Cu dată fixă în calendarul popular și notată cu roșu în calendarul creștin ortodox, sărbătoarea Sfântului Gheorghe din 23 aprilie este o dată importantă și în calendarul pastoral și agricol. Sărbătoarea marchează deschiderea jumătății „a timpului cald”, viu, al anului. De abia de acum începe primăvara în anul nou agrar, când se consideră că totul este verde. Ca practică magică, de apărare a gospodăriei de spiritele malefice, se ținea în casă o „ramură verde” (verdeață cu flori).
Ziua Sfântului Gheorghe este sărbătoarea rodniciei, a bucuriei, a sănătăţii, a căsătoriei tinerilor. În ajun se aduc flori şi se împletesc coroniţe care se agaţă la poarta casei, pe geamuri. Dimineaţa fiecare membru al familiei se spală pe față cu apă în care se pun flori şi un ou roşu.
Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său. Este de asemenea ocrotitorul Armatei Române.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – viața și jertfa sa
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinti creştini și a trăit în secolul al IV-lea în timpul împăratului Diocleţian. Datorită calităţilor sale, ajunge în slujba împăratului, ca militar, şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor, începute în anul 303. Sfântul Gheorghe îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi va fi întemniţat, din cauza convingerilor sale. În încercarea de a-l abate de la credinţa sa, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie.
Sfântul Gheorghe este reprezentat călare, îmbrăcat în haine de voievod şi ucide cu o suliţă un balaur, care reprezintă politeismul, păgânismul iar uciderea balaurului semnifică victoria creştinismului asupra păgânismului. Pe icoane mai apare o tânără în haine domneşti, Alexandra, soţia împăratului Diocleţian. Ea simbolizează tânăra biserică creştină.
Sfântul Gheorghe este renumit în toată lumea creștină, ca unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți, și cu atât mai mult în Lodd, orașul său natal, unul dintre marile oraşe din Israel. După martiriul sfântului, creștinii i-au luat sfântul trup și i l-au adus în Țara Sfântă, în satul său natal. Biserica Sfântul Gheorghe (el-Khader) din Lodd (Lida) este unul dintre cele mai mari sfinte locașuri închinate martirului din secolul al IV-lea. Mănăstirea greco-ortodoxă are două hramuri: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Într-o capelă subterană, actuala biserică ortodoxă păstreaza mormântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și o parte din moaștele sale. În partea dreaptă a altarului, în dreptul scărilor ce coboară în capela subterană, se află „lanțurile” cu care a fost legat Sfântul Gheorghe, înainte de a fi omorât. Sarcofagul de piatră din capela a fost restaurat în anul 1871, în vremea Patriarhului Chiril.
Sângeorzul și puterea frunzei verzi – datini și obiceiuri
Ziua Sfântului Gheorghe conferă tuturor bunãstare, putere de muncă și sănătate în decursul anului. „Se deschid cerurile”, când țăranii spun că „se dă putere pomilor să înflorească”.
Este perioada când se înregistrează cea mai mare desfășurare de forțe negative care vin să contracareze viața, natura renăscută.
În satele noastre, conform spuselor lui Marcel Lapteș, se mai pãstreazã credințe, datini și obiceiuri, legate de sărbătoarea Sfântului Gheorghe. În Ținutul Pădurenilor, ziua de 23 aprilie este numitã Sângeorz. Menirea acestei zile era de a apăra vitele de „moroane și strigoi”. Se puneau la ușile grajdului plante magice: salcie, corn, orice lemn înverzit, leuștean verde, urzici, dar și mărăcini sau spini pentru a opri înaintarea forțelor malefice.
În satele păstorești din Țara Hațegului erau mai multe practici de apãrare a oilor din gospodărie împotriva lupilor. Gospodarii dădeau un miel de pomană, celui mai sărac om din sat. În ajunul Sângeorzului, aproape de timpurile noastre, sătenii din Văile Geoagiului și Mureșului nu dormeau, deoarece se credea că astfel vor fi vioi și sănătoși tot anul.
Îm Țara Zarandului, exista o legendă, conform căreia, în noaptea de Sângeorz, strigoaicele în numãr de 9 sau 12, se adunau la hotar și se vorbeau la ce case să meargă pentru „a fura somnul copiilor, visul fetelor și norocul băieților”. Nu reușeau peste tot, pentru că, acolo unde găseau leuștean și busuioc pe prag nu puteau intra și atunci, de ciudã, se prefăceau în abur și intrau prin gaura ușilor în grajd, unde luau laptele de la vaci.
Revenirea naturii la viață reprezintă în credința și obiceiurile țăranului o etapă importantă în întreaga viață a comunității sătești. Ea anunță împlinirea și dezvoltarea viitoarelor recolte.
Articol scris de Adriana Roman
Sursa informației Marcel Lapteș – Anotimpuri magico-religioase – Schițe etnografice, Deva 2011 și siteurile https://alba24.ro/, https://www.crestinortodox.ro/
Turist prin Romania 