile locale care măresc interesul oricărui om să viziteze această zonă, Moiseiul deține și un bogat folclor nescris, adânc înrădăcinat în mințile localnicilor. Poveștile despre o creatură mistică, obârșită din inima pădurilor, stau pe buzele și în conștiința tuturor bătrânilor care susțin că la un moment dat în viață s-au întâlnit cu această fiară.
Cunoscută în mitologia slavă sub numele de Baba Yaga sau (Baba Jaga), aceasta este o creatură care fură, gătește și își mănâncă victimele, de obicei copii. Păzitoare a fântânilor apei vieții, locuiește împreună cu două sau trei surori (toate cunoscute sub numele de Baba Yaga) într-o colibă care se deplasează în continuu pe două picioare de pasăre. Baba Yaga poate merge prin aer – într-un ceainic de fier sau într-un mortar pe care îl conduce cu un pistil -, creând furtuni pe măsură ce merge. Ea este cel mai adesea asociată cu moartea în poveștile si scrierile rusești, dar aceasta, ca în orice povestire fantastică, are și un rol moralizator. Spiritul îi cruță pe cei care nu-i fac rău naturii sub nicio formă. Motivul central al supărării acesteia este că oamenii îi taie copiii ei, adică copacii, și implicit distrug natura.
În mintea celor în vârstă, mai ales celor din zona rurală, personajul este diferit față de cum îl găsim în locul de unde a plecat, adică din folclorul slavic. Povestea acesteia prezintă variațiuni de la sat la sat și de la persoană la persoană. În comuna Moisei, Baba Yaga este cunoscută sub numele de Fata Pădurii. Aceasta este o femeie care umblă singură sau însoțită de o „nuntă” de lupi și pedepsește pe oricine îi face rău pădurii. Identificată ca o femeie înaltă și uscată, aceasta a călătorit în conștiința colectivă prin viu grai din generație în generație. Din păcate, nu există picturi sau desene autohtone care să-i definească înfățișarea acestei creaturi. Tot ce există sunt descrierile meticuloase ale bătrânilor.
Nea Petre Tomoiagă, a lui Boacă de pe Valea Scradei din Moisei, susține că a văzut-o în toată făptura sa. Când era fecior, acesta mergea cu oile să aibă grijă de ele. Împreună cu Ion a Fiei care era tot de pe Valea Scradei. Acesta din urmă a decedat acum mulți ani, dar Nea Petre și vecinii acestuia stiu că nu a fost niciodată însurat și nu a avut vreo femeie în viața lui. Unii știau de ce, dar se abțineau să spună.
Când tânărul Petre a fost cu Ion a Fiei să aibă grijă de oile lui, acesta a observat că Ion pleacă în fiecare noapte din coliba unde stăteau ca să stea în pădure. Nu voia să-i povestească lui Petre ce făcea acolo. Într-o seară, Ion a plecat în sat, la o șezătoare și l-a lăsat pe Petre singur cu oile. În acea noapte, Fata Pădurii a dat buzna în coliba unde dormea Petre. S-a uitat la el, l-a pocit, a luat toți cărbunii din foc și i-a aruncat înspre oi, speriindu-le pe acestea ca să se piardă turma. Ulterior s-a retras pe un mușuroi de furnici unde a început să plângă. Petre și-a luat câinele și a fugit la vale la casa lui Ion. Mama lui Ion a ieșit afară și l-a văzut pe Petre care nu mai putea să vorbească. Creatura îi luase glasul. Aceasta i-a făcut un descântec lui Petre la sobă pentru a-și recupera glasul deoarece altfel ar fi murit.
L-au trezit pe Ion și au plecat împreună la coliba unde erau oile. Petre l-a văzut pe Ion cum se apropie de creatura aia. În timp ce-i auzea vorbind, Petre observa că urmele acestei femei erau neobișnuite, ca și cum ar călca cu călcâiele înainte. Părul îi era negru ca și cărbunele și lung, iar mâinile îi erau uscate și lungi. Ion a strigat către Petre să se bage în colibă să doarmă. Petre, încremenit de spaimă, l-a ascultat. Când s-a trezit, totul era ca înainte. Oile erau inapoi la locul lor, iar focul din colibă fusese pus înapoi. Doar Ion se afla pe pământ. Feciorul a fugit să-l ridice, iar acesta i-a spus că nu mai poate umbla. Creatura îi distruse picioarele. Pe exterior părea că nu are nimic, dar acesta nu își mai simțea membrele inferioare. De atunci, Petre nu l-a mai văzut pe Ion umblând niciodată.
Povestirea pare desprinsă dintr-un film de groază, dar Nea Petre încă susține cu vehemență că întâmplarea este adevărată. Totuși, descrierea acestuia seamănă cu cea reliefată de diferiți scriitori ai poveștilor rusești despre creaturi ale pădurii. Cu toate acestea, n-am găsit nici un om care a fost într-adevăr feblețea fetei pădurii, doar oameni care povesteau despre alți oameni. O fi reală această creatură? Mai trăiește încă pe pământ?
Un lucru e sigur. Moiseiul nu este singurul loc unde această fiară și-a făcut simțită prezența, dar este un loc unde sunt auzite frecvent aceste povești.
Articol scris de Andrei Valentin Tomoiagă
Fotografii de Adrian Satmaru, www .forestrogers.com
Turist prin Romania 